La 40 de ani de la ascensiunea lui Mihail Gorbaciov la putere

La 40 de ani de la ascensiunea lui Mihail Gorbaciov la putere în Uniunea Sovietică, lumea se confruntă cu noi provocări și oportunități. În timp ce Vladimir Putin și Donald Trump caută un nou înțelegere utilitară bazată pe idei mitice despre puterea Rusiei și a SUA, Europa, nesigură și singură, își sporește cheltuielile militare. Gorbaciov, liderul care a respins doctrina imperială a țării sale și a pledat pentru umanism și interdependență, a promovat dezarmarea și un „noi” global ca bază a unei noi gândiri, conștient de capacitatea distructivă a armelor nucleare și de fragilitatea ecosistemului.

Economia URSS era sufocată de cheltuielile militare și de decalajul tehnologic față de Occident. Pe 10 martie 1985, moartea lui Konstantin Cernenko, secretar general al Partidului Comunist, a deschis calea pentru Gorbaciov, ales secretar general pe 11 martie, la vârsta de 54 de ani. „Nu se mai poate trăi așa”, îi spusese el soției sale, Raisa. Anatoli Cerniaev, consilierul său, scria că Gorbaciov avea idei despre cum se putea trăi mai bine, dar nu depășeau cadrul societății existente. Au fost necesari ani de luptă pentru a înțelege că acea societate nu putea fi reînnoită, ci trebuia transformată complet.

Perestroika (restructurare) s-a definit pe parcurs, între impulsuri contradictorii, impunându-se după constatarea limitelor sistemului. URSS și-a intensificat atacurile în Afganistan în 1985, înainte ca Gorbaciov să anunțe retragerea trupelor, finalizată în 1989. Acel război a costat URSS aproximativ 15.000 de vieți, mult mai puțin decât cele peste 100.000 de morți după invazia rusă a Ucrainei în 2022. Înainte de legalizarea activității economice private în 1986, Moscova lansase o ofensivă împotriva acestor activități și, înainte de eliberarea prizonierilor politici, începând cu Andrei Saharov, în decembrie 1986, Gorbaciov negase existența disidenților. Convins de inevitabilitatea schimbării radicale, Gorbaciov a început o democratizare treptată și a creat un parlament uriaș, Congresul Deputaților Poporului, care a dus glasnost-ul (transparența informativă și libertatea de exprimare) la apogeu. Perestroika a stârnit furori în Europa, semnalând renunțarea Moscovei la impunerea voinței sale asupra aliaților din Pactul de la Varșovia (doctrina Brejnev). Politica lui Gorbaciov a dărâmat zidurile care divizau continentul.

Acest proces ambițios și multidimensional a deraiat odată cu dispariția URSS în decembrie 1991. Gorbaciov nu a mobilizat armata pentru a o salva. În anii '90, în Rusia a prosperat un resentiment care evita responsabilitățile proprii pentru dezintegrarea patriei sovietice, transferându-le lui Gorbaciov (și lui Boris Elțin). Astăzi, doar 20% dintre ruși apreciază pozitiv figura lui Gorbaciov, în timp ce 60% o fac negativ, conform unui sondaj realizat de centrul Levada pentru revista Gorby. Paradoxal, 95% sunt pentru proprietatea privată, 74% pentru colaborarea cu Occidentul, 89% pentru libertatea de exprimare și 75% pentru alegeri cu alternative.

Rescatesc cartea ‘Perestroika’: Noua Gândire pentru țara noastră și pentru întreaga lume. Principiile morale și filozofice dezvoltate în acea lucrare, semnată de Gorbaciov și publicată în rusă în 1987, capătă noi dimensiuni pe fundalul degradării politicii internaționale și al războiului Rusiei în Ucraina. Dezvoltarea conceptelor precum „noua gândire”, „casa comună europeană” și limitările impuse de arma nucleară merită citite astăzi, pentru a revizui valabilitatea argumentelor marginalizate și pentru a ne pune în gardă împotriva discursurilor frivole. „Nucleul noii gândiri este recunoașterea intereselor întregii umanități și, mai exact, supraviețuirea umanității”, scrie Gorbaciov. „Odată cu apariția armelor de distrugere în masă, a apărut o limită obiectivă pentru confruntarea de clase pe plan internațional”, adaugă el.

Realitatea este că „în această lume, acum suntem cu toții uniți de un singur destin: trăim pe o singură planetă, folosim resursele ei, le schimbăm și vedem că nu sunt nelimitate și că trebuie să avem grijă de ele”. Gorbaciov afirmă că „umanitatea și-a pierdut nemurirea”, deoarece „un război nuclear nu poate fi câștigat” și pentru că „cursa înarmărilor nucleare, pe pământ și în spațiu, poate face ca situația din lume să nu mai depindă de politicieni și să devină ostatică a întâmplării”.

„A sosit momentul să punem capăt viziunilor politicii externe din poziții imperiale”, afirmă Gorbaciov. „Securitatea nu poate fi garantată în prezent prin mijloace militare, nici prin utilizarea armelor, nici prin descurajare, nici prin perfecționarea constantă a sabiei și a scutului. Încercările de a obține superioritate militară par ridicole și absurde”, scrie el, adăugând că acest „anacronism” s-a păstrat „datorită rolului excesiv pe care cercurile militare îl joacă în politică”. „Singura cale către securitate este cea a deciziilor politice și a dezarmării”, adaugă el.

În 1982, URSS a renunțat să ia inițiativa în utilizarea armei nucleare, dar acel angajament a fost luat în serios abia când Gorbaciov a început să-și pună în aplicare noua politică. În anii '90, Rusia a schimbat această doctrină, mai întâi pentru a compensa slăbiciunea armatei sale și mai târziu, sub conducerea lui Putin, a elaborat o listă de cazuri care, în opinia sa, ar justifica o primă utilizare a armei nucleare. Potrivit doctrinei nucleare din 2024, Moscova își rezervă dreptul de a folosi arme atomice dacă primește informații credibile despre un atac asupra teritoriului său sau al aliaților săi cu rachete balistice și, de asemenea, despre un atac asupra unităților sale militare din afara teritoriului său.

Pentru Gorbaciov, istoria Rusiei era „o parte organică a istoriei europene”. El a opus Cortinei de Fier a Războiului Rece „Casa Comună Europeană” și, în 1987, cerea Europei Occidentale „să se elibereze cât mai curând posibil de temerile care i-au fost insuflate în legătură cu URSS”. Europa se teme din nou astăzi de liderii ruși care au recuperat ideea imperială și sufocă libertățile fragile încurajate de Gorbaciov în țara sa.