În câteva cuvinte
Articolul abordează lipsa de explicații și soluții pentru dezastrele naturale și tehnologice, subliniind vulnerabilitatea umanității în fața acestor evenimente. Autorul critică lipsa de răspuns a liderilor politici și a autorităților în fața problemelor majore, precum și obsesia pentru ratinguri și senzaționalism în media.
Citatul se repetă des, dar rămâne incontestabil.
Afirmația îi aparține admirabilului Dickens, la începutul «O poveste despre două orașe»: «Era cea mai bună dintre vremuri, era cea mai rea dintre vremuri. Era epoca luminii și a întunericului. Primăvara speranței și iarna disperării. Epoca credinței și a necredinței. Aveam totul, dar nu aveam nimic».
Oamenii care au trăit cele două războaie mondiale au cunoscut doar o oroare inimaginabilă. Bunul simț încerca să aplice logica crezând că acea barbarie incalculabilă nu se va mai repeta. Dar augurii neagă această siguranță umanistă. Apoi, se întâmplă dezastre pe care le numesc naturale, iar cei care conduc lumea, în multe cazuri pentru că oamenii i-au votat, nu sunt capabili să ofere nicio explicație sau remediu cu privire la originea prădătorilor.
Nu vom ști niciodată unde și de ce s-a născut pandemia universală, dar cineva trebuie să știe pentru a încerca să-i oprească repetarea. Și există un tip care dispunea de putere maximă când acel infern de ploaie și noroi a devastat Valencia, un domn despre care nu s-a mai auzit nimic când a început ruina. Dar Mazón este încă acolo, simbol al mediocrității satisfăcute, al lașității, al brutalizării, al părții întunecate a politicii.
Bănuiesc că nu vom ști nimic nici despre întunericul care a paralizat existența oamenilor acum câteva zile, a creat incertitudine și teroare, intuiția raționată că nu ar exista decât întuneric dacă monstrul ar decide să se așeze pentru o vreme. Dar cineva avea responsabilitatea de a cunoaște originea dezastrului. Președintele Guvernului și șeful Red Eléctrica negaseră că acest lucru s-ar putea întâmpla. Și acum, dacă știu, nu răspund. Lor, ca și restului umanității, deși ideologiile constituie un deghizament adecvat, ne pasă doar de acel lucru atât de terestru, «Ce este al meu?», chiar dacă ne petrecem existența compătimind ipocrit ruina altora.
Pe toate canalele de televiziune se repetă cu gesturi scandalizate și teatrale evenimente legate de sânge. Se presupune că pentru public se oferă o senzație care face ca pe stradă și în case să prolifereze dezmembrările, loviturile de cuțit, împușcăturile, incendiile provocate, răul, violența extremă, nebunia. Frica trebuie să funcționeze foarte bine pentru ratingurile de audiență și strategiile publicitare, iar nu doar criminalii provoacă dezgust.
Vom continua să dansăm cât durează petrecerea, afirma un cântec vechi. Dar petrecerea pare să se clatine. Doar tehnologia domnește. Și dacă aceasta se îmbolnăvește, umanitatea nu va ști ce să facă cu existența sa. Nimeni nu este pregătit să supraviețuiască în mijlocul întunericului. Nici măcar animalele din peșteri.
