În timpul unei plimbări prin Palma de Mallorca, autoarea s-a confruntat cu o biserică închisă. La intrare era un semn cu textul: „Intrare restricționată. Doar pentru cei care vin la slujbă”.

Deși autoarea nu este credincioasă, este interesată de experiența altor oameni, de credința și devotamentul lor. Cu toate acestea, anunțul a devenit un obstacol în calea curiozității. S-a pus întrebarea: cum să verifici dacă o persoană a venit într-adevăr la slujbă, și nu doar vizitează obiectivele turistice? Vor cere recitarea Crezului sau un test religios?

Autoarea articolului întreabă: nu este această restricție un fel de anti-reclamă? Dacă biserica pierde enoriași, poate ar trebui să dăm șansa să intre chiar și celor curioși, poate unii dintre ei vor simți harul credinței? La urma urmei, catolicii cred în lucruri mult mai uimitoare, cum ar fi Sfânta Treime sau concepția imaculată.

Reflectând la aceasta, autoarea a făcut o analogie cu cabinetul unui psihanalist, unde s-ar putea vedea, de asemenea, un semn „Intrare restricționată. Doar pentru pacienți interesanți”. Dar ce se întâmplă cu posibilitatea de a da peste ceva neașteptat, de a găsi plăcere în ceea ce părea că nu ar trebui să placă?

Mai mult, un astfel de anunț contrazice ideea de ospitalitate pe care biserica pare să o promoveze. Transmite un semnal: suntem bine și fără tine.

Ulterior, autoarea a auzit de la o altă persoană că astfel de anunțuri sunt plasate în biserici pentru a nu lăsa oamenii să intre gratuit. „Dacă are loc o masă, nu puteți lua bani pentru vizită. Credința lor nu contează. Ei au nevoie ca tu să plătești”.

Astfel, toate raționamentele autoarei au părut naive în comparație cu manevrele financiare ale „Companiei lui Dumnezeu”.

Notă: Acest articol exprimă opinia personală a autorului și nu este propagandă.