Omul modern și fascinația de război

„Omul modern moștenește întreaga beligeranță înnăscută și toată dragostea pentru glorie a strămoșilor săi”, spunea William James la Universitatea Stanford în 1906. „A arăta iraționalitatea și horrorul războiului nu are niciun efect asupra lui. Orile sunt ceea ce îl fascinează.” Această fascinație este prima noastră slăbiciune. Romantizăm apocalipsa, un subprodus al popularității genului apocaliptic în cinema și televiziune. A doua este că, de la atâta romantizare, nu știm să ne pregătim pentru criza reală.

Pregătirea pentru criză: Cooperarea este cheie

Puținii care se pregătesc în mod obsesiv (nume de cod: „preppers”), o fac în modul apocalipsa zombie, ca și cum restul populației s-ar transforma brusc în inamic și supraviețuirea ar depinde de protejarea de ceilalți. Experiența, totuși, demonstrează din nou și din nou că cea mai bună formă de reziliență este cooperarea.

Necesitatea unei strategii eficiente de gestionare a crizelor

Avem nevoie de protocoale de gestionare a crizelor capabile să minimizeze panica și dezinformarea, începând cu o comunicare clară, oportună și eficientă. Proiectul noii strategii cu care UE vrea să consolideze prevenirea, monitorizarea și răspunsul la urgențele climatice și militare spune că aproape jumătate dintre europeni (49%) nu se simt bine informați cu privire la riscurile de dezastre care i-ar putea afecta și 65% spun că au nevoie de mai multe informații pentru a se pregăti pentru dezastre sau urgențe.

Protocolul de alertă în caz de dezastru

Nu este din lipsă de experiență, infrastructură sau îndrumări specifice. Odată confirmată existența și natura unui dezastru, primul protocol constă în activarea echipei de comunicare de urgență pentru a alerta întreaga populație. Redundanța este cheie; alerta trebuie să iasă prin toate canalele disponibile, inclusiv radio și televiziune. În DANA, am verificat că sistemul de Alertă de Protecție Civilă EsAlert are goluri, dintr-o combinație de incompatibilitate cu unele telefoane mobile, lipsă de acoperire sau configurare proastă, în special în zonele rurale. Din punct de vedere tehnic, putem extinde raza de acoperire prin sistemele Radio Data System (RDS), Digital Audio Broadcasting (DAB) și TDT.

Informare și instruire după alertarea de dezastru

Odată avertizat de dezastru, al doilea protocol constă în informarea populației despre starea de pericol și sarcinile de salvare și reconstrucție; și facilitarea instrucțiunilor clare de comportament. Se aspiră la o multiplicitate de canale, dar, dacă un atac cibernetic sau un conflict armat dezarticulează rețeaua de telecomunicații, există o tehnologie pe care toată lumea o are acasă, supraviețuiește aproape oricărei incidente și consumă foarte puțină electricitate: radioul. Nu este necesar ca toți să ne facem radioamatori pentru a o folosi. Este suficient să menținem o infrastructură locală care se activează la momentul potrivit, axată pe un grup de persoane instruite să coordoneze eforturile tuturor celorlalți.

Importanța infrastructurii de comunicare

De asemenea, este convenabil să accelerăm o rețea europeană de sateliți care nu aparține lui Elon Musk. Avem această infrastructură. Spre deosebire de alte țări, Spania își menține radioul cu unde scurte și satelitare, briceagul elvețian al comunicării în vremuri de criză. Avem EMER, Rețeaua Radio de Urgență, un grup de radioamatori voluntari coordonat de Direcția Generală de Protecție Civilă și Urgențe din Ministerul de Interne. Rolul său este de a oferi sprijin în comunicații în timpul dezastrelor naturale, accidentelor grave, atacurilor masive și altor urgențe, atunci când rețelele convenționale suferă întreruperi de energie sau sunt inutilizate din cauza deteriorării infrastructurii. Deși efectuează exerciții de urgență anuale, practici de comunicare în condiții adverse și coordonare de rutină cu alte corpuri de urgență, sunt practic neglijați în ceea ce privește resursele și sunt complet necunoscuți pentru populația civilă.

Exemple de bune practici în gestionarea crizelor

Este posibil să se garanteze un răspuns eficient în situații critice, chiar și în medii cu buget redus. Cuba a perfecționat de zeci de ani rutina sa de gestionare a uraganelor, din pură necesitate. Între 1981 și 2010, media anuală a incidențelor în bazinul Atlanticului de Nord a fost de 12 cicloni numiți, dintre care 6 au atins categoria de uragane. Următorul deceniu, această medie a crescut la 14 cicloni și 7 uragane pe sezon. Practicarea unei rutine extrem de eficiente le permite să supraviețuiască dezastrului fără a pierde vieți. Cheia este „Exercițiul Meteoro”, o simulare anuală de trei zile în care populația cubaneză își exersează pozițiile în coordonare cu armata, înainte de a veni uraganul. Și începe prin activarea celei mai mari rețele de radioamatori din afara Rusiei, responsabili de garantarea telecomunicațiilor în mod ierarhic, prin blocuri și districte, până la plecarea ciclonului.

Mai sunt și alte exemple. Din tsunami, Japonia are unul dintre cele mai avansate sisteme de alertă timpurie seismică din lume, dar efectuează și simulări anuale, cum ar fi Exercițiul Național de Prevenire a Dezastrelor, în fiecare 1 septembrie. Chile a echipat Centrul Seismologic Național (CSN) și Oficiul Național de Urgență (ONEMI) cu sisteme de alertă timpurie, dar practică, de asemenea, simulări de evacuare în fața tsunami-urilor în zonele de coastă. În Filipine, Programul de Pregătire pentru Dezastre Naturale are rutine de instruire comunitară și educație publică. Fiecare țară se pregătește pentru cel mai probabil dezastru: Olanda se pregătește pentru inundații, India pentru valuri de căldură.

O rețea de reziliență comunitară

Cheia este găsirea combinației potrivite de tehnologie, educație publică și infrastructură capabilă să faciliteze coordonarea populației civile cu resursele guvernului, fără întreruperi de curent sau goluri teritoriale. Spania are avantajul de a avea o rețea distribuită de instituții legate de cartiere, capabile să centralizeze tehnologia necesară, să ofere antrenamentele corespunzătoare și să centralizeze eforturile pentru a pregăti populația. Sunt școlile, institutele, bibliotecile și ambulatoriile. Sunt nodurile potențiale ale unei rețele de reziliență comunitară capabilă să se protejeze și să se sprijine reciproc în aproape orice situație.