Pamela La Rosa a născut-o pe fiica ei acum nouă zile, miercuri, 26 martie. A văzut-o în acea zi, în ziua următoare și în cea de după. «Și de atunci nu am mai văzut-o», spune ea joi după-amiază. Vorbește mai mult de o oră, făcând cronologia până la momentul în care Comunitatea Madrid «îi ia» fetița. Are 22 de ani și a venit în Spania din Peru acum patru luni. Vinerea săptămânii trecute, la spitalul din Torrejón de Ardoz unde a născut, s-au apropiat «două femei» de la serviciile sociale pentru a o informa că există un risc, atât pentru bebeluș, cât și pentru ea, din cauza unui proces deschis pentru violență domestică împotriva partenerului ei.

Pe parcursul întregii relatări, ea repetă ceva ce spune de o săptămână și Administrației, deoarece cu cele patru copci de la epiziotomie și durerea în piept pentru că nu a putut să-și alăpteze fiica de câteva zile, a mers de mai multe ori la spital, la Institutul pentru Minori și Familie din Madrid, la tribunalele din Torrejón, la Procuratura pentru Minori și la GRUME (Grupul pentru Minori al Brigăzii de Poliție Judiciară): «Le tot spun că dacă pericolul pentru fetiță și pentru mine este tatăl, de ce mi-o iau mie. Nu doar că mi-o iau, dar nici măcar nu știu unde este, nu vor să-mi spună, nu mă lasă să o văd, nu mi-am văzut fiica de o săptămână».

Motivul invocat de Comunitate își are originea pe 22 februarie. În acea zi, ea și-a denunțat partenerul «pentru un episod de violență», iar o judecătoare i-a impus acestuia un ordin de restricție. Recomandarea avocaților din oficiu – atât al ei, cât și al lui – a fost să rezolve lucrurile pentru că «nu fusese atât de grav». Și ea și el decid «să se înțeleagă bine» pentru că fetița era pe cale să se nască și «cel mai important lucru era acesta».

La Rosa povestește că «a fost o ceartă cu o încăierare» și nu știa cum sunt «legile din Spania privind violența de gen». Ea a ajuns în Madrid pe 4 decembrie; tatăl fetiței, de 31 de ani, a ajuns tot din Peru cu doar două luni înainte. Nici el, nici ea nu cunoșteau pe nimeni în Spania: «Am venit pentru că am crezut că acesta este un loc mai bun pentru ca fiica mea să crească, să aibă o viață mai bună».

Ziua nașterii

Când pe 25 martie seara, marțea săptămânii trecute, La Rosa a intrat în travaliu, cel care a însoțit-o la spital a fost el, tatăl fetiței. A născut în jurul orei trei după-amiaza miercuri, iar a doua zi, joi, «poliția a venit la spital și l-a luat reținut», își amintește ea. Poliția Națională confirmă acea reținere «pentru încălcarea ordinului de restricție».

A doua zi, vineri, două femei au venit să vorbească cu ea în salon: «Lucrau în domeniul violenței de gen în Comunitate, m-au întrebat mai multe lucruri și mi-au spus că eram în pericol atât eu, cât și fiica mea și că aveam două opțiuni: să merg într-un centru de primire cu fiica mea sau să las fetița acolo și să plec, urmând ca ea să intre în adopție. Nici nu am înțeles cum îmi puteau propune așa ceva, le-am spus că aveam de gând să mă întorc în casa unde stăteam, dar că dacă nu, puteam merge la o prietenă, și dacă nici așa nu era bine, acceptam să merg în centrul de primire. Ele mi-au spus că bine, că încep deja să proceseze cererea».

După o oră, acele două asistente sociale s-au întors: «Că le părea rău, dar nu erau locuri în centrul pe care mi-l oferiseră, că toate resursele erau epuizate și că trebuia să las fetița acolo. Le-am insistat că nu voi pleca fără fiica mea, le-am spus că dacă era nevoie aș dormi pe holul unei secții de poliție, dar cu fiica mea. Nu mi-au dat nicio opțiune, au insistat să plec, că nici spitalul nu voia să mai rămân acolo încă o noapte, să plec și că nu îmi luau fiica, că era doar pentru câteva zile. Adevărul este că da, da, mi-o luau».

Lui La Rosa nimeni nu i-a dat nicio hârtie, niciun raport, nimic care să ateste că fetița rămânea sub tutela Comunității. I-au spus doar să se întoarcă lunea următoare, care a fost lunea trecută, 31 martie.

Argumentele spitalului și ale Comunității

Reprezentanții spitalului explică faptul că «în toate spitalele există obligația de a notifica autoritățile competente atunci când se percepe o situație de neglijență sau risc pentru bebeluș, așa cum s-a întâmplat în acest caz». Și atunci au anunțat serviciile sociale: «Și deja Comunitatea Madrid se ocupă de luarea măsurilor oportune pentru siguranța bebelușului, spitalul nu mai poate decide nimic».

La Rosa se întreabă «în ce moment» și-a neglijat fiica: «Dacă singurul lucru pe care îl voiam era să nu fiu separată de ea. Eu nu am abandonat-o, mi-au luat-o». Consiliul pentru Familie, de care depinde Zona de Protecție a Minorilor, comunică faptul că «o retragere din spital se produce pentru că există indicatori gravi de risc pentru bebeluș. În orice caz, măsurile se stabilesc întotdeauna urmărind interesul superior al minorului, încercând reintegrarea familială cât mai rapid posibil, dar garantând întotdeauna siguranța copilului. Ca toate măsurile administrative, situația minorului este supravegheată de Procuratură și decizia poate fi contestată în fața judecătorului».

Și deși Consiliul nu dorește să ofere mai multe informații, alte surse apropiate acestui caz explică faptul că, de obicei, nu se oferă informații părinților gândindu-se la numeroasele alte ocazii în care, spunându-le unde se aflau minorii, s-au produs «situații periculoase și de risc». Serviciile sociale au văzut pericol în acest caz deoarece, conform acestor surse, «Pamela dorea să se întoarcă acasă cu partenerul ei, nu părea să aibă intenția de a întrerupe acea relație, s-a înțeles că acest lucru reprezenta un risc pentru minoră», și, adaugă, «a refuzat de două ori resursele care i s-au oferit».

La Rosa asigură că acest lucru «nu este adevărat»: «În primul rând, nu am manifestat că nu aș dori să întrerup relațiile cu tatăl așa cum spun ei, le-am spus că sunt două lucruri separate, că am înțeles ce mi-au explicat despre riscul pentru mine și pentru fiica mea, dar că asta nu avea nicio legătură cu faptul că voiau să mi-o ia în acel mod. Și oferta de resurse nu s-a întâmplat așa cum povestesc ei».

Prima dată când i s-a vorbit despre centrul de primire a fost vinerea aceea la spital: «Din primul minut am spus da, ce vină am eu dacă nu era loc? M-au obligat să plec din spital fără ea». S-a întors a doua zi, sâmbătă, să o vadă și să o alăpteze: «Și acolo mi-au spus că fetița nu mai era acolo, că o luaseră, că dacă voiam să știu ceva să merg la Relații cu Pacienții, dar fiind sâmbătă nu era nimeni acolo».

Luni s-a întors la spital, așa cum i se ceruse, și a fost a doua oară când i s-a oferit centrul pentru femei victime ale violenței domestice: «Mi-au spus că mi-au găsit un loc într-un centru unde trebuia să intru și să ies la ore fixe, nu puteam vedea pe nimeni, nici nimeni, nici măcar familia mea care este în Peru, nu putea ști unde sunt. Le-am spus să-mi dea un moment să vorbesc cu sora mea și cu avocatul meu pentru că aveam nevoie să pot ține legătura cu sora mea. Părinții mei au murit și am rămas doar noi, cei doi frați ai mei, sora mea și eu, și am nevoie să am contact cu ea. Nu mi l-au prezentat ca pe un loc foarte prietenos, sincer. Nu știam ce să fac, sunt singură în Spania».

Când s-a întors să vorbească cu ele despre centrul de primire, La Rosa asigură că au început să-i comenteze aspecte legate de retragerea tutelei fetiței și ea s-a speriat și a plecat.

Întâlnirea la Institutul pentru Familie și Minori

Miercurea aceasta, la ora nouă dimineața, a avut o altă întâlnire, de data aceasta la Institutul pentru Familie și Minori. «Mi-au spus că mă vor informa că se vor iniția niște proceduri de retragere a tutelei și au vrut să mă facă să semnez acte», povestește La Rosa, care spune că a plecat de acolo fără să semneze nimic și solicitând să intre cu avocatul ei, Juan José Veintimilla, căruia nu i s-a permis accesul.

«Mi-au spus că ei nu știau dacă eu eram avocatul sau cine eram și că din motive de securitate nu mă puteau lăsa să intru pentru că nu eram citat. Și că dacă voiam informații, să fac o programare. Am depus o cerere imediat», explică avocatul, la telefon. Pe chitanța de prezentare se specifică faptul că cererea a intrat la ora 10:51 pe 2 aprilie, având ca destinatar Zona de Protecție a Minorilor, solicitând «programare urgentă cu tehnicianul de protecție a minorilor».

De la acel birou, avocatul și La Rosa au mers la tribunalele din Torrejón pentru a, explică Veintimilla, «solicita clasarea cauzei pentru violență de gen». Pamela și-a retras toate acțiunile penale și civile împotriva partenerului ei încă actual, la recomandarea avocatului său. «Dacă Comunitatea se agață de asta, clasând acest caz nu vor mai putea invoca acel argument», explică avocatul care asigură că, până acum, «modul în care s-a desfășurat acest proces nu respectă legea și nici nu s-au respectat strict protocoalele».

Întrebat dacă nu consideră periculoasă această linie de apărare, atât pentru mamă, cât și pentru fiică, Veintimilla răspunde că nu: «Lucrez de ani de zile cu violența domestică și faptele nu justifică o măsură de protecție. Nici măcar din partea poliției nu a existat o astfel de evaluare a riscului». Autopercepția riscului de către femeile care trăiesc un episod sau contexte continue de violență este adesea condiționată – și în multe cazuri minimizată – de situația însăși; cu atât mai mult cu cât au mai mulți factori de vulnerabilitate, și este ceva ce cunosc și iau în considerare forțele și corpurile de securitate ale statului și diferite organisme. Nu este, totuși, ceva caracteristic liniilor de apărare ale acestor femei.

Absența unei comunicări scrise

Amparo Díaz, avocată expertă în violență domestică de câteva decenii, explică că «desigur, ceea ce nu s-a conformat niciunui protocol este faptul că nu a primit nicio informație scrisă cu motivele pentru care i se retrage fetița, presupune o acțiune fără garanții legale, fiind totul verbal».

Explică această avocată că «Comunitatea poate interveni pentru a proteja un minor dacă există indicatori de risc obiectivi pentru acel minor care arată neglijență, ceea ce este mai mult decât risc: înseamnă că nu există nicio altă opțiune alternativă decât retragerea fetiței de la mamă. Și asta trebuie să vină dintr-o analiză care poate fi rapidă, dar trebuie să fie profundă și deciziile trebuie să fie proporționale. În orice caz, la retragere trebuie adoptate niște măsuri pentru a exista contact cu minorul și se stabilește cum vor fi acestea».

Acum, expune ea, «ea are opoziția de a se opune neglijenței, demonstrând că are posibilitatea de a oferi un mediu protejat pentru fiica ei, dar trebuie să fie rapidă pentru că există un termen foarte scurt pentru a face acest lucru și ea încă nici măcar nu are documentație în care Comunitatea să îi explice nimic».

La Rosa insistă: «Înțelegând totul, cum funcționează legile, pericolul, de ce nu îmi spun unde este, să merg să o văd măcar câteva ore, trei, și să o alăptez, să fiu cu ea? De ce pierd primele zile din viața fiicei mele?»