În timp ce se apropie a 30-a aniversare a sfârșitului războiului din Bosnia, viitorul acestei țări fragile, formată din două entități autonome (Republica Srpska și Federația Bosniei și Herțegovinei), este mai amenințat ca niciodată. Pe 26 februarie, Tribunalul din Bosnia și Herțegovina l-a condamnat pe președintele Republicii Srpska, Milorad Dodik, la un an de închisoare și la șase ani de interdicție de a ocupa funcția de președinte. Cazul a început în 2023, când Parlamentul autonom al RS a decis să nu mai aplice pe teritoriul său deciziile Înaltului Reprezentant, o figură creată în 1995 pentru a supraveghea aplicarea Acordurilor de la Dayton.

Departe de a respecta sentința, pe 5 martie, Dodik a promulgat legile aprobate de Parlamentul RS care interzic activitățile Tribunalului din Bosnia și Herțegovina pe teritoriul entității, precum și pe cele ale poliției statale din Bosnia și Herțegovina (Državna agencija za istrage i zaštitu), cunoscută sub acronimul SIPA. Aceste legi au fost considerate o adevărată lovitură de stat și plasează riscul de secesiune a RS într-un punct critic de când Dodik a ajuns la putere, spre bucuria aliaților săi Aleksandar Vučić (președintele Serbiei) și Vladimir Putin. (Ultima noutate în acest caz este că săptămâna trecută Dodik a părăsit țara, ocolind controalele de frontieră, pentru a participa la un congres despre antisemitism la Ierusalim, alături de alți lideri ai extremei drepte europene, iar la întoarcere s-a refugiat la Belgrad.)

În timpul războiului din Bosnia, între Catalonia și țara balcanică a apărut un puternic curent de solidaritate, cu o implicare foarte notabilă a orașului Barcelona, care a transformat Sarajevo în districtul său cu numărul 11. Dar acum? Catalonia pare să-și fi uitat frații balcanici. În domeniul relațiilor internaționale, în ultimele luni Parlamentul Cataloniei a menținut un activism lăudabil de tip transcontinental: a aprobat o declarație privind situația democrației în Venezuela și o rezoluție de sprijin pentru activiștii din Hong Kong în favoarea democrației în fața represiunii din China. Dar nu a emis niciun semnal cu privire la viitorul Bosniei și Herțegovinei.

Se înțelege că anumite partide, care promovează rezoluții trasând paralele imposibile între activiștii pro-democrație din Hong Kong și independenții catalani în timpul 1-O, pot simți o admirație secretă pentru un Dodik care invocă „dreptul de a decide” al RS și trece granițele fără a fi văzut, dar nu atât tăcerea unei țări odată atât de implicate în viitorul Bosniei. (În aceste luni, Parlamentul nu a spus nimic nici despre rebeliunea pro-democrație din Serbia, care ne afectează mult mai mult decât se întâmplă în Hong Kong.) Normalizarea politică a Cataloniei este o veste bună. Dar într-un moment în care valorile europene sunt în pericol, a cădea în auto-absorbție nu este cea mai bună soluție.