În câteva cuvinte
Manfred Weber a fost reales președinte al PPE, marcând o continuitate ideologică spre o dreaptă mai puțin liberală. Articolul analizează implicațiile acestei alegeri, inclusiv relația PPE cu social-democrația și abordarea față de partidele de extremă dreaptă, precum și impactul asupra politicilor europene, cum ar fi Pactul Verde și gestionarea imigrației. Alegerea Dolors Montserrat ca secretar general este, de asemenea, discutată în contextul politicii spaniole și europene.
Cea mai puternică formațiune politică din UE
Cea mai puternică formațiune politică din UE, Partidul Popular European (PPE), și-a încheiat miercuri congresul de la Valencia sub umbra incomodă a gazdei sale — Carlos Mazón, un simbol al incompetenței — și cu Alberto Núñez Feijóo concentrat pe un eveniment național precum pana de curent de luni. PP-ul spaniol a oferit conducerii PPE cel mai prost scenariu posibil pentru a se lăuda cu gestionarea. Germanul Manfred Weber a fost reales președinte al PPE, iar continuitatea sa are explicații organice din cauza lipsei unei alternative, dar ascunde un pariu ideologic. Weber este principalul responsabil pentru virajul spre dreapta mai puțin liberală a conservatorilor de la Bruxelles. Sub conducerea sa, dialogul cu social-democrația s-a rarefiat și s-a normalizat un joc dublu îngrijorător în care PPE se autoproclamă ultima linie de apărare a UE, în timp ce negociază cu forțele ultra care atacă aceleași valori și, în ultimă instanță, lucrează pentru a demola modelul perfectibil, dar de succes al UE din ultimul jumătate de secol. Weber a avertizat la Valencia că «populismele câștigă putere» și și-a prezentat partidul ca o soluție. O soluție care, dacă ar fi după el, implică punerea la îndoială treptată a consensurilor de bază ale proiectului european, precum Pactul Verde. Dacă astăzi aceste populisme nu au mai multă forță în UE, este datorită Ursulei von der Leyen sau Robertei Metsola, sau coerenței germanului Friedrich Merz cu cordonul sanitar față de extrema dreaptă, pentru care a format un guvern susținut de social-democrați și verzi. Niciunul dintre ei nu este mai de dreapta decât Weber, care nu a reușit încă să își întoarcă partidul la toate nivelurile, dar l-a făcut victima propriilor contradicții.
PPE a aruncat prosopul în apărarea unei chestiuni fundamentale, cum ar fi o politică de imigrație ordonată și umană. Weber a proclamat că reducerea imigrației ilegale «este principalul mesaj de luptă împotriva populismului». Nu este atunci când, imediat după aceea, ideologia ultra este relativizată ca un rău mai mic pentru a guverna, așa cum face PP-ul spaniol în unele comunități autonome. Nepunerea de limite demagogiei anti-imigranți este cea mai gravă eroare a conservatorilor europeni, care nu înțeleg relația dintre asumarea discursului ultrașilor și faptul că aceștia le mănâncă terenul la urne.
Dolors Montserrat va fi noul secretar general al PPE și prima femeie în această funcție. Alegerea face dreptate forței electorale a PP-ului spaniol, dar Montserrat este și vocea care a condus tentativa inedită de boicot, susținută de Weber, la numirea spaniolului Teresa Ribera ca vicepreședinte al Comisiei, până la jena de a vota împotriva unui succes evident pentru Spania, decis și de colega sa din familia politică Von der Leyen. A premia această atitudine nu pare un augur bun pentru consensul liberal european.
