Nicolás García Costa are nevoie de rutină pentru a trăi, de siguranță, de a urma același ritual în fiecare zi. Schimbările îl agită, îl dezechilibrează, îi dau peste cap tiparele. Iar viața lui s-a schimbat complet de când, pe 29 octombrie, furtuna DANA a devastat totul pe bulevardul principal din cartierul La Torre din Valencia. Tânărul de 21 de ani, cu sindrom din spectrul autist, a văzut totul din camera sa, de la etajul al doilea. Nu uită, dar ceea ce i-a perturbat cel mai mult existența este una dintre consecințele inițial mai puțin observate și care, odată cu trecerea lunilor, s-a transformat într-o problemă gravă: defecțiunea liftului din clădirea sa.

La cinci luni după ce tsunami-ul de apă, noroi și stuf a curmat viețile a 227 de persoane, numeroși locuitori trăiesc blocați în casele lor pentru că nu pot coborî pe stradă sau au nevoie de ajutor pentru a face acest lucru. Aceștia sunt, în majoritate, persoane în vârstă, cu mobilitate redusă sau cu diverse tipuri de dizabilități. Vicepreședintele valencian pentru reconstrucție după DANA, Francisco José Gan Pampols, a semnalat săptămâna trecut&abrave; în diagnosticul său asupra catastrofei că aproximativ 6.000 din cele 10.000 de lifturi afectate sunt încă stricate și că costul global al reparațiilor poate ajunge la 160 de milioane de euro.

Emilio Carbonell, președintele asociației profesionale valenciene a ascensoarelor (Ascencoval), sugerează că această estimare nu este actualizată și o reduce la un maxim de 3.000 de lifturi. Consiliul Serviciilor Sociale, condus de vicepreședinta Generalitat, Susana Camarero, în coordonare cu entitățile care lucrează pe teren, a identificat "un total de 311 clădiri în care locuiesc persoane cu mobilitate redusă", cărora li se oferă diverse tipuri de asistență, dar nu dispune de o estimare a numărului total de persoane afectate, care variază. Există și posibilitatea relocării cazurilor celor mai vulnerabile, dar oamenii "preferă întotdeauna să rămână acasă și să li se repare liftul, așa cum este normal", indică Camarero.

"Lui Nico îi este frică să vadă puțul liftului care este acolo jos, cu ușa întredeschisă, și să iasă pe scară. Este incredibil cum un lift îți poate schimba viața, iar fiului meu mult mai mult. Un nenorocit de lift. Trebuie să-l pregătim împreună cu mama lui pentru a coborî și a urca. Nu poate fi singur. Este un proces lung. Acum încercăm să ieșim în fiecare zi, dar până de curând nu ieșea din casă, închis ca un animal; el, care este un sportiv înnăscut, care face acrobații pe trambulina elastică și a fost vicecampion al Comunității Valenciene la karting", explică tătăl, Sebastián García, în timp ce fiul său aprobă și zâmbește, mai concentrat pe sesiunea foto. Tânărul, cu o constituție atletică, a fost ocazional model de modă și așteaptă să găsească un sponsor pentru a relua kartingul, unde "se concentrează că trebuie să controleze situația și nesiguranța lui dispare", subliniază tătăl.

În clădirea din La Torre, cu patru etaje, li s-a spus că reparația liftului îi va costa aproximativ 43.000 de euro dacă îl vor înlocui complet (33.000, dacă îl repară) și va dura cel puțin cinci luni. Comunitatea de proprietari a primit 24.000 de euro de la Consorțiul de Asigurări; altele sunt în așteptare. Sebastián întreabă de ce lifturile nu sunt considerate o urgență prioritară, pentru a facilita astfel venirea muncitorilor din alte regiuni și a accelera fabricarea pieselor și cabinelor.

Până la 60.000 de euro

Într-un sens similar se pronunță Federația Asociațiilor Persoanelor cu Dizabilități Fizice și Organice (Concemfe). Aceasta solicită articularea unor ajutoare specifice pentru repararea și înlocuirea lifturilor "destinate comunităților unde cheltuiala suplimentară presupune un cost ridicat", cu prioritate pentru persoanele cele mai vulnerabile. Prețurile oscilează între 6.000 și 60.000 de euro. Guvernul oferă un ajutor DANA comunităților în regim de proprietate orizontală "care au suferit daune la elementele comune de uz general", fără a specifica cazul lifturilor.

Teresa merge prin Paiporta spre supermarket — "să cumpăr puține lucruri, că altfel cântăresc mult", adaugă ea — cu ajutorul unui cadru pe care îl lasă în curte pentru a urca sprijinindu-se de balustrade. Neputința de a ieși din casă, sau capacitatea de a o face, dar cu un efort atât de mare încât treptat se renunță la aceasta, generează probleme de diverse tipuri. "În general, izolarea fizică implică izolare socială, care este unul dintre principalele riscuri pentru sănătatea mintală. Relațiile sociale sunt o necesitate. Și în cazul persoanelor cu dizabilități, care sunt dublu vulnerabile, lipsa liftului este o dificultate în plus", explică psihologul Cristina Duque, care lucrează în zona afectată de DANA cu Concemfe.

María Solaz, în vârstă de 58 de ani, suferă de scleroză multiplă. "Și artroză, iar acum medicul mi-a spus că îmi lipsește vitamina D. Normal, dacă nu am stat la soare", comentează ea, animată în ciuda medicației puternice și a dificultăților. Locuiește la etajul patru în Aldaia, cu două lifturi stricate, dar a început să coboare pe stradă pentru a sta la soare și a merge la piață cel puțin o dată pe săptămână cu ajutorul Crucii Roșii. Este asistată cu un scaun cu șenile care trece peste treptele scării.

Problemă presantă

"Unele persoane în vârstă din clădire coboară, dar foarte încet. Ne-au spus că vor repara liftul în ianuarie, apoi în februarie... Vom vedea. Încerc să scriu, dar nu pot și uite ce scris frumos aveam", spune ea, arătând o carte de rețete scrisă de mână. Mamă a doi copii, este disperată că i se schimbă o programare medicală fără a se ține cont de situația ei și vocea i se frânge când își amintește cum soțul ei a pierdut camionul în inundațiile din 29 octombrie, "când în Aldaia nu cădea niciun strop". Este recunoscătoare pentru munca Crucii Roșii, al cărei director tehnic din localitate, Luis Llorens, afirmă: "Lifturile stricate sunt una dintre cele mai presante probleme în localitățile afectate de DANA. DANA a accentuat singurătatea nedorită și oamenii închiși în case, mai ales când sunt în vârstă, își pierd rețelele sociale și de prietenie".

Manuel Ramón, bucătar pensionar de 90 de ani, obișnuia să coboare în stradă pentru a se întâlni cu cunoscuții și prietenii din Paiporta, pentru a petrece timpul pe promenadă, la soare, povestind. Nu a mai ieșit de cinci luni. "Îmi lipsește foarte mult. Acum doar merg puțin pe palierul scării, cu căruciorul. Pe stradă, nepoata mea este întrebată despre mine", comentează el. Nepoata sa, Carmen Cano, de 63 de ani, îl îngrijește în casa ei: "Se miră că nu-l mai văd și unii cred că a decedat. Nici măcar cu Covidul nu a stat atât timp în casă, și totul din cauza lifturilor. Vom vedea când îl repară. Consorțiul a plătit o parte comunității".

Emilio Carbonell, președintele Ascencoval, subliniază complexitatea și diversitatea cazurilor acestei probleme. În mod normal, instalează anual între 1.000 și 1.500 de lifturi în provincie. Acum, munca s-a multiplicat și, deși s-a accelerat formarea muncitorilor, nu fac față. Susține că s-au reparat aproximativ 60% dintre lifturi, începând cu cele mai ușoare. Respinge acuzațiile de creștere a prețurilor, de care se plâng mulți, și amintește că administratorii de imobile cer mai multe oferte și o aleg pe cea care le convine cel mai mult. Subliniază dificultatea și costul ridicat al aducerii profesioniștilor din alte comunități și obligația de a opri un lift dacă nu este supus lucrărilor de întreținere.