Criza energetică și excepția iberică

În plină criză energetică agravată de invazia Ucrainei de către Rusia, Spania și Portugalia au reușit să obțină așa-numita excepție iberică, un fel de plafonare a prețurilor la energie electrică, care a servit drept asigurare în cele mai grele momente ale escaladării inflaționiste. S-a transformat într-o fortăreață, dar adevărul este că a pornit de la o slăbiciune: Peninsula Iberică este o insulă energetică foarte îndepărtată de obiectivele de interconectare electrică cu restul pieței europene.

Acest lucru se vede din trei date: în 2020, interconectarea rețelei cu cea a restului continentului prin Franța trebuia să fie de 10%, iar un deceniu mai târziu de 15%, conform propriilor norme ale UE, care provin dintr-un acord în cadrul unui Consiliu European din 2014. În schimb, abia ajunge la 3%. Cauza «zero-ului energetic» nu a fost în acest călcâi al lui Ahile, conform analizelor preliminare. A fost parte din soluție, așa cum a subliniat președintele Guvernului, Pedro Sánchez, deoarece cu aporturi electrice din Franța și Maroc s-a recuperat rețeaua. Cu toate acestea, această repunere în funcțiune ar fi putut avea un aport mai mare din partea cealaltă a Pirineilor dacă acel raport de interconexiune (capacitate de import între capacitatea de generare) ar fi fost mai mare, așa cum se cere de la Bruxelles, de exemplu, în rapoartele anuale privind piața energetică, în care este ușor de citit cum, an după an, se menționează că acest obiectiv nu este îndeplinit.

Pană de curent abia a atins Franța. Dar impactul său s-a transferat în dezbaterea publică, în principal prin teama generală cu privire la posibilitatea ca un astfel de fenomen să se întâmple în interiorul granițelor sale. În Franța, cred experții, ar fi aproape imposibil din mai multe motive. Mixul energetic, consideră ei, ajută. Dar, în principal, pentru că interconectarea sa cu restul țărilor europene este foarte mare și nu se află atât de izolată ca Spania.

Este fața monedei unei situații care, în parte, este responsabilitatea politicii energetice franceze, puțin interesată ca Spania să-și exporte energia către restul Europei, și a dificultății tehnice pe care o implică depășirea Pirineilor. Vedere a unui stâlp de înaltă tensiune în Bergondo, A Coruña, marți. ÓSCAR CORRALMajoritatea țărilor din Europa continentală fac parte dintr-o vastă rețea sincronizată, a doua ca mărime din lume.

Franța joacă un rol de «răscruce electrică» în aceste schimburi europene datorită poziției sale strategice «la intersecția mai multor peninsule și insule electrice (Peninsula Iberică, Italia, Marea Britanie)», dar și datorită «capacităților sale importante de producție instalate», după cum explică bilanțul electric 2024 al RTE.

Jacques Percebois, economist și expert în probleme energetice franceze, indică mai multe probleme. Dar subliniază că «Peninsula Iberică este, de asemenea, o peninsulă electrică. «Franța, în schimb, este conectată cu Belgia, Germania, Italia, Elveția și Spania. Puterea interconexiunii cu Germania și Belgia este de 10.000 MW; 3.000 MW cu Elveția, 2.500 cu Italia și aproximativ 3.000 MW cu Spania. În total avem o interconexiune de aproximativ 20.000 MW. Aceasta este principala diferență dintre cele două țări», analizează el.

Acei 3.000 MW despre care vorbește expertul francez sunt, de fapt, 2.800 MW, conform cifrelor Guvernului spaniol. Există un proiect în desfășurare pentru a uni pentru a treia oară cele două țări: prin Golful Biscaya, care va adăuga aproximativ 2.200 MW în 2028. Nici așa nu se va ajunge la 10%. Și există alte două conexiuni planificate care ar putea ridica interconexiunea la 8.000 în 2035, conform cadrului de colaborare pe care Madridul și Parisul l-au convenit în 2035.

Dar dacă acest lucru va fi așa în cazul ultimelor două proiecte este de văzut, așa cum indică un raport al autorității de reglementare a concurenței franceze de acum aproape un an: «Diferitele proiecte trebuie abordate unul după altul, acordând prioritate finalizării proiectului Golful Gascogne [numele francez al Golfului Biscaya]. În această fază, analizele cost-beneficiu efectuate nu au demonstrat că beneficiile oferite de proiecte suplimentare depășesc costurile, în special din cauza costului ridicat al congestionării în rețeaua franceză, a nevoii importante de a consolida rețelele din amonte și a problemelor importante de acceptabilitate locală».

Argumentul economic, din cauza dificultăților pe care le implică depășirea Pirineilor, este folosit și de Percebois. «Unii spun că Franța nu vrea ca Spania să trimită multă electricitate, în special solară, pentru a evita concurența. Nu vrea să fie o țară de tranzit pentru vânzarea de energie solară spaniolă. Și nu voi spune că este complet fals, dar există un angajament european de a dezvolta interconexiunile. Cred că principalele motive sunt tehnice și de buget», arată el. «Linia Spania-Franța a costat mulți bani. La început trebuia să fie aeriană, dar, deoarece ecologiștii s-au opus, o parte din acea linie de înaltă tensiune a fost îngropată. Și asta costă de șase ori mai mult. Apoi, desigur, există o dezbatere cu privire la cine plătește».

Substația O Pedrido din A Coruña, pe 29 aprilie. ÓSCAR CORRALPentru europarlamentarul spaniol, Nicolás González Casares, membru al comisiei de Energie din Parlamentul European, există și un motiv economic, dar mai legat de cumpărarea și vânzarea de energie: «Franța este reticentă în a crește interconexiunile pentru a nu avea concurența energiei sale nucleare cu electricitatea ieftină produsă cu energie regenerabilă în Peninsula Iberică», subliniază acest socialist galician, care a fost raportor parlamentar al ultimei reforme a pieței electrice europene.

Persistența spaniolă la Bruxelles − întotdeauna de mână cu Portugalia, arată de la Madrid − pentru a crește conexiunile transfrontaliere și a spori interacțiunea cu piața europeană se vede în multe dintre consiliile UE destinate energiei. În ultimul, desfășurat în martie, vicepreședinta a treia și ministrul Tranziției Ecologice, Sara Aagesen, a făcut-o din nou: Spania insistă că interconexiunile sunt fundamentale pentru a avea o adevărată uniune a energiei. Pentru a avea o piață internă a energiei, este fundamental să avem interconexiuni. Spunem acest lucru de mult timp și înțelegem că acum trebuie să facem un pas mai departe și să obținem ca mai mult decât o relație bilaterală, să fie un pariu european».

Această ultimă expresie −«pariu european»− este cheia argumentației spaniole. La Madrid se suspectează întotdeauna că Franța intenționează să lase problema interconexiunilor într-o dimensiune bilaterală și încearcă să o includă pe agenda UE, așa cum a făcut-o cu actuala vicepreședintă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, în Guvern. Este o strategie pentru a depăși astfel reticențele galice care au funcționat în trecut − și nu numai pentru că astfel Bruxelles-ul finanțează o parte din proiect−. În 2022 și 2023, când Germania și Comisia s-au implicat în impulsionarea proiectului blocat de construcție a unui hidroduct care să transporte hidrogen din Peninsula Iberică, cu mai multă rapiditate decât de obicei, s-a convenit asupra unui proiect care va construi o conductă între Barcelona și Marsilia.