Adil Anaykh are 22 de ani. Acum puțin peste un an și jumătate, acest tânăr marocan a intrat în Europa din Turcia ascuns sub un camion. Astăzi locuiește în Pamplona, unde studiază spaniola și urmează să înceapă un curs de bucătar. Visează să "obțină acte", să lucreze ca bucătar și să își întemeieze o familie: "Sper să am o familie aici, cu copii, o casă, o mașină, un loc de muncă bun". Lângă el, Rida Kribaa, de 24 de ani, zâmbește și el povestindu-și aspirațiile. Se formează în domeniul curățeniei, dar dorește să obțină un loc de muncă "bun" ca mecanic. Este meseria pe care a practicat-o timp de trei ani în orașul său natal, Midelt (Maroc). A plecat de acolo la 22 de ani și a urmat un traseu similar cu cel al lui Anaykh. Avea doar două opțiuni, își amintește, sub camion sau într-o barcă pneumatică. A ajuns mai întâi în localitatea Marcilla din Navarra, deoarece acolo locuiește un prieten al tatălui său. Prin intermediul asistentei sociale a aflat de programul Kideak (colegi în bască) al Guvernului Navarrei și s-a mutat la Pamplona. Atât Anaykh, cât și Kribaa participă la această inițiativă care promovează participarea socială a migranților între 18 și 23 de ani fără o rețea familială în comunitate. Are o durată maximă de doi ani și include acompaniament educațional sau mentorat social.

Acest ultim instrument este gestionat prin programul Orbitan, de la Zakan Social — recunoscut cu sigiliul MC Plus de către Coordonatorul Mentoratului Social. Acestor tineri li se atribuie un mentor voluntar timp de șase luni, povestește tehniciana de mentorat social Eider Jaime (Pamplona, 39 de ani): "Se organizează să se întâlnească într-un mediu relaxat și de agrement în care să converseze. De exemplu, fac o plimbare prin Pamplona și vizitează muzeul sau se întâlnesc la o cafea". Obiectivul este ca ei să construiască "o relație de încredere". Este ceea ce s-a întâmplat între Anaykh și Mariapi Nagore (Pamplona, 49 de ani), pe de o parte, și Kribaa și Laura San Martín (Pamplona, 56 de ani), pe de altă parte. La început, mărturisește Nagore , "te întrebi, voi ajunge să am acea încredere? Și da, curge. Poate fac magie cu împerecherile, pentru că avem întâlniri o dată pe lună și pentru fiecare mentor, băiatul sau fata sa este cel mai bun", râde ea.

Programul, început în 2021, a depășit deja o sută de perechi și are o listă importantă de mentori în așteptare. "Realizăm un proces de formare atât cu tinerii, cât și cu mentorii", explică Jaime. Voluntarii sunt formați în "abilitățile pentru acompaniamentul emoțional, sprijinul pe care îl au pentru ca relațiile să funcționeze, caracteristicile globale ale tinerilor cu care lucrăm". Tehnicienii de mentorat și educatorii au roluri foarte bine definite, astfel încât să se concentreze pe relația personală. "Nu ne amestecăm. Pe educatoarea lui Anaykh, de exemplu, nu o cunosc", subliniază Nagore . Procesul cu migranții depinde de situația lor: "Ținem cont de stabilitatea lor emoțională și de resursele de care dispun. Sunt persoane care tocmai au intrat în program și care, de exemplu, sunt în situație de stradă sau nu au venitul garantat procesat. Până când nu obțin puțină stabilitate și resursele de bază [oferă serviciu de cazare], nu activăm mentoratul".

Împerecherile sunt rezultatul unei munci intense prealabile, explică Jaime: "Ne întâlnim cu responsabilul educațional al persoanei migrante și analizăm profilul său și obiectivele pe care dorește să le atingă prin mentorat. Ne uităm la gusturile, interesele, hobby-urile lor, în caz că există vreo legătură comună cu mentorii. Apoi analizăm aptitudinile, abilitățile și atitudinile voluntarilor pentru acel acompaniament emoțional și pe baza acestora facem împerecherea". În timpul acestor șase luni, perechea se întâlnește o dată pe săptămână. "Este ca pista de decolare a unei relații cu acompaniament tehnic", descrie Jaime. Până acum, au nimerit bine, dar asta nu elimină emoțiile primei întâlniri".

Anaykh își amintește că a cunoscut-o pe Nagore într-o cafenea. "Nu puteam vorbi cu ea", semnalează el. Era de puțin timp în Spania și abia vorbea spaniola. Nu a fost nevoie de mult mai mult, își amintește ea: "Despărțirea a fost foarte emoționantă. Ne-am îmbrățișat într-un mod care mi-a ajuns la suflet". Astăzi, patru luni mai târziu, Anaykh are cuvinte de laudă pentru ea: "Mariapi este o persoană foarte bună. Acum, când îmi este greu, am o persoană căreia să îi explic ce mi se întâmplă". Până acum nu avea pe nimeni: "Când îmi este greu, vreau să o sun pe mama și să îi povestesc, dar nu pot face asta. Întotdeauna trebuie să îi spun că sunt fericit, ca ea să fie liniștită".

Este același lucru care i se întâmplă și lui Kribaa. Vorbește cu mama sa în fiecare zi, dar îi povestește "doar lucrurile bune". Pentru restul o are pe San Martín. Mentoratul lor s-a încheiat deja, "dar nu contează", subliniază rapid ea. Relația este "consolidată" și asta este extrem de important pentru Kribaa, care zâmbește timid în timp ce San Martín povestește cât de încântată a fost când el i-a trimis recent o fotografie cu nota de la ultimul examen pe care l-a dat. Au evoluat mult de la acea primă întâlnire în care principala barieră a fost limba: "Prima dată când am cunoscut-o pe Laura nu vorbeam spaniola, spuneam doar da, da", își amintește Kribaa. "A trebuit să învățăm să comunicăm cu spaniola pe care o știa el și folosind traducătorul, așa că la început am vorbit mai puțin și am făcut mai multe activități", adaugă San Martín.

De la acea primă întâlnire și până acum s-au schimbat multe lucruri. Anaykh, de exemplu, joacă într-o echipă de fotbal, merge la sală și la cursuri de teatru. Colaborează și cu cantinele sociale, o "pârăște" Nagore . "Fac voluntariat cu Crucea Roșie și cu Apoyo Mutuo pentru că nu am nimic de făcut, așa că mai bine ajut oamenii care au nevoie". Kribaa joacă fotbal în sală în echipa din Casco Viejo din Pamplona și asta i-a permis să "cunoască oameni buni" de vârsta lui. Zâmbește când mărturisește că echipa sa, în care joacă fundaș, "nu câștigă". Nu îi pasă, îi servește pentru "a vorbi și a se bucura". San Martín l-a ajutat și ea, spune el, să cunoască Navarra: l-a dus în excursii și i-a explicat "lucruri despre basci". Râzând, explică că au vorbit despre momotxorro-ii din Alsasua, personaje de Carnaval jumătate oameni, jumătate tauri. Berberii marocani, povestește el, se "deghizează și ei cu piei de animale".

Stabilirea acestei relații de acompaniament între două persoane de proveniențe, culturi și vârste diferite nu este întotdeauna simplă. "Uneori poți risca să te comporți puțin ca o mamă", consideră San Martín. Cu toate acestea, insistă Nagore , este ceva "care se lucrează zi de zi". "La început poate fi puțin înfricoșător pentru că nu știi cum vei putea însoți băiatul, dar este super-gratifiant și primești mult mai mult decât oferi". Este "o experiență bidirecțională", subliniază San Martín, și nu doar pentru ele, ci "pentru societate". "Este o oportunitate ca oamenii să îi cunoască, să vadă că sunt niște băieți minunați".