Charles Scicluna: „Nimeni nu poate ignora strigătul poporului lui Dumnezeu și al victimelor”

Charles Scicluna (Toronto, 65 de ani), arhiepiscop de Malta, este probabil figura cu cel mai mare prestigiu în Vatican în lupta împotriva abuzurilor asupra minorilor. Autor al investigației istorice împotriva fondatorului legionarilor lui Hristos, părintele Marcial Maciel, de asemenea, al celei a episcopilor din Chile sau al recentei anchete asupra Sodaliciului peruan, s-a întors în 2019 în organigrama Vaticanului pentru a încerca să oprească hemoragia prin care se scurge Biserica Catolică: pederastia în cler. Papa i-a încredințat un rol primordial ca secretar adjunct al Congregației pentru Doctrina Credinței și ca membru al comitetului organizator al sinodului care a avut loc la Roma cu toți președinții conferințelor episcopale din lume. Scicluna este considerat bestia neagră a preoților abuzatori, un adevărat vânător de pedofili și acoperitori din cler. Prudent și discret, mărturisește că a trăit moartea lui Francisc ca pe «un mare șoc». Nu vrea să se pronunțe asupra necesității ca următorul pontif să fie implacabil în această luptă. Dar avertizează că nu va putea ignora strigătul victimelor.

Întrebare. Care va fi moștenirea lui Francisc? A făcut reforme enorme și va depinde de cine îi va succeda dacă vor fi sau nu reversibile.

Răspuns. Evident, noul papă va trebui să fie sincer cu el însuși și să-și dezvăluie modul de a vedea Biserica. Nu poate fi o fotocopie a celui anterior. Va trebui să i se lase libertatea de a lua deciziile sale. Și sperăm că se vor lua în ton cu cerințele acestor vremuri. Noi le vom urmări.

Î. Acest Papă a polarizat mult Biserica. Au existat multe tensiuni. Noul va trebui să vindece aceste fracturi?

R. Un profet fidel Evangheliei va fi întotdeauna un semn de contradicții. Vor exista întotdeauna tensiuni, fiecare papă a fost un simbol al acestor contrapuneri.

Î. Unul dintre pilonii pontificatului a fost lupta împotriva abuzurilor. În ce punct se află?

R. Lista reformelor, legilor și documentelor este impresionantă. În 2014 a creat Comisia Pontificală pentru Protecția Minorilor, apoi un colegiu special în Congregația pentru Doctrina Credinței (CDF) pentru a studia cazurile de abuzuri asupra minorilor; în 2016 a făcut un motu proprio privind responsabilizarea Bisericii în aceste cazuri… Există o nouă teologie a răspunsului Bisericii la această problemă. Când unul dintre ai noștri este rănit, toți suntem răniți. Și asta ne responsabilizează să răspundem la flagelul abuzurilor.

Î. Dincolo de legi și norme, există o cultură a acoperirii mai greu de combătut. S-a schimbat ceva?

R. Mai sunt multe de făcut. Culturile au nevoie de o convertire și o convergență pentru a putea promova denunțarea. Pentru că o altă problemă este că multe victime se protejează prin rușine, tăcere. Și aceasta este o cultură atât de înrădăcinată încât obstrucționează cultura denunțării. Nu se poate spune că totul este rezolvat, mai este mult de lucru, există fundamente corecte, dar convertirea culturii necesită mult timp.

Î. Dă impresia că automatismul nu funcționează și că cazurile care au fost rezolvate au fost datorită insistenței personale a Papei: Chile, Sodaliciu, Legionarii…

R. Justiția nu se face cu automatism, este nevoie de discernământ, respect pentru oameni și adevăr. Sunt structuri care trebuie să funcționeze, și în asta mai este de lucru. Sper că se va continua această muncă.

Î. Credeți că moartea lui Francisc ar putea relaxa această luptă sau ar putea oferi mai puține instrumente Bisericii?

R. Instrumentele sunt acolo și trebuie să-i mulțumim lui Francisc pentru asta. Acum trebuie să le folosim. Dar nu trebuie să ne temem de relaxări în această chestiune: poporul lui Dumnezeu este cel care cere dreptate. Această dorință nu va muri. Este ceva care trebuie să fie mai presus de orice papă. Acesta nu este scutul său pontifical, este vorba despre siguranța copiilor și a fiilor. Nimeni nu poate ignora strigătul poporului lui Dumnezeu și al victimelor.

Î. Sunteți secretar adjunct al CDF și șef al departamentului dedicat abuzurilor. Câți oameni lucrează acolo? Lipsește personal?

R. Uite, sunt și episcop al unei eparhii mari. Iar lupta împotriva abuzurilor asupra minorilor nu se face în CDF, ci în parohii, în școli, în eparhii. Papa a insistat ca fiecare eparhie să aibă instrumente de ascultare și promovare a protecției minorilor. CDF este importantă pentru că aceste crime găsesc acolo răspunsul penal. Dar bătălia se pierde și se câștigă în parohie, în seminarii unde sunt formați viitorii preoți. Acolo trebuie purtat războiul.

Î. Dar mulți din CDF se plâng de lipsa de mijloace pentru numărul de cazuri care sosesc.

R. Putem încerca ca dicasterul să continue să aibă mai mult personal. Acum sunt aproximativ 40 de persoane care se dedică acestui lucru. Dar este doar o parte din răspunsul Bisericii. Protecția copiilor nu este garantată acolo, ci promovând-o în parohii, unde se află oamenii.

Î. Aparatul legal este deja suficient?

R. Legea trebuie să se adapteze continuu la realitate. Și în ultimii 25 de ani s-a schimbat pentru că realitatea a făcut-o. Acum 25 de ani nu exista conceptul de pornografie infantilă pe internet, de exemplu. Să nu închidem nicio legislație într-o urnă.