
În câteva cuvinte
Articolul explorează motivul pentru care oamenii ezită să se plângă de produsele sau serviciile necorespunzătoare din magazine, preferând tăcerea sau recenziile online furioase. Prin povestea unei șunci stricate, autorul ilustrează complexitatea comportamentului consumatorului și îndeamnă la feedback constructiv.
Deja după culoare se vedea că această șuncă crud-uscată nu va fi grozavă. Am dus-o suficient de aproape de nas pentru a descoperi, pe lângă mirosul familiar de ou fiert, note de băltoacă descompusă, care certificau că nu doar că nu era un produs de calitate, dar era și prost uscată, ușor crudă, ușor stricată.
Am închis pachetul fără să-l ating și l-am lăsat din nou în frigider, lângă punga plină cu alte pachețele de mezeluri feliate pe care partenerul meu le adusese dimineața. Eu n-aș fi cumpărat-o, dar el n-are ochi pentru astfel de lucruri. Este genul de persoană care pleacă de acasă cu lista de cumpărături bătută în cuie în buzunarul de la spate al pantalonilor și deja rezolvată. Ajung la magazin, cer două sute de grame din asta și două sute din aia fără să se uite la tejghea. Așteaptă în picioare, răsfoind telefonul sau curiozând la raftul de șampoane și balsamuri, până când vânzătorul își face treaba, iar la chemarea "gata", întind brațul, ridică punga cu comanda, plătesc ce li se spune și pleacă.
A doua zi dimineața, el se pregătea să iasă din nou la drum. "Du șunca pe care ai cumpărat-o ieri înapoi la măcelărie, dragă. Spune-le că n-a fost bună, că sunt lucruri care se întâmplă, să ți-o schimbe cu alta, sau că vom rezolva altă dată, și gata". Nu e nevoie să faci scandal. Nici măcar nu e necesar să scoți tonul de plângere. Într-un moment de vârf, o bucată de șuncă nu tocmai bună i s-ar putea strecura oricui. E greu să găsești personal și să-l păstrezi într-o măcelărie mică. Și pentru orice există o curbă de învățare.
Dar, nimic. N-a fost chip. El este și din acea categorie de oameni care, înainte să facă vreo observație sau comentariu unui chelner sau vânzător, ar mânca ouă stricate sau un șnițel cu fire de păr. La întrebarea "Ce mai faci? Cum a mers?", ar răspunde "Foarte bine. Totul a fost delicios", și dacă cineva așezat la aceeași masă ar da semn să se plângă pe cont propriu, ar îngusta ochii iritat, cu neîncrederea și condescendența unei doamne victoriene în fața unui ceai călduț, dezaprobând total.
Mă interesează profund fenomenul care face ca mulți nu doar să fie incapabili să se plângă de un serviciu sau un fel de mâncare defectuos într-un restaurant sau magazin, dar și să privească cu ochi răi sau cu disconfort pe cineva din anturajul lor care o face.
Niciodată nu este justificat să faci scandal. Dar o observație discretă, expusă cu tact, poate evita ca un alt client să aibă parte de o neplăcere și poate preveni o criză de reputație care ar putea cauza nu doar dureri de burtă, ci și bârfe și șoapte pe jumătate, gesturi disperate de la kilometri distanță sau strigăte pe rețelele sociale. Și acele lucruri chiar distrug.
Există adulți cu un nivel atât de ridicat de aversiune față de conflict, nevroză sau nevoie de a plăcea, încât ajung să simtă un real disconfort fizic doar gândindu-se să confrunte pe cineva sau să-l pună într-o situație neplăcută, chiar dacă au dreptate; cazuri strălucite de succes ale copilăriilor bazate pe "mănâncă și taci", "nu deranja", "nu ieși în evidență". Alții au atât de bine asumate și interiorizate anumite roluri de putere încât adoptă o atitudine servilă față de autoritatea conferită de rangul de chelner sau de halatul de măcelar. Aceasta nu este respect, ci empatie greșit canalizată. Poate cântări mai mult aversiunea de a incomoda pe cineva decât pericolul unei toxiinfecții alimentare sau de a arunca la gunoi munca investită în câștigarea banilor care vor fi plătiți pentru un fel de mâncare sau un produs?
Mai presus de toate, există presiunea grupului, pactul social prin care conviețuirea pașnică este mai valoroasă decât justiția individuală punctuală, acea veche dilemă între a avea dreptate și a avea pace, prin care se așteaptă ca cineva să înghită cu stomacul răvășit sau cu o înșelăciune înainte de a sparge mirajul "totul e bine". Deloyalitatea în aceste cazuri este pedepsită cu batjocuri și priviri de reprobare.
Într-o lume cu rețele sociale și platforme de exprimare, frica de a deranja, respectul față de vânzător și presiunea grupului dispar odată ce părăsești restaurantul sau măcelăria. Politețea se evaporă cu anonimatul și rămâne doar justițiarul baricadat în spatele unui pseudonim înflorit, emițând judecăți sumare, disproporționate și reci, de animal sălbatic, din scaunul din spate al unui taxi cu 5G sau de pe canapeaua din sufragerie: "cea mai proastă șuncă pe care am gustat-o în viața mea", "inacceptabil", "jenă colectivă". Antidotul la masacrul online este curajul in situ, care oferă stabilimentului posibilitatea de a corecta, îmbunătăți, crește și a desfășura cele mai bune servicii post-vânzare.
În cele din urmă, am păstrat șunca. Nici eu n-aveam timp să ies din casă, nici el nu era dispus să depășească jena de a o returna. Pe mine mă doare sufletul să arunc mâncare și bani, așa că am decis s-o prăjesc. Pentru a nu arunca o șuncă proastă, am servit chipsuri crocante de șuncă la gustare, lucru de milionari și de gospodine din anii șaptezeci cu musafiri.
— Hai, Soarele meu și Stelele mele, Lumina vieții mele. Stai cu mine pe canapea și să ne uităm la un film.
Vocea mea suna plină de pacea celui care știe că a câștigat războiul. Mi-am petrecut după-amiaza având gaze groaznice.