Un copil care izbucnește în țipete în fiecare dimineață pentru că nu își găsește hanoracul. Un elev de școală primară abătut într-un joc, și un altul care pare deconectat de tot ce se întâmplă în jurul său. Acestea sunt scene obișnuite acasă și în școli care, de multe ori, sunt puse pe seama lipsei de disciplină sau a simplei imaturități. Dar în spatele acestor reacții "se poate întâmpla ceva care trece neobservat", avertizează experții în psihologie și gestionarea conflictelor. "Ceea ce catalogăm drept disproporționat sau exagerat nu răspunde întotdeauna unei cauze evidente", asigură aceștia.

Educația emoțională a încetat să mai fie un concept rezervat experților sau terapeuților, devenind o preocupare tot mai mare în familii și școli. "Într-un context în care copiii și adolescenții se confruntă cu mai mulți stimuli, mai multe exigențe și mai puține spații pentru a gestiona ceea ce simt, a avea instrumente pentru a înțelege și a gestiona emoțiile poate face diferența". Dar știm cu adevărat în ce constă educația emoțională? Cum se lucrează acasă? Sunt profesorii pregătiți să o abordeze în clasă?

Educația emoțională își propune să ofere adulților instrumente pentru a înțelege sentimentele minorilor, astfel încât aceștia să poată conviețui sănătos cu emoțiile. "Nu este suficient să le spunem să se calmeze", explică specialiștii. "Este un proces educațional continuu care are ca obiectiv promovarea bunăstării fizice și cognitive, și care se realizează prin potențarea autocunoașterii, a stimei de sine și a abilităților sociale, pe baza cunoștințelor teoretice și a antrenamentului practic". În plus, aceștia susțin că nu apare doar din voință sau atitudine, ci are mai mult de-a face cu o abilitate care se antrenează din copilărie. "Copiii își modelează aptitudinile în funcție de mediu, de modelele pe care le au și de experiențele trăite", adaugă ei.

Există o confuzie tot mai mare în jurul conceptului. În multe case, s-a trecut la o formă de supra-protecție care, deși îmbrăcată în afecțiune, limitează dezvoltarea sănătoasă. O parte a problemei este că "noi, adulții, nu am fost educați în aceste competențe și ne este greu să le aplicăm cu coerență". Printre cele mai comune greșeli se numără: evitarea oricărui disconfort crezând că astfel se oprește suferința; refuzul limitelor de frica de a reproduce modele autoritare din trecut; și neîncrederea în profesori, interferând cu creșterea copiilor.

Empatia emoțională începe să se dezvolte în jurul vârstei de patru sau cinci ani, deși în adolescență este necesară și o însoțire specială. Se subliniază importanța de a-i ajuta pe minori să identifice emoțiile de bază, cum ar fi bucuria, tristețea, frica sau rușinea, și de a facilita reglarea acestora.

Cum pot familiile să educe emoțional acasă?

Nu există formule universale, dar există etape comune care pot servi drept ghid: dialog, conexiune, acceptare și susținere. Primul pas este crearea unui spațiu de conversație liberă, fără prejudecăți și cu ascultare reală. Apoi, conectarea cu minorul dincolo de ceea ce crezi că ar trebui să simtă și încercarea de a înțelege ce are nevoie cu adevărat. Și adaugă: "fără a proiecta asupra lui așteptări străine". Și, în cele din urmă, "a-i susține disconfortul când apare, fără a-l anula sau a-l evita". Aceasta este, probabil, partea cea mai dificilă, deoarece atinge direct propriile răni interne ale adulților.

Un copil nu se simte valoros prin ceea ce i se spune, ci prin modul în care este tratat. Cheia este modul în care adulții își gestionează propriile emoții și tipul de mediu pe care îl creează acasă. Nu este vorba de a educa copii ascultători, ci persoane cu discernământ propriu, reziliente și cu resurse pentru a se susține. Dragostea, prin ea însăși, nu este suficientă. "A educa nu înseamnă doar a iubi mult, ci a o face bine". De exemplu: Când un copil trebuie să studieze pentru un examen, se află între dorința de a se juca și obligația de a se concentra. Pentru a alege ce îi convine, cum ar fi să se așeze la timp și să nu lase totul pe ultima clipă, are nevoie de o voință antrenată și de competențe emoționale: să regleze lenea sau anxietatea și să amâne plăcerea imediată. În plus, dacă minorul vizualizează rezultatul, poate ajuta la reducerea presiunii. De aceea, nu este suficient să căutăm un comportament bun, trebuie să-l pregătim să ia decizii, să susțină efortul și să se maturizeze.

Ce poate face școala?

Școala nu poate oferi o formare emoțională dependentă doar de preocupările echipei de conducere sau ale familiilor. Aceasta ar trebui să fie universală și bazată pe știință. Ar trebui să fie de calitate, bazată pe tehnici și instrumente și accesibilă tuturor elevilor. Primirea sprijinului emoțional este importantă și pentru cei care prezintă dificultăți de comportament. Când un elev este exmatriculat pentru purtare proastă, accentul este pus pe intenția sa presupusă rea, dar în majoritatea cazurilor această măsură nu corectează nimic și doar alimentează eșecul școlar.

Se așteaptă prea mult de la profesori. Le cerem să fie psihologi, asistenți medicali, educatori și învățători, și nu pot face față tuturor. De aceea se insistă că nu este vorba doar de formarea cadrelor didactice, ci de asigurarea sprijinului necesar. Într-un moment în care tehnologia avansează și multe sarcini sunt automatizate, este mai necesar ca niciodată să existe persoane prezente în săli de clasă, capabile să ofere sprijin emoțional, educație și legături reale.

Există multe practici care sunt deja aplicate în centrele educaționale. În învățământul preșcolar, de exemplu, pot fi folosite dinamici precum semaforul (verde pentru a indica că se simt bine, portocaliu pentru neliniște și roșu când se simt nervoși sau supărați) sau medalii care reprezintă emoții. Se recomandă și rutine scurte de respirație și relaxare. În școala primară, se propun jocuri cooperative, spații de dialog și instrumente precum șahul: "Permite lucrul asupra atenției, empatiei, strategiei, disciplinei și autoreglării". Altă practică care câștigă teren în sălile de clasă sunt practicile restaurative, care "abordează conflictele preventiv și promovează dialogul de grup, dincolo de vinovăție sau victimizare".

Educația emoțională este o resursă necesară pentru ca copiii, dar și adulții care îi însoțesc, să învețe să recunoască, să înțeleagă și să canalizeze ceea ce simt. "Pentru că doar de acolo vor putea construi relații mai sănătoase, medii mai empatice și, poate, o viață mai echilibrată".