Cel mai amplu studiu publicat până în prezent subliniază un aspect crucial: singura modalitate eficientă de a înceta administrarea antidepresivelor este o reducere lentă și progresivă, însoțită de sprijin psihologic. Această abordare previne recăderea în depresie într-o măsură similară cu menținerea tratamentului. Cercetarea este deosebit de relevantă, având în vedere că 30% dintre persoanele cărora li se prescriu antidepresive nu suferă, de fapt, de depresie, 40% le iau timp de cinci ani sau mai mult, iar 22% le utilizează pe termen nelimitat.

Tratamentul pe termen lung cu antidepresive poate avea efecte secundare adverse, în special disfuncții sexuale și o capacitate redusă de a exprima sentimente. Prin urmare, acest studiu, care a analizat 76 de studii clinice controlate implicând 17.000 de persoane, subliniază importanța adaptării prescripției la fiecare individ, cu o retragere graduală și individualizată a tratamentului, împreună cu sprijin psihologic.

„Depresia este adesea o afecțiune recurentă, iar fără tratament continuu, până la trei din patru persoane cu depresie recidivează la un moment dat”, explică Giovanni Ostuzzi, cercetător la Universitatea din Verona și autor principal al lucrării. „Ghidurile clinice recomandă continuarea antidepresivelor pentru o anumună perioadă după remisie și apoi luarea în considerare a întreruperii odată ce persoana se simte bine. Cu toate acestea, în practica zilnică, tratamentul este adesea prelungit mult peste ceea ce sugerează ghidurile.”

Meta-analiza a comparat diferite strategii de retragere a antidepresivelor la persoane cu depresie sau anxietate care se aflau deja în remisie. Concluzia a fost că retragerea lentă (peste patru săptămâni), combinată cu sprijin psihologic, a prevenit recăderea în anul următor într-o măsură similară cu continuarea antidepresivului. Cercetătorii au estimat că retragerea lentă plus sprijinul psihologic ar putea preveni o recădere la unul din cinci indivizi, comparativ cu întreruperea bruscă sau retragerea rapidă (patru săptămâni sau mai puțin), care au fost cele două strategii cel mai puțin eficiente.

Jonathan Henssler, de la spitalul Charité din Berlin, subliniază: „Una dintre cele mai consistente constatări ale analizei este că sprijinul psihologic sau psihoterapia complementară s-a dovedit mai bună pentru toate strategiile farmacologice diferite. Deși acest lucru poate părea o constatare trivială, este de o importanță substanțială.”

Henssler avertizează că tratamentul psihologic „este adesea cel mai dificil de obținut pentru pacienți în lumea reală”.

O limitare importantă a studiului este că datele privind simptomele de sevraj au fost puține, chiar dacă acestea reprezintă, evident, una dintre principalele bariere în calea întreruperii tratamentelor. Cu toate acestea, autorii asigură că aceste probleme au fost mai frecvente la persoanele care au continuat cu antidepresive decât la cele care le-au oprit rapid, ceea ce sugerează că sunt, probabil, mai degrabă efecte secundare ale antidepresivului decât simptome de sevraj.

Autorii consideră că descoperirile lor au implicații relevante pentru practica clinică și politica de sănătate. Ghidurile, insistă ei, ar trebui să promoveze o revizuire periodică a tratamentului. Întreruperea bruscă sau rapidă a antidepresivului (o lună sau mai puțin) ar trebui „ferm” descurajată, iar o schemă de retragere mai graduală și individualizată ar trebui planificată. De asemenea, ei consideră că este fundamental să se ofere sprijin psihologic. Aceiași autori sunt conștienți, totuși, de dificultatea implementării acestei recomandări în sistemul public de sănătate.