Conferința de presă post-summit

În conferința de presă de după summitul concentrat pe Ucraina și creșterea cheltuielilor de apărare în Europa, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a pronunțat nici măcar o dată cuvântul "reînarmare", pe care l-a folosit atât de mult de când a lansat programul de remilitarizare a Uniunii. Nu a fost o întâmplare. Șefa executivului comunitar a petrecut o mare parte din reuniunea celor 27 de joi ascultând cât de puțin le place acest termen unor șefi de guvern atât de diferiți precum socialistul spaniol, Pedro Sánchez, și italianca de extremă dreapta, Giorgia Meloni. Spania și Italia, două țări din sud, departe de Rusia și de frontul războiului din Ucraina, și în care există multe și diferite sensibilități antimilitariste, cer de săptămâni întregi ca accentul să fie extins pentru a vorbi mai degrabă despre "securitate" și, de asemenea, pentru a lărgi regulile de cheltuieli în aceste capitole. Reticențele lor reflectă fractura dintre europenii din nord și est cu cei din sud, cei obișnuiți cu austeritatea cu cei mai puțin stricți în noile planuri pentru industria europeană de apărare.

Într-un moment în care prioritatea este accelerarea investițiilor în apărare și obținerea sprijinului politic și cetățenesc pentru o schimbare radicală a UE, Bruxelles-ul este dispus la orice. Iar abandonarea unui nume nu este cel mai mare dintre sacrificii.

"Suntem conștienți de faptul că acest termen poate provoca sensibilități în unele state membre", a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Comisiei. "Dacă acest lucru face mai dificilă transmiterea mesajului către toți cetățenii europeni cu privire la necesitatea de a adopta aceste măsuri, atunci suntem dispuși nu numai să ascultăm, ci și să reflectăm acest lucru în modul în care comunicăm despre această problemă", a adăugat ea. Purtătoarea de cuvânt a confirmat astfel o decizie de facto de a abandona discret un nume, "Reînarmare", care până acum fusese pe buzele tuturor oficialilor de la Bruxelles. Acum preferă să vorbească despre "a fi pregătiți", cu obiectivul specific al anului 2030.

Atât Meloni, cât și Sánchez au insistat în repetate rânduri în timpul summitului de joi asupra nemulțumirii lor față de un termen cu conotații atât de militariste. În ciuda prăpastiei politice dintre socialistul spaniol și ultra-italianca, ambii împărtășesc o problemă: planul de reînarmare europeană provoacă tensiuni în membrii coalițiilor lor guvernamentale respective. Și nici nu rezonează pe deplin cu cetățenii care nu simt amenințarea rusă atât de aproape ca țările baltice sau cele din Europa de Est.

Spania și Italia recunosc că urgența este războiul Rusiei împotriva Ucrainei și amenințarea Kremlinului. Dar la Madrid sau Roma, riscul unei agresiuni armate a Kremlinului – de care se tem țările baltice și Polonia, vecine cu Rusia – sună îndepărtat și imposibil și cer ca și alte elemente (care nu sunt exclusive Moscovei) să fie luate în considerare, cum ar fi atacurile cibernetice, războiul hibrid. Și instabilitatea și amenințarea care vine din flancul sudic al Uniunii, din zone precum Sahel, unde, în plus, Kremlinul și-a activat și instrumentele de interferență. Cu această abordare largă (de 360 de grade, așa cum insistă Spania într-un unghi care începe să prindă și la Bruxelles), Sánchez și Meloni au cerut Comisiei să permită contabilizarea în cadrul bugetelor de apărare a unor elemente precum forțele de poliție militară, programele de combatere a terorismului sau securitatea cibernetică, protecția frontierelor sau amenințarea crizei climatice.

Cu toate acestea, Comisia Europeană se teme să lărgească prea mult definiția. În plus, Roma și Madridul cer transferuri de fonduri nerambursabile (prin euroobligațiuni precum cele emise în pandemia de COVID) în locul împrumuturilor anunțate de datorie comună garantate cu bugetul comunitar. Alții, precum Țările de Jos, refuză. Modul de finanțare a reînarmării a deschis o fractură între guvernele europene și există deja o fisură între cetățeni cu privire la abordarea unei Europe din ce în ce mai militarizate. Italia și Spania au industrie militară (cu două companii puternice, precum Leonardo și Indra), dar și realități istorice și sensibilități complexe față de armată.

"Uniunea Europeană nu are competență exclusivă în materie de apărare, prin urmare problema revine statelor naționale", a remarcat Meloni joi la Bruxelles, unde i-a cerut lui Von der Leyen să fie "prudentă". Între timp, Sánchez a fost foarte clar: "Nu-mi place cuvântul reînarmare".

Probleme cu termenul "reînarmare"

Surse comunitare recunosc că nu se așteptau ca termenul de reînarmare să provoace atâtea probleme. Comisiei îi place să-și boteze programele sau planurile cu nume sau acronime care fac referire la tema pe care o acoperă, cum ar fi planul de împrumuturi pentru achiziții militare comune de 150 de miliarde de euro, numit SAFE (sigur), care este acronimul în engleză pentru Security Action for Europe. În timpul pandemiei, unul dintre cele mai celebrate planuri europene a fost cel care a permis finanțarea planurilor de lucru cu program redus care ofereau venituri lucrătorilor concediați temporar în timp ce așteptau reîncorporarea la locul de muncă. Numele său: SURE (sigur), pentru acronimul în engleză al Instrumentului European de Sprijin Temporar pentru Atenuarea Riscurilor de Șomaj într-o Situație de Urgență.

Schimbarea terminologiei

Deja în timpul summitului de joi, s-a făcut primul gest către aceste țări, prin includerea în titlul capitolului concluziilor reuniunii dedicat apărării a adăugirii "și securitate". Apoi, Von der Leyen s-a străduit să evite să spună "reînarmare". La Bruxelles începe să se asimileze astfel nevoia unor țări precum Spania sau Italia de a sublinia această viziune mai largă, remarcă diverse surse comunitare. În plus, executivul comunitar va prezenta săptămâna viitoare o strategie de pregătire pentru situații de urgență care urmărește, de asemenea, să aducă la bord țările cele mai reticente să vorbească doar despre reînarmare.

Necesitatea "pedagogiei"

Dar dincolo de lexicologie, ceea ce este necesar, subliniază în mod coincident diverse surse, este să se facă "pedagogie", atât de la Bruxelles, cât și din capitale, pentru a explica bine cetățenilor (și partidelor politice mai reticente) de ce este necesar un sistem de apărare colectivă. Și, mai presus de toate, de ce acest sistem, care acum pare să se concentreze doar pe o amenințare specifică, poate servi, în viitor, pentru o altă provocare care afectează mai mult alte țări europene. Pentru că, spun sursele, nimeni nu știe de unde va veni în viitor următoarea amenințare. Există doar certitudinea că, într-o lume din ce în ce mai turbulentă, vor veni mai multe provocări și că Europa trebuie să fie pregătită să le facă față. Oriunde ar veni.