Autoritățile din Barcelona au fost nevoite să recurgă la exterminarea populației de mistreți din zona montană Collserola și din alte puncte ale regiunii. Măsura, considerată inevitabilă, vine ca răspuns la un focar de pestă porcină, cu scopul de a preveni extinderea epidemiei la întreaga populație de porci domestici și sălbatici.

Decizia a stârnit un val de reacții negative din partea unor grupuri, care au criticat vehement acțiunea, invocând "dreptul la viață" al animalelor. Această abordare este considerată de mulți a fi disproporționată, mai ales având în vedere impactul economic semnificativ asupra crescătorilor de animale din regiune, ale căror mijloace de trai sunt puse în pericol de o astfel de epidemie. Se observă o tendință, vizibilă și în mediul online, de a prioritiza bunăstarea animalelor în detrimentul celei umane, căutând lecții de etică prin intermediul lumii animale.

Această derivă își are rădăcinile în prestigiul acordat naturii de către generațiile romantice de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, care considerau natura o creație anterioară umanității și, prin urmare, dotată cu o demnitate "morală" superioară. O viziune mai nuanțată a fost oferită de Spinoza, care a considerat că tot ce este natural, adică real, posedă aceeași substanță ca și Dumnezeu, de unde și faimoasa expresie "Deus sive natura".

În contrast, Jean-Jacques Rousseau a promovat o doctrină rudimentară, care a influențat valuri succesive de "naturalism", sugerând că natura, care nu vorbește, este superioară umanității, singura specie capabilă de rațiune. Însă, poetul Hölderlin, situat între Iluminism și Romantism, a oferit o perspectivă mai profundă asupra conviețuirii omului cu natura. El a subliniat că natura nu ne poate aduce beneficii și nici nu putem înțelege cum să o privim, dacă nu suntem capabili să transformăm atributele sale sacre în limbaj.

Adevărata salvare nu constă în iubirea idolică a animalelor sau în "îmbrățișarea copacilor", ci în capacitatea de a înțelege atât transcendentul, cât și intranscendentul din natură – o viziune spinozistă împărtășită de Hölderlin – și de a o transforma în limbaj pentru înălțarea speciei umane. "Onoarea oamenilor, limbajul sfânt", așa cum a scris poetul, subliniază importanța rațiunii și a cuvântului în relația complexă dintre om și mediul său.