Unii oameni își petrec viața fără să aștepte nimic, în timp ce alții trăiesc într-o permanentă anticipare a ceva uimitor. Reflecțiile asupra acestui fenomen stau la baza filosofiei de viață a unui autor, inspirat de comportamentul rudei sale vârstnice.

După pensionare, această rudă petrecea zilnic ore întregi pe terasa casei sale, privind în gol. La întrebarea ce face, bătrânul răspundea: "Aștept ca Dumnezeu sau o ecuație să mi se arate". Pentru un membru al familiei crescut într-un mediu religios, această dualitate părea logică. Autorul își amintește cum, fiind student, urmărea cu fascinație această "liniște neproductivă", sperând să fie martorul unui miracol.

Ani mai târziu, când bătrânul devenise și mai cufundat în gândurile sale, autorul l-a întrebat din nou despre Dumnezeu sau ecuație. Răspunsul a fost enigmatic: "Niciodată nu vei ști. Du-te și uită-te la televizor". În opinia autorului, privitul la televizor era ca o întoarcere la normalitate, oferind o "pace infernală". El a ajuns la concluzia că există două moduri de a exista: să accepți viața așa cum este sau să fii mereu deschis către un miracol.

Ruda a murit liniștit, pe terasă, cu gustările neatinsă și vinul intact, ochii săi fiind deschiși, ceea ce rămâne și astăzi un mister pentru autor. Acum, amintindu-și de el, autorul însuși petrece serile pe terasă, așteptând "miracolul" – fie că este apariția diavolului, fie că este cel puțin o rădăcină pătrată, simbolizând orice manifestare de sens în existență.