În câteva cuvinte
Articolul Anei-Maria Popescu folosește o fotografie a Papei Francisc, surprins cu spatele, ca pretext pentru a discuta despre ambiguitatea comunicării Vaticanului și, la un nivel mai profund, despre natura conflictelor umane și importanța perspectivei. Autoarea sugerează, în mod ironic, că a trăi "cu spatele" ar putea fi o soluție, deși iluzorie, pentru a depăși conflictele și a aprecia mai mult conexiunile umane.
Biserica a distribuit presei o fotografie în care Papa Francisc apare cu spatele. Acest gest sugerează o îmbunătățire a stării sale de sănătate, dar, totuși, prezentată dintr-o perspectivă... inedită. Este, în definitiv, o nouă dovadă a diplomației Vaticanului, renumită pentru ambiguitatea mesajelor sale. Comunicatele verbale despre sănătatea Suveranului Pontif începeau să devină plictisitoare prin repetiție, așa că era nevoie de o schimbare.
— Să-l arătăm deja — a sugerat șeful (sau șefa) biroului de presă.
— Încă nu este în condiții de a fi văzut — a replicat un cardinal.
— Îl vom fotografia cu spatele — a decis în cele din urmă Curia, orice ar însemna asta.
Ideea este genială. Cu spatele, toți arătăm cea mai bună față a noastră. Dacă în loc să arătăm partea vizibilă a conflictelor din această lume, am putea arăta reversul, știrile nu ne-ar face atât de mult rău. De fapt, sunt zile în care pedepsesc televizorul, întorcându-l cu fața la perete, pentru a vedea telejurnalul "din spate". Expresia "a vedea" este, desigur, o figură de stil, dar mă doare mai puțin în acest fel.
Mă întreb ce s-ar întâmpla în lume dacă, dintr-o dată, toți am fi de acord să mergem cu spatele, să trăim cu spatele, să lucrăm cu spatele și să dormim pe burtă. Deocamdată, războaiele s-ar sfârși, pentru că este foarte dificil să tragi în cineva într-o astfel de postură. Este foarte dificil să nimerești, foarte complicat să învingi inamicul. De fapt, nu am mai avea dușmani. A merge "cu fața" este supraevaluat. Mergem "cu fața" de secole, cu rezultate catastrofale. Ceea ce i-a impresionat atât pe credincioși, cât și pe atei în fotografia Papei, este posibilitatea de a-i imagina chipul. Cum o fi de au preferat să-l ascundă?
Ar trebui să trăim o vreme cu spatele unii la alții. Observând cât de dificil este să ne îmbrățișăm într-o astfel de postură, am ajunge, mai devreme sau mai târziu, să ne întoarcem și atunci am aprecia, uimiți, funcționalitatea brațelor și frumusețea buzelor și nu am mai vrea niciodată să ne ucidem. Nu este adevărat, dar este o iluzie. Nu mi-o luați.
