Etapa negării, cunoscută popular sub denumirea de „etapa lui nu”, este un fenomen universal. Departe de a fi un capriciu sau o manifestare de rebeliune, această fază, care de obicei apare în jurul vârstei de 15 luni și se poate extinde până la 3 ani, reprezintă o piatră de hotar crucială în formarea identității și autonomiei copilului. Este o perioadă în care copiii încep să se distingă ca indivizi, explorând propriile limite și pe cele ale mediului înconjurător. Acest proces, deși provocator pentru adulți, reflectă o dezvoltare sănătoasă și un pas necesar către maturitatea emoțională și socială.

Apariția negării în vocabularul infantil nu este un act arbitrar, ci se datorează unei serii de motive psihologice și evolutive care, împreună, consolidează personalitatea copilului. În primul rând, cuvântul „nu” devine unul dintre primele și cele mai puternice instrumente de comunicare. Pe măsură ce copiii dobândesc capacitatea de a se exprima verbal, descoperă puterea acestui cuvânt de a-și manifesta dorințele, preferințele și, bineînțeles, aversiunea. Prin „nu”, ei își pot exprima dezacordul sau simplul dezinteres, îmbogățindu-și limbajul cu o dimensiune mai bogată și mai funcțională.

Pe lângă faptul că este un instrument comunicativ, „nu” este un instrument de explorare și afirmare a „eului”. Cei mici încep să conștientizeze individualitatea lor. A spune „nu” este o modalitate de a-și exercita voința, de a testa limitele controlului pe care îl au asupra propriului corp și a acțiunilor lor. Prin aceasta, ei observă reacția mediului înconjurător, învățând despre dinamica puterii și eficacitatea cuvintelor lor de a influența comportamentul celorlalți. Repetarea acestui cuvânt stârnește răspunsul și reacția adulților din jurul lor, ceea ce întărește utilizarea sa și îl consolidează ca un pilon în primele lor instrumente comunicative.

Deși poate fi epuizantă pentru părinți, etapa negării este indispensabilă pentru dezvoltarea corectă. Permite copilului să pună bazele caracterului și comportamentului său. Exprimându-și propriile decizii, copilul exersează autonomia și luarea deciziilor. Acest proces este vital pentru dezvoltarea unui sentiment solid de identitate și pentru construirea unui autoconcept pozitiv. Această fază doar așează fundația unei abilități pe care va trebui să o continue să o dezvolte pe tot parcursul vieții. În ceea ce privește dezvoltarea evolutivă a copilului, se observă că, odată ce începe să folosească „nu”, el evoluează în modul așteptat atât în ​​zona cognitivă, cât și în cea a limbajului. Negarea nu încetează să fie opoziția față de ceva, înțelegând ce implică utilizarea ei.

Principala provocare a acestei etape revine adulților. Este obișnuit ca părinții să simtă frustrare, neputință și chiar să se întrebe dacă fac ceva greșit. Cu toate acestea, este fundamental să înțeleagă că comportamentul micuțului nu este un atac personal, ci o manifestare naturală a dezvoltării sale. Cheia pentru a depăși această fază într-un mod constructiv este răbdarea și înțelegerea. Menținerea calmului și a perspectivei poate ajuta la înțelegerea faptului că este doar o fază naturală, specifică acestei etape. Copilul nu judecă educația pe care o primește de la adulți și nici nu se comportă în așa fel încât să-i provoace pe părinți. Menținerea seninătății permite acțiuni și răspunsuri adecvate, demonstrând copilului că frustrarea poate fi gestionată fără izbucniri emoționale.

Anticiparea poate fi de mare ajutor pentru a evita confruntările inutile cu copilul. În situații de acest tip, poate ajuta oferirea a două opțiuni de alegere copilului, în loc să oferiți o gamă prea largă. De exemplu, în loc să-l întrebați dacă vrea să se îmbrace, va fi mai oportun să-l întrebați dacă vrea tricoul alb sau pe cel albastru. În acest fel, copilul simte că opinia sa contează și contribuie, dar întotdeauna sub controlul și gestionarea prealabilă a adultului.

Învățarea de a lucra cu așteptările devine baza întregului proces. Uneori, adulții nu sunt realiști și își imaginează sau visează la situații idealizate care se îndepărtează mult de realitatea copilului în această etapă. Este important să vă stabiliți și să vă impuneți puține obiective pentru a le putea îndeplini.

Limitele trebuie stabilite întotdeauna cu bunătate, afecțiune și fermitate. Adică, lipsa unor limite clare poate genera confuzie și insecuritate la copil, generând efectul contrar celui dorit. Dar stabilirea de reguli nu înseamnă a fi autoritar, ci ferm. Bunătatea și afecțiunea nu sunt în contradicție cu normele și liniile directoare de urmat. În cele din urmă, și la fel de relevant, trebuie subliniată importanța încrederii, a afecțiunii și a respectului ca piloni indiscutabili pentru a genera o fundație solidă, sănătoasă și puternică în educația sa ca ființă umană.

Un copil care se simte iubit necondiționat de către figurile sale de referință are încrederea de a explora lumea, deoarece rădăcinile sale sunt rezistente și stabile. Acest lucru va implica că poate să-și ia zborul, oricând are nevoie, chiar și în acele momente în care comportamentul său nu este cel dorit sau cel așteptat.