Societatea modernă îi judecă adesea pe copii pentru gălăgie și neliniște, dar în spontaneitatea lor se ascunde uneori mai mult sens decât în indiferența adulților. O recentă călătorie cu autobuzul a fost pentru autor un motiv de a reflecta asupra acestui lucru.

Autorul a petrecut câteva ore într-un autobuz, observând doi frați gălăgioși, care, se pare, ar putea deveni protagoniștii benzilor desenate. Unul dintre băieți i-a cerut imediat mamei sale Wi-Fi pentru tabletă. La început, părea că copiii se vor scufunda în ecrane, ca și majoritatea pasagerilor adulți. Dar curând s-au plictisit de videoclipuri și s-au întors la activitatea eternă a copiilor – atragerea atenției unul altuia.

Acești tipi erau cei mai gălăgioși din autobuz, dar în comportamentul lor era ceva încurajator. Au rămas copii, arătând vioiciune și curiozitate, și nu s-au transformat în zombi, absorbiți de lumea digitală. Autorul a ajuns la concluzia că tocmai acești copii țipători și hiperactivi, care li se păreau multora nepoliticoși, erau cei mai vii și mai reali dintre toți cei prezenți.

Unul dintre băieți a atras atenția unei fetițe americane care mânca chipsuri și a început să strige numele mărcii cu un accent american exagerat. Fetița nu și-a împărțit gustarea, apoi băiatul a declarat brusc că nimeni nu este important pentru el, în afară de familie. La aceasta, celălalt băiat a întrebat: „Dar fratele tău?”.

În mod neașteptat, unul dintre băieți a strigat fraza: „Fratelui meu îi pasă de societate”. A repetat-o de mai multe ori, și a început să sune ca un slogan. În cele din urmă, fratele l-a corectat: „Lui îi pasă de societate, nu lui îi pasă”. Nimeni nu i-a susținut, dar această frază părea să reflecte perfect indiferența și oboseala care puteau fi citite pe fețele tuturor celorlalți pasageri.