Considerată adesea un simptom al unei vieți banale sau al unei persoane neproductive, plictiseala are, de fapt, numeroși apărători. De exemplu, un laureat recent al Premiului Prințesa de Asturia pentru Umanități, a descris-o ca fiind "vârful relaxării mentale". La rândul său, Bertrand Russell, în opera sa "Cucerirea fericirii" (1930), a lansat o pledoarie împotriva febrei divertismentului perpetuu, avertizând că "o generație care nu poate suporta plictiseala va fi o generație de oameni mărunți". Cu aproape un secol de diferență, ambii filosofi consideră plictiseala un teren fertil pentru o imaginație rodnică – o pauză, poate incomodă, dar necesară, care ne permite să gândim dincolo de inerții și de graba cotidiană.

Fără a o ridica la rangul de scânteie creativă, patru cercetători specializați în studiul plictiselii sunt de acord că aceasta îndeplinește o funcție fundamentală: aceea de a stimula schimbarea. Chiar dacă este dificil de demonstrat sensul evolutiv al plictiselii, există indicii puternice. James Danckert, autorul cărții "The Anatomy of Boredom", care detaliază numeroase experimente ce susțin această logică evolutivă, afirmă: "Putem observa ce produce plictiseala și specula dacă, în trecutul îndepărtat, ar fi existat un motiv bun pentru ca ea să existe în sensul de a ne face mai apți".

Corinna Martarelli, profesor la UniDistance în Elveția, citează un studiu crucial care certifică faptul că plictiseala acționează ca un "semnal adaptativ". Autorii acestuia au analizat tendința umană de "a explora" în fața lipsei de "informații valoroase". Este vorba despre un impuls care transcende epocile, aplicabil atât junglilor preistorice, cât și omului contemporan care rumegă și se neliniștește pe canapeaua de acasă. John Eastwood, coordonatorul unui laborator de psihologie a plictiselii la Universitatea din Waterloo (Canada), susține un alt argument în favoarea plictiselii utile. Este evident pentru cei cărora animalul de companie le-a făcut bucățele un șoset: și animalele se plictisesc. Și, în lipsa unei acțiuni stimulante, își omoară timpul în moduri neașteptate.

Într-un experiment celebru în acest domeniu, s-a observat că 67% dintre bărbați și 25% dintre femei au preferat, după 15 minute fără niciun stimul, să-și administreze un șoc electric decât să continue să nu facă absolut nimic. Un sfert de oră singuri cu gândurile lor a fost suficient pentru a spune "destul". Pentru a compara, Danckert menționează că, după o perioadă prelungită într-un "mediu sărac în stimuli", șobolanii au ajuns la o asemenea disperare încât s-au expus voluntar la mirosul unui prădător, un lucru pe care rozătoarele îl detestă. Și oamenii tind să aleagă "flagelul" în fața inactivității pure.

Mobilul omoară scânteia

Martarelli subliniază că explorarea stârnită de plictiseală trebuie să se orienteze spre "căutarea de sens sau semnificație". Nu este vorba de a ne scufunda în îndoiala existențială imediat ce un film nu ne captivează, ci mai degrabă de a nu anihila plictiseala cu sarcini nesubstanțiale, cum ar fi utilizarea telefonului mobil.

Smartphone-ul este ocupația fără fund a zilelor noastre, la care recurgem adesea cu unicul scop de a ocupa timpul. Ar putea inhiba acest rol al plictiselii ca motor de transformare? Psihologul spaniol Cristina Ros, fondatoarea centrului "Estar en Calma", susține că obiceiurile actuale de consum digital "împiedică să profităm de oportunitatea pe care o oferă plictiseala pentru a imagina schimbarea". Pentru ea, plictiseala este întotdeauna dureroasă, deoarece "crește nivelurile de excitație corticală", așa că tindem să "o facem să tacă, căutând ieșiri rapide". Telefonul mobil deține un catalog infinit de posibile evadări, unele semnificative pentru noi; altele, simple distracții goale în care ne scufundăm fără prea multă reflecție, doar pentru a face ceva.

Când luăm telefonul, cheia – consideră James Danckert – constă în conștientizare. În acel mic dreptunghi de plastic, sticlă și metal încape de toate, de la eseuri profunde despre metafizică la mii de videoclipuri scurte cu oameni care încearcă să facă o sticlă să cadă în picioare. În sfera digitală sau în afara ei, o anumită pauză, o "toleranță la durerea" provocată de plictiseală, adaugă Ros, ne poate face să constatăm că "majoritatea scenariilor posibile ne parvin ca opțiuni prestabilite prin intermediul industriei de divertisment de masă".

Utilizarea inconștientă a telefonului mobil atinge apogeul în "scrolling-ul" sempitern la care ne îndeamnă rețelele sociale. Conform unui studiu publicat anul trecut, această frenezie de a primi noi stimuli ar putea, paradoxal, să crească plictiseala. Un cerc vicios clasic: ne plictisim, apelăm la TikTok sau Instagram, ne plictisim mai mult, mai mult "scrolling" fără prea mult sens... "Când devin cinic", spune Andreas Elpidorou, "tind să cred că giganții tehnologici vor să ne țină ușor plictisiți, dar nu prea mult, nu profund, pentru că altfel am înceta complet activitatea, dar suficient cât să ne mențină atenția asupra a ceva nou în mod continuu".

Pentru Elpidorou, o utilizare semirobotică a internetului ne împiedică să ajungem la "l'oisiveté", la plăcerea de a nu face nimic, de unde ar putea apărea o plictiseală mai puțin anxioasă, mai benefică. "Există un contrast enorm (inedit în alte epoci) între bombardamentul continuu de mecanisme pentru a ne capta atenția și, să zicem, un deșert de implicare. Ne face să nu ne simțim bine și, în același timp, să vrem să continuăm să facem același lucru". Acest model adictiv amintește de comportamente potențial nocive pe care le adoptăm ca o cale de evadare din plictiseală, fără să ne întrebăm ce o provoacă cu adevărat și ce am putea face pentru a o dizolva pe termen lung. În lumea analogică, consumul de substanțe, mâncatul excesiv sau cumpărăturile impulsive amenință, de asemenea, să perturbe acea introspecție care permite, în momente anoste, vizualizarea unei existențe mai pline. Până la urmă, plictiseala ne interpelează fără a ne da răspunsuri. "Este un semnal neutru care ne indică faptul că ceva nu ne implică sau nu are sens; decizia de a face ceva cu el ne aparține", explică Corinna Martarelli.