În timp ce în Orient, Egiptul intra în faza Imperiului Mijlociu, Hammurabi construia Imperiul Babilonian, iar în Creta înflorea cultura minoică a Primelor Palate, în Europa de Vest se ieșea încă din Neolitic, cu excepția sud-estului Peninsulei Iberice.

Între nordul actualei Almería și sudul a ceea ce este astăzi Murcia, cultura El Argar a apărut acum mai bine de 4.000 de ani. În câteva decenii a atins expansiunea maximă, ocupând o suprafață similară cu cea a Cataloniei. Stăpânind mineritul cuprului și bazându-se pe o producție extensivă de cereale în câmpii, argaricii aveau deja clase sociale și un fel de parlament aristocratic. Se cunosc zeci de orașe și sute de așezări, dar nu se știa până unde ajungea puterea lor. Studiul ceramicii lor a permis acum să se cunoască limitele acelei civilizații.

"În Epoca Bronzului, ceramica era ca plasticul de astăzi, era bunul cel mai comun al epocii", spune Adrià Moreno Gil, cercetător la Institutul Max Planck de Antropologie Socială (Germania).

"O foloseau pentru a mânca, pentru a găti, pentru a depozita, pentru a transporta... chiar și pentru a-și îngropa morții", adaugă Moreno Gil. Este unul dintre lucrurile care îi face speciali pe acești oameni. Își îngropau morții în casele lor, uneori în vase mari. Ca și în cazul aproape tuturor culturilor antice, ceramica argarică are forme, modele și un stil propriu. Arheologia clasică a folosit aceste diferențe formale între diferite ceramici pentru a defini diferitele culturi. Dar stilul nu spune nimic despre cât de departe a ajuns fiecare dintre ele. Pentru a afla, Gil Moreno și colegii de la Universitatea Autonomă din Barcelona au pus pe hartă 1.643 de resturi ceramice din 61 de așezări, unele argarice și altele din grupuri învecinate. Rezultatele muncii lor au fost publicate recent în revista științifică Journal of Archaeological Method and Theory.

După cum spune Moreno Gil, în Europa, "obișnuite erau producțiile locale la scară mică pentru a acoperi nevoile locale".

Chiar și în cazurile formelor prezente pe întreg continentul, cum ar fi cea a vasului campaniform, "nu a călătorit dintr-un punct în toată Europa, ci este un stil de producție care este adoptat în mai multe zone, dar este produs local", adaugă el. Normalul sunt producții locale la scară mică. În El Argar, lucrurile se schimbă. "În primul rând pentru că se standardizează, adică, în restul peninsulei avem o variabilitate foarte mare de forme. Cum fiecare face ce poate sau ce vrea, există forme foarte diferite. În schimb, în El Argar avem opt forme și pe toate opt le găsim peste tot", subliniază arheologul. În plus, există un model repetitiv de capacități care se repetă și el. "Acest lucru ne spune că producția ceramică este mult mai reglementată de o entitate centrală sau centralizatoare", completează el.

În stânga, ceramică dintr-o așezare limitrofă teritoriului argaric. În dreapta, o cupă din perioada de maximă expansiune a El Argar. Aceasta este realizată cu o argilă naturală provenită din roci metamorfice, ceea ce o făcea puțin ductilă, dar foarte rezistentă. ASOME-UAB/J.A. Soldevilla

Dar au văzut ceva mai mult.

O spune Carla Garrido, cercetătoare la Universitatea din Barcelona și coautoare a studiului: "Tradițional, din arheologie, s-a studiat întotdeauna dintr-un punct de vedere stilistic, forma piesei, tipul de decor, dacă este pictată... Dar persoanele care se dedică studiului ceramicii ca element produs de ființa umană fac ceea ce se numește studiul lanțului operativ, studiază întregul proces de la obținerea argilei până la asamblarea întregii piese și până la arderea ei". Studiind compoziția argilei a sutelor de piese recuperate din cele 61 de așezări, au văzut că proveneau dintr-un singur loc, poate două, în sudul actualei provincii Murcia. Ceramicile argarice aveau ca bază argile din Sierra de la Almenara, în sudul actualei Murcia, extremitatea nordică a lanțului muntos Penibetic, și la mare distanță de așezările argarice mai vestice.

"Nu vorbim de aur, nici de argint, nici de metale, este vorba de ceramică, în plus în cantități foarte mari", amintește Garrido.

Faptul că un obiect cotidian, cu necesitatea muncii umane pe care o implică, este produs într-un loc și distribuit pe un teritoriu vast, uneori la distanțe de aproximativ o sută de kilometri, "ne spune că capacitatea de control teritorial și structurile de distribuție a materialelor trebuiau să fie foarte dezvoltate", adaugă colegul ei Moreno Gil.

Această centralitate și ierarhizare a producției și distribuției este pista pe care o urmează pentru a delimita granițele El Argar.

"Odată ce am identificat și definit tipul de pastă pe care o folosesc, studiind așezările de frontieră, începem să vedem lucruri care nu mai sunt obișnuite pe teritoriul argaric. Începem să vedem ceramici făcute de alte grupuri, pur și simplu după tipul de argilă. Pentru că avem norocul că în El Argar totul este atât de omogen", explică Garrido. Nu numai că reușesc să delimiteze astfel granițele, ci și expansiunea argarică: "Având atât de clar definită pasta argarică, ne-a permis să demonstrăm cum s-a deplasat granița. Adică, în ce moment încep să apară ceramici argarice cu o prezență deja importantă în unele așezări spre nord", conchide ea.

Harta arată expansiunea maximă a El Argar din zona sa de origine. De asemenea, regiunea în care s-a realizat studiul ceramicilor.

Granița de est a El Argar era Marea Mediterană, care marca și limita sudică.

La nord nu au ajuns mai departe de Sierra de Crevillente (Alicante), dar este spre vest unde se extinde și unde ceramica ajută la delimitare. Această cercetare a fost realizată doar într-o porțiune, în partea superioară și până la tronsonul mijlociu al văii râului Segura. "Adrià a parcurs 150 de kilometri de la o așezare la alta", spune Roberto Risch, profesor de Preistorie la Universitatea Autonomă din Barcelona și autor senior al acestei cercetări. "Dar ipotetizăm că El Argar avea aproximativ o mie de kilometri de frontieră", adaugă el. Și speră ca ceramica să le confirme. "A fi argaric nu înseamnă doar să-ți îngropi oamenii în casele tale. A fi argaric nu înseamnă doar să ai niște impozite. Ci sunt acele opt forme ceramice, și nu doar forma lor, ci și modul în care sunt făcute. Toată ceramica acelei culturi este făcută cu aceeași materie primă care vine din niște munți foarte concreți, care sunt și teritoriul de formare [fundațional] al El Argar", spune Risch.

Studiul ceramicilor întărește interpretarea societății El Argar ca o organizație politică și economică integrată și uniformă, cu mijloace de producție și circulație a materiilor prime și produselor mult mai dezvoltate decât se credea până acum.

Pentru Risch, "aceste rezultate susțin în mod semnificativ ipoteza că El Argar a ajuns să dezvolte primele structuri de stat în jurul anului 1800 î.Hr. în Europa de Vest".