În câteva cuvinte
Articolul analizează politica de deportare a migranților din SUA către țări terțe, precum Costa Rica și Panama, evidențiind legalitatea discutabilă a acestor practici și presiunile exercitate asupra țărilor latino-americane de către administrația Trump. Se menționează și acordurile similare încheiate de alte state, precum cele din Europa, și impactul asupra drepturilor migranților.
O fabrică de creioane veche transformată în centru de atenție pentru migranți în Costa Rica
O veche fabrică de creioane transformată în centru de atenție pentru migranți în sudul Costa Rica, foarte aproape de granița cu Panama, a fost destinația neașteptată a aproximativ 200 de persoane deportate din Statele Unite la mijlocul lunii februarie. Aceste persoane, printre care se aflau zeci de minori, migraseră inițial din țări diverse precum China, Iran, Vietnam, Etiopia sau Uzbekistan. Toți intenționau să solicite azil în Statele Unite. Dar guvernul lui Donald Trump i-a reținut în timp ce încercau să intre pe teritoriul american prin granița cu Mexicul și i-a deportat, fără prea multă atenție mediatică, în țara centro-americană.
În Panama, în aceeași perioadă, numărul persoanelor deportate din SUA, provenind tot din țări diferite, ajunsese la 300. Inițial, au fost cazați într-un hotel din capitală, Ciudad de Panamá, de unde au cerut ajutor cu pancarte atârnate de ferestrele camerelor în care erau reținuți. La scurt timp după aceea, cei care nu au acceptat să fie repatriați în țările lor de origine au fost trimiși într-un centru de detenție la porțile junglei Darién, aproape de granița cu Columbia. În ambele cazuri, atât în Costa Rica, cât și în Panama, migranții au fost eliberați, în mare parte datorită presiunii exercitate de acțiunile legale depuse de organizațiile umanitare împotriva guvernelor celor două națiuni centro-americane. Dar persoanele deportate rămân într-un impas: se află într-un loc necunoscut, mulți dintre ei abia au resurse și se opun întoarcerii în țările lor de teamă de persecuție.
Nu sunt situații izolate. Cel mai mediatizat caz din seria de deportări ordonate de Trump a fost cel al celor aproximativ 250 de venezueleni trimiși într-o închisoare salvadoriană în martie, unde se presupune că se află și acum. Dar sunt și altele. Mexicul, în mod discret, a primit 5.466 de străini deportați de la revenirea magnatului republican la Casa Albă, pe 20 ianuarie, conform datelor propriului guvern mexican.
Nici nu este o practică nouă. Dar actuala administrație americană a ajuns la acorduri cu guverne latino-americane care, potrivit experților în drepturile omului, nu excelează prin garanțiile legale. Avantajul, în ochii Casei Albe, este triplu: permite expulzarea persoanelor din țări cu care nu are acorduri de deportare; eliberează locuri în centrele sale de detenție; și, de asemenea, transmite un mesaj clar, încă unul, de descurajare a migranților.
Migranți deportați din Statele Unite ajung în Costa Rica, în februarie 2025. Miguel Andrés
Încă de la început s-au ridicat multe întrebări cu privire la legalitatea acestor deportări, asigură Ariel Ruiz Soto, analist senior la think tank-ul (laboratorul de idei) Migration Policy Institute (MPI). «Deportarea persoanelor din Statele Unite într-o altă țară care nu este țara lor de origine nu este tehnic ilegală, dar implementarea trebuie să respecte procesele legale naționale și internaționale», explică el. «Ceea ce am văzut este că președintele Trump vrea să extindă și să caute limita a ceea ce permite legea migrației. Prin declararea stării de urgență [Trump a semnat un decret în prima zi de mandat pentru a declara o urgență migratorie], președintele își asumă diferite prerogative care îi oferă un control mai mare asupra modului de gestionare și reducere a anumitor drepturi ale persoanelor străine, fără documente sau cu documente», aprofundează Ruiz despre situația juridică din țară. În ciuda ordinelor judecătorești contrare, starea de urgență a permis, de asemenea, închiderea de facto a cererilor de azil noi și accelerarea procedurii de deportare, prin limitarea posibilităților pe care le au imigranții de a contesta cazurile lor în justiție.
Pe de altă parte, conform dreptului internațional, o țară nu are nicio obligație de a primi persoane deportate străine, ci o face doar dacă acceptă voluntar sau printr-un acord punctual cu guvernul care ordonă deportarea. În precedentele existente — cum ar fi acordul semnat de Uniunea Europeană cu Turcia în timpul crizei refugiaților sirieni sau programul Rămâi în Mexic din prima președinție a lui Trump — aceste acorduri includeau garanția de a putea solicita azil, fie la destinația finală, fie în a treia țară de primire temporară. Prin urmare, aceste tratate obișnuiau să pună accent pe faptul că a treia țară este «sigură». Nu mai este cazul.
«Este ceea ce grupurile de apărare a drepturilor omului numesc ilegal: faptul că îi trimit fără garanții de protecție și eludând drepturile pe care le au migranții de a solicita azil», avertizează Ruiz. Acum, în schimb, mesajul este că persoanele deportate vor rămâne doar pentru o perioadă în aceste țări terțe, adică în timp ce caută o modalitate de a se întoarce în țările lor de origine. Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, s-a referit la acest lucru săptămâna trecută. «Când a intrat [a ajuns la conducere] președintele Trump, din motive umanitare, fără a semna absolut nimic, am decis să acceptăm persoane de alte naționalități, în special cele care vin prin granița de nord, și majoritatea decid în mod voluntar să se întoarcă în țările lor», a explicat președinta.
Mexicul a primit peste 5.000 de străini, în principal centro-americani și caraibieni, din Statele Unite. Este de departe țara care a primit cei mai mulți, deși cifra este mult sub cele 30.000 pe lună pe care președintele anterior, Andrés Manuel López Obrador, le-a convenit cu fostul președinte Joe Biden în vârful crizei migratorii care s-a declanșat după pandemie.
În Mexic, aceste deportări nu au atras prea mult atenția, dar în Costa Rica și Panama, da. Iar guvernele lor au dat înapoi în fața mai multor cereri care le acuză de încălcarea drepturilor persoanelor deportate și, de asemenea, din cauza presiunii opiniei publice interne, alarmate de condițiile de detenție ale persoanelor care nu au comis nicio infracțiune și care, de fapt, fug de persecuție în țările lor de origine.
În Panama, migranții au fost mutați din junglă înapoi în oraș și eliberați la începutul lunii martie. Li s-au dat 30 de zile pentru a părăsi țara cum puteau. Mai mulți intervievați de Associated Press, cum ar fi un afgan care a lucrat în guvernul răsturnat de talibani și care a încercat deja să se stabilească în Iran și Pakistan fără succes, sau un rus membru al comunității LGTBI care se teme de persecuția regimului lui Vladimir Putin, au asigurat că vor încerca din nou să ceară azil în Statele Unite, deoarece nu vedeau nicio altă opțiune.
Migranți, majoritatea provenind din țări asiatice, după ce au fost deportați din Statele Unite, în Ciudad de Panamá, în martie. Matias Delacroix (AP)
Răspunsul a fost diferit în Costa Rica. În ultima săptămână a lunii aprilie, autoritățile costaricani au anunțat că vor deschide ușa pentru ca persoanele deportate să rămână în țară sau să o părăsească dacă preferă. În declarații pentru The New York Times, Omer Badilla, șeful autorităților de migrație ale țării, a spus că vor garanta protecția persoanelor deportate străine. «Dacă persoana are o teamă justificată de a se întoarce în țara sa, nu o vom trimite niciodată înapoi», a asigurat el.
Deocamdată, acest tip de zboruri din Statele Unite au fost oprite — cele destinate El Salvador, din cauza unei bătălii juridice interne profunde în Statele Unite — în timp ce guvernele corespunzătoare analizează următorii pași. «Guatemala sau Ecuador deja văd care a fost reacția în Panama, Costa Rica, El Salvador sau Mexic pentru a decide cum sau pe cine primesc în viitor. M-ar surprinde foarte mult dacă Guatemala decide să primească persoane din țări din Asia, de exemplu, dar nu că este deschisă să primească persoane din alte țări centro-americane. În Ecuador, președintele [Daniel Noboa] a spus cu puțin timp înainte de victoria sa electorală că nu o va face, sau doar în unele cazuri punctuale. Dar ar putea să se răzgândească», este de părere analistul Ariel Ruiz.
Dar, pe lângă luarea în considerare a consecințelor legale și a opiniei publice, diferitele țări trebuie să ia în considerare și presiunile și stimulentele care vin din Statele Unite. Salvadorianul Bukele, de exemplu, va primi o compensație de milioane de dolari (cel puțin șase milioane de dolari, potrivit chiar președintelui) în schimbul închiderii migranților venezueleni în închisoarea sa de maximă securitate, precum și extrădarea mai multor lideri de bande salvadoriene care se aflau în custodia autorităților americane. Panama, la rândul său, trebuie să facă față amenințărilor lui Trump de a prelua controlul asupra canalului. Și asupra tuturor planează avertismentul tarifelor sau posibilitatea de a câștiga favoarea celui mai puternic om din lume.
Dincolo de continentul american, negocierile cu privire la acest tip de acord au fost, de asemenea, purtate cu ușile închise. Potrivit mai multor mass-media americane din această săptămână, Libia și Ruanda — care negociaseră deja un acord controversat similar cu Regatul Unit în urmă cu câțiva ani, deși nu a fost niciodată pus în aplicare — sunt în discuții avansate. Marco Rubio și Rodrigo Chaves, în palatul prezidențial din San José, Costa Rica, pe 4 februarie 2025. Mark Schiefelbein (via REUTERS)
Marco Rubio, secretarul de stat care în această săptămână a devenit și consilier de securitate națională și, astfel, cel mai puternic om din cabinetul lui Trump, a clarificat miercuri, așezat lângă președinte în timpul Consiliului de Miniștri, că această modalitate de deportare abia a început. «Lucrăm cu alte țări pentru a spune: „Vrem să vă trimitem unele dintre cele mai disprețuite ființe umane în țările voastre. Ne-ați face această favoare?”. Și cu cât mai departe, cu atât mai bine, ca să nu mai poată trece granița».
