Populația de vânători din Peninsula Iberică este în declin și îmbătrânește constant

Populația de vânători din Peninsula Iberică este în declin și îmbătrânește constant: numărul lor a scăzut cu 45% din 1970, când erau peste un milion. În prezent, majoritatea vânătorilor sunt persoane cu vârste cuprinse între 60 și 70 de ani, în timp ce tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani reprezintă doar aproximativ 5%. Principala problemă este lipsa înlocuirii generațiilor, care a scăzut cu un total de 89% în cinci decenii în zonele studiate (Navarra, Aragon, Castilia-La Mancha, Madrid, Murcia, Andaluzia și Portugalia), conform unui studiu al Institutului Pirinean de Ecologie (IPE-CSIC). Cercetătorii au examinat 600.000 de permise de vânătoare, despre care cred că sunt reprezentative pentru a arăta tendințele – în Spania sunt 750.000, iar în Portugalia 232.000.

„Este vorba despre un declin foarte brusc, prelungit și, probabil, ireversibil” al acestei populații, notează José Daniel Anadón, cercetător IPE și autor principal al analizei colapsului demografic al vânătorii. Dacă această tendință persistă, până în 2050, în regiunea studiată vor rămâne 176.815 vânători, ceea ce înseamnă o reducere cu 70% față de situația actuală și doar 15% față de ceea ce era acum cincizeci de ani. În plus, 61% din populație va avea peste 60 de ani, iar doar 16%, aproximativ 29.500 de persoane, vor avea 40 de ani sau mai puțin.

Anadón explică faptul că studiul își propune să verifice „tendința vânătorii, deci este absolut obiectiv”. În a doua etapă, se va studia modul în care această ruptură în numărul vânătorilor afectează natura, la care ar trebui adăugate alte procese legate de părăsirea zonelor rurale. „În munții noștri, au încetat să mai adune lemne de foc, să pască animalele, în general, au încetat să mai folosească, și acum avem o suprafață forestieră care este cea mai vastă din ultimele secole, o situație care favorizează răspândirea animalelor”. În acest scenariu, există dezbateri intense cu privire la rolul pe care îl joacă vânătoarea modernă în controlul populațiilor anumitor animale, ceea ce provoacă ciocniri între susținătorii și oponenții acestei activități. Anadón consideră că aceasta îndeplinește anumite scopuri, „dar nu este un instrument suficient sau singurul”.

El amintește că există sute de specii care nu sunt vânate și care nu au nevoie de niciun control uman. „Animalele au mecanisme de autoreglare – boli, condiții climatice, lipsă de hrană, prădare...”, precizează el. Problema apare cu unele specii de vânat, a căror populație crește puternic și care, în unele cazuri, deteriorează culturile, pătrund în orașe sau provoacă accidente rutiere. „Cazul mistrețului este, probabil, cel mai zgomotos, cu imagini ale exemplarelor în zonele urbane, și, deși numărul mistreților recoltați a crescut de 10 ori din anii optzeci, populația nu scade, ceea ce dovedește că vânătoarea nu poate fi singura soluție”, notează el.

Printre schimbările cu care se confruntă această comunitate, una dintre cele mai importante pentru Anadón este că, în urmă cu zeci de ani, pe lângă faptul că vânătoarea era un mijloc de supraviețuire, era practic singura opțiune de recreere pentru bărbați și de comunicare cu natura. „Dar acum există multe tipuri de petrecere a timpului liber care produc multă adrenalină, poți lua o bicicletă, poți urca la 3000 de metri, există jocuri video... La care ar trebui adăugat faptul că vânătoarea nu este ieftină, necesită pricepere, multă dedicație și o componentă culturală foarte importantă, pentru că vânătorul nu apare brusc, de obicei se transmite de la tată la fiu, ai nevoie de cineva care să te învețe și ai nevoie de multă pasiune”, adaugă Anadón.

Studiul arată că cea mai mare reducere a numărului de vânători tineri are loc în zonele cu cel mai mare număr de vânători, cum ar fi Portugalia și Castilia-La Mancha, unde reducerea este mai mare de 90%. În general, între 1970 și 1979, în zonele studiate au fost înregistrați aproximativ 44.000 de noi vânători, dar în deceniul 2010-2020 au fost mai puțin de 5.000, adică de nouă ori mai puțini. „Declinul este mai mare decât se aștepta din cauza simplei îmbătrâniri a populației studiate și arată o scădere a interesului istoric pentru vânătoare”, concretizează Anadón.

Dacă se ia în considerare dimensiunea municipalității, cercetătorii ajung la concluzia că reducerea bruscă a numărului de recruți este legată de tranziția societății din mediul rural în cel urban în ultimii 50 de ani. Datele lor arată că majoritatea vânătorilor (69%) locuiesc în zonele urbane, în municipalități cu o populație de peste 10.000 de locuitori. Potrivit raportului, aceștia sunt în principal imigranți rurali de prima sau a doua generație, care s-au mutat din zonele rurale începând cu anii 1960. Ceea ce este curios, pentru că, în același timp, „în aceste medii urbane, vânătoarea este semnificativ mai puțin populară, iar recrutarea este dificilă”.

Dar acolo unde transmiterea vânătorii se menține cu adevărat, este în orașele mici, unde implicarea vânătorilor tineri este de 20 de ori mai mare decât în ​​orașele mari, deși „în general, numărul lor este foarte mic”. Cercetătorii avertizează că ritmul real de scădere a vânătorii în întreaga Peninsulă Iberică este probabil și mai mare, deoarece regiunile care nu sunt incluse în studiu, din nord-vestul Spaniei, au o populație mai în vârstă.