Este foarte posibil să primești cadou un bilet la un zbor Ryanair pe ruta recent inaugurată Madrid-Dakhla, lansată pe 8 ianuarie.

Și, cel mai probabil, uitându-te la bilet, te vei întreba mult timp unde se află acest Dakhla. Codul IATA al aeroportului este confuz: VIL. Oare este undeva aproape de Vilnius, capitala Lituaniei? Având în vedere că este o companie aeriană low-cost, nu poate fi pe o insulă nelocuită, nu-i așa? Nu este sigur! Dakhla nu este situată pe o insulă nelocuită, ci pe o peninsulă sudică din Sahara Occidentală, între un ocean de apă și un ocean de nisip. VIL este abrevierea de la Villa Cisneros, numele orașului în perioada colonizării spaniole – acesta a fost ultimul oraș unde a fluturat steagul spaniol pe teritoriul Saharei. Astăzi a fost redenumit Dakhla.

Trei ore și cincisprezece minute vor fi necesare pentru a vedea Dakhla de la fereastra avionului. Mai întâi vei vedea peninsula lungă Wad-ed-Dahab, sau Rio-de-Oro, care seamănă cu un deget mare care se desprinde de palma netedă și goală a Saharei Occidentale și se întinde 40 de kilometri în Atlantic. Apoi vor începe să apară linii drepte, unghiuri și nori de praf, care indică semne de civilizație: singurul drum care traversează peninsula, macarale care construiesc cu viteză maximă cel mai mare centru de pescuit și turistic la sud de Maroc (țară care ocupă teritoriul Saharei de 50 de ani, în ciuda condamnării Organizației Națiunilor Unite, care consideră acest teritoriu încă „autonom” sau în așteptarea decolonizării, iar membrii săi importanți închid ochii la acest lucru) și, cu câteva secunde înainte de aterizare, case fără acoperiș, unde locuiesc cei 165.000 de locuitori ai orașului Dakhla.

Ceea ce nu vei vedea nici pe cer, nici la aeroport, este un alt avion, deoarece este singurul avion pe o rază de 400 de kilometri. Pe lângă Ryanair, care zboară de două ori pe săptămână de la Madrid (de la 26 de euro), această rută este deservită doar de alte două companii: Binter de la Gran Canaria și Royal Air Maroc de la Casablanca, dar în alte zile și la alte ore. Când cobori pe pista pustie și mergi pe ea, te simți ca aviatorii spanioli curajoși care zburau în urmă cu o sută de ani la Villa Cisneros, făcând opriri la Tetuan, Casablanca, Sidi Ifni, Cabo Juby și El Aaiún și aterizând forțat în mijlocul deșertului. Cu mare bucurie și cu soldați sahrawi pe cămile, împodobite cu harnașamente de paradă, Eva Perón a fost întâmpinată pe acest aeroport pe 7 iunie 1946, când DC-4 Iberia cu care zbura – cu dormitor, living și frigider – a făcut o oprire în timpul lungii sale călătorii din Argentina în Spania. Te simți ca un pionier sau un președinte până când trebuie să stai la o coadă de o oră pentru a ți se ștampila pașaportul. Mașina de primire a turiștilor în Dakhla nu funcționează foarte bine.

Din fericire, la coadă se va găsi vreun fost locuitor spaniol al orașului Villa Cisneros, care se întoarce pe pământul său după o jumătate de secol și distrează ceilalți pasageri, amintindu-și de fauna bogată pe care o vedea în copilărie. „Când ne instalam tabăra noaptea pe plaje, dădeam peste vulpi fennec cu urechi mari, vulpi de deșert. Am văzut gazele, cămile și chiar struți”. Rafael Gallego, președinte onorific al Confederației Spaniole a Agențiilor de Turism, care a trăit primii 12 ani din viață în Dakhla, nu va uita niciodată și o altă faună, cea mai încântătoare – cea umană: „Eram o mie de copii, fii de spanioli și sahrawi, și toți învățam împreună în aceeași școală. O dată pe lună mergeam la madrasa. Ei împărțeau cu noi sărbătoarea sacrificiului și sfârșitul Ramadanului, iar noi cu ei – botezurile, împărtășaniile și nunțile noastre. Și necazurile noastre, de asemenea”.

Ascultându-l pe Gallego, este imposibil să nu vrei să descoperi rămășițele trecutului spaniol în Dakhla, începând cu biserica catolică Nuestra Señora del Carmen de pe bulevardul Hassan II. „Toți, credincioși și necredincioși, mergeau acolo. Era un loc de întâlnire”, își amintește cel care a fost altar timp de patru ani, în aceeași ținută ca la prima sa împărtășanie, și a ajutat la pictarea absidei. A stat abandonată timp de trei decenii, iar autoritățile marocane se pregăteau să o dărâme în 2004, când un grup de sahrawi s-a așezat în fața excavatoarelor. Acest act curajos i-a dat o nouă viață, iar acum a redevenit un loc de întâlnire. Duminica la ora 11:00, joia la ora 8:30 și în restul săptămânii la ora 19:00 se țin liturghii, la care participă o mână de turiști și tot mai mulți migranți din țările Africii subsahariene, care sosesc în Dakhla în căutarea unei modalități de a traversa Atlanticul până în Insulele Canare.

Un alt loc pentru nostalgie este vechiul cartier spaniol, nu departe de moscheea Al-Ghofrane, unde încă se mai pot găsi capace de canal pe care este scris numele Villa Cisneros. Și un alt loc este farul Arcipres, un turn lung, rotund, cu dungi albe și negre, construit acum o sută de ani lângă apele oceanului, întotdeauna mult mai agitate și periculoase decât apele golfului, format între peninsulă și continent. „În Atlantic – își amintește Gallego – mergeam doar să culegem scoici și balane și să ne uităm când vreo navă eșua, pentru că erau plaje foarte puternice, foarte furtunoase”. Să știe surferii care vizitează adesea plaja din apropiere Oum Lamboiur, renumită pentru valul său lung de dreapta, și oaspeții de la Tulum Beach Resort & Spa Dakhla, care multe zile pot înota doar în piscină. Plimbarea prin oraș poate fi prelungită vizitând triunghiul format de piață (bulevardul Sidi Ahmed Laaroussi și străzile adiacente), Complexul de Meșteșuguri (bulevardul 4 Martie) și faleza (bulevardul Mohammed V), care este decorată cu un monument gigantic dedicat culturii ceaiului.

Pentru a prelungi călătoria pe peninsulă, trebuie să iei un taxi privat (SUV-uri Haiadala Henan destul de fiabile: +212661178992) și să te îndrepți spre extremitatea sudică a peninsulei, spre Capul La Sarga. Acolo, sute de bărci tradiționale din lemn sunt scoase din apă de tractoare și parcate cu grijă lângă un sat pescăresc primitiv, care nu este pe placul tuturor turiștilor. Este suficient să citești recenziile de pe Google. Dar când vine vorba de a mânca caracatiță alla gallega în Spania, care probabil a fost pescuită în aceste ape, nimeni nu se opune.

La capătul opus al peninsulei, în nord, aceasta se curbează și se unește cu continentul, formând un golf cu apă netedă, ca o oglindă. Aici se află mai multe stațiuni pe gustul francezilor, care se învârt în aceste latitudini de câțiva ani. Mulți dintre ei sunt fani ai kitesurfing-ului, atrași de vânturile puternice sahrawi și de apele atât de puțin adânci încât este greu să te îneci, dar când apa se retrage la reflux, trebuie să mergi pe jos o jumătate de kilometru. La stațiunea Lagon Energy există un centru sportiv unde găsești tot ce ai nevoie (magazin, închirieri și instructori de kitesurfing, wingfoil și surfing), un centru spa cu tratamente speciale pentru sportivi și o grădină organică. Pășind cu picioarele prin nisip, obosiți și fericiți de surfing, se întorc în bungalourile lor din lemn, văd soarele apunând roșu aprins în spatele peninsulei, dorm ca marmotele și, a doua zi dimineața, de îndată ce răsare, deja admiră fluturii tigru, verișorii monarhilor, care flutură pe floarea-soarelui din grădină. „Potager du désert” (grădina din deșert), scrie pe o plăcuță. Mohammed Mouhib, unul dintre cei patru grădinari, este încântat să o arate.

Nu departe, pe același mal, se află o altă stațiune, ideală pentru iubitorii de scânduri, zmee și apusuri: Dakhla Attitude. Dacă nu bate vântul, de aici poți pleca cu o barcă cu motor la pescuit, poți observa flamingo și delfini și poți explora Insula Dragonului. În 10 minute ajungi la această insuliță cu un profil zimțat, care amintește de spatele unui spinozaur, de unde și numele. Și încă atât – pe un traseu evident, deși dificil, care necesită utilizarea mâinilor în unele locuri – urci până în vârf, care este surprinzător de plat, ultima bucată intactă a platformei de calcar, pe care eroziunea a sfărâmat-o, iar ale cărei rămășițe zac îngrămădite pe pantă, ca un puzzle dezasamblat. Pe de o parte se vede peninsula Rio-de-Oro, unde se află și continuă să crească Dakhla, iar pe de altă parte se vede deșertul Sahara, ale cărui nisipuri cresc și ele și se apropie, împinse de vânt, invadând chiar și marea.

Cei care știu pot face kitesurfing sau wingfoil de la stațiunea Dakhla Attitude până la Duna Albă. Cei care nu știu, sau nu prea bine, mai bine merg cu un SUV pe marginea ondulată a deșertului sau pe malul golfului, abia nivelat de reflux. În două ore (cu vela) sau în mai puțin de o jumătate de oră (cu mașina) ajungi la poalele unui munte înalt de nisip alb, unde Sahara și Atlanticul se unesc. Ideal este să urci și să fii acolo sus singur, în tăcere, urmărind cum apa se ridică treptat și izolează duna, ceea ce se întâmplă la fiecare 12 ore și care îl obligă pe vizitatorul distrat să părăsească în grabă această oază geologică desculț și cu pantalonii suflecați. Dar dacă ajungi la Duna Albă în același timp cu alții, este și asta bine în felul său: este ca și cum ai face parte dintr-o pictură a lui Juan Genovés.

Unde nu vei vedea mulțimi este la Le Ranch des Dunes, un mic ranch situat la 30 de kilometri nord de Dakhla, unde există doar patru cămile și o mână de cai, care îi așteaptă pe cei care doresc să se apropie în petite caravane – proprietarul francez – de Punta de Oro. Pe această plajă sălbatică de pe coasta atlantică a peninsulei Rio-de-Oro se sparg valuri uriașe, fascinante, ideale pentru a moțăi, uitându-te la ele, dând odihnă animalelor de călărie și sorbind ceai într-un foișor, decorat cu canapele, covoare și felinare maure. Apoi, dacă te întorci pe jos, poți aduna pe drum scoici mari, care trebuie să aibă mii de ani, pentru că se află la un kilometru de coastă și la câțiva metri deasupra nivelului mării. Poate că atunci vei avea o dorință teribilă de a mânca scoici proaspete: nu este greu de gândit și de făcut, deoarece 80% din stridiile marocane provin de la fermele din golful Dakhla. Și este foarte posibil ca în aceeași zi, pe drumul spre aeroport, călătorul să se oprească la TalhaMar, pentru a mânca o jumătate de duzină dintre ele (pentru 24 DM; 2,35 euro) pe terasa cu vedere la fermele de stridii.