În câteva cuvinte
Articolul prezintă traiectoria profesională și politică a Katherinei Reiche, de la cariera în industria energetică, la funcția de ministru al Economiei și Energiei în Germania. Se evidențiază experiența sa vastă în domeniul energiei, precum și controversele legate de trecutul său și opiniile sale conservatoare. Numirea sa este văzută ca o cotitură tehnocratică și antreprenorială în politica economică germană.
«A fi președinte este o nefericire absolută»
A spus-o acum câteva luni liderul columbian Gustavo Petro: «A fi președinte este o nefericire absolută». Politica este exigentă, uneori ingrată. Totul depinde, ca întotdeauna, de alternativele pe care le ai și de locul de unde vii. De aceea, este deosebit de semnificativ faptul că cineva ca Katherina Reiche (Germania, 51 de ani) – deja consolidată ca director al unei mari companii energetice – a acceptat provocarea de a deveni ministru german al Economiei și Energiei în noul Cabinet al lui Friedrich Merz, a cărui învestire ca cancelar este prevăzută pentru data de 6. Numirea reprezintă o cotitură tehnocratică și antreprenorială în politica economică germană. Până acum director general al Westenergie, filială a grupului E.ON, Reiche ajunge în Guvern cu un profil marcat tehnic și de manager. Nu este o «ecologistă» ideologică, ci o apărătoare a unei tranziții energetice compatibile cu industria. Din 2020, prezidează Consiliul Național al Hidrogenului, prin intermediul căruia a impulsionat dezvoltarea infrastructurilor energetice curate.
Profilul său rupe cu anumite stereotipuri: este catolică, conservatoare în plan social, dar promotoare a tranziției energetice. Reiche reprezintă modelul de femeie profesionistă liberal-conservatoare și nemilitantă în chestiuni de gen. Deși a fost una dintre femeile cu un rol mai important la conducerea unei mari corporații germane. Incorporarea sa în Cabinetul Merz are și o dimensiune simbolică: Reiche este singura ministră originară din estul țării, ceea ce caută să corecteze un dezechilibru teritorial, deși pentru unii observatori este un gest insuficient.
Născută în Luckenwalde – pe atunci parte a Republicii Democrate Germane comuniste —, familia sa avea o întreprindere de fabricare a plasticului. A studiat Chimie la Universitatea din Potsdam și și-a extins formarea la Clarkson University din New York și la Universitatea din Turku, în Finlanda. După absolvire, a lucrat ca asistent științific în Potsdam până în 1998, chiar înainte de a-și începe cariera politică, care a decolat după reunificare. În 1992, fiind încă studentă, a cofondat asociația creștin-democrată din Potsdam și s-a afiliat la Tineretul CDU; s-a integrat oficial în partid în 1996. La 25 de ani, a fost aleasă deputat în Bundestag pentru Brandenburg în 1998, devenind una dintre cele mai tinere parlamentare din grupul său. A ocupat funcția fără întrerupere până în 2015, asumându-și din ce în ce mai multe responsabilități.
În Bundestag, s-a remarcat în politicile familiale, educaționale și de mediu. A făcut parte din executivul federal al CDU din 2000 și din conducerea regională a Brandenburgului. În campania din 2002 s-a alăturat echipei candidatului Edmund Stoiber ca expertă în familie și tineret, ceea ce a generat polemici în cercurile conservatoare din cauza condiției sale de mamă singură și însărcinată. S-a căsătorit la scurt timp după cu partenerul său din CDU, Sven Petke, tatăl celor trei copii ai săi. Acum are o relație cu Karl-Theodor zu Guttenberg, fost ministru al Apărării și Economiei.
Între 2005 și 2009 a fost vicepreședintă a grupului parlamentar CDU/CSU, cu responsabilitate asupra educației, cercetării, mediului și securității nucleare. Odată cu venirea Angelei Merkel la putere, a ocupat o funcție înaltă în Ministerul Mediului, Naturii și Securității Nucleare. După alegerile din 2013, a trecut la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Digitale, unde a rămas doi ani. Apoi a părăsit politica instituțională pentru a-și asuma conducerea generală a Asociației Germane a Întreprinderilor Municipale, care reunește aproximativ 1.500 de furnizori locali de servicii publice.
În 2020 a fost numită CEO al Westenergie, cel mai mare furnizor regional de energie din Germania și filială a E.ON. Sub conducerea sa, compania s-a concentrat pe tranziția energetică, digitalizarea infrastructurilor și impulsionarea tehnologiilor durabile precum hidrogenul.
Trecerea sa prin sectorul privat nu a fost lipsită de controverse. A fost criticată de organizațiile de transparență pentru că s-a încorporat direct într-un lobby energetic fără o perioadă de «răcire». Acum, odată cu întoarcerea sa în Guvern, ONG-ul LobbyControl și-a reiterat rezervele: «Odată cu doamna Reiche, o femeie de afaceri energetică este numită ministru al Energiei». Din sfera ecologistă și din opoziție, numirea sa a stârnit, de asemenea, critici. Felix Banaszak, copreședintele Verzilor, a avertizat că sosirea sa în minister ar putea însemna «întoarcerea combustibililor fosili în detrimentul energiilor curate».
Reiche este percepută ca o femeie sigură pe sine, ambițioasă și cu o rețea solidă de contacte atât în politică, cât și în lumea afacerilor. Traiectoria sa reflectă această ambiție: ascensiunea sa rapidă ca secretar de stat a generat suspiciuni în sectoare ale partidului său. Același lucru s-a întâmplat și la trecerea în sectorul privat. Faptul că cineva cu această experiență decide să se întoarcă în politică, renunțând chiar și la o remunerație mai mare, poate fi interpretat de mulți ca un gest curajos și pozitiv.
Polemici
Declarațiile sale despre ingineria genetică au stârnit agitație: a ajuns să califice oponenții organismelor modificate genetic drept «bioteroriști». S-a arătat foarte critică cu legea parteneriatelor civile și cu căsătoria între persoane de același sex.
