Înainte de a prelua funcția de prim-ministru interimar în martie

Înainte de a prelua funcția de prim-ministru interimar în martie, Mark Carney a renunțat la pașapoartele sale irlandez și britanic, păstrându-l doar pe cel canadian. Liderul liberal, care a condus partidul său către a patra victorie consecutivă din 2015, obținuse cu zeci de ani în urmă cetățenia irlandeză prin ascendență familială și obținuse pașaportul britanic în 2018 în timp ce lucra ca guvernator al Băncii Angliei. Soția sa, Diana Fox Carney, este și ea de origine britanică. Lăsând la o parte documentele, traiectoria lui Carney dezvăluie o clară preferință europeană. După ce a certificat sfârșitul relației privilegiate cu SUA din cauza războiului comercial și a amenințărilor de anexare ale lui Donald Trump, această înclinație îi deschide ușile către noi alianțe, după cum a amintit în discursul cu care și-a sărbătorit victoria electorală: Canada își va consolida relațiile cu parteneri mai de încredere, «cu Europa, cu Asia». Pentru că, după cum a mai spus, a lui «este țara cea mai europeană dintre țările non-europene». Între cele două maluri ale Atlanticului există o strânsă relație țesută de înclinații comune și gesturi simbolice, precum participarea regelui Charles al Angliei, șeful Commonwealth-ului, la deschiderea Parlamentului din Ottawa, pe 27 mai, «o onoare istorică pe măsura vremurilor noastre», potrivit lui Carney. Monarhul va citi așa-numitul discurs al tronului, declarația care deschide legislatura, un eveniment care nu a mai avut loc din 1977, când regina Elisabeta a fost însărcinată să îl prezinte.

Voința atlanticistă nu va fi singura marcă a guvernului său. Țara membră a G7 — deține președinția în acest an — intenționează să impulsioneze multilateralismul într-un mod mai larg. Nu este o coincidență faptul că două dintre primele sale telefoane după alegeri au fost către António Costa, președintele Consiliului European, și António Guterres, secretarul general al ONU, o organizație de care SUA se desprinde progresiv. Duminică, a vorbit și cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Prim-ministrul canadian, care a învățat de la Brexit consecințele pe care le presupune pentru o țară ruperea legăturilor cu exteriorul, se poziționează așadar ca un ferm apărător al cooperării internaționale împotriva protecționismului și izolării lui Trump, cu care se va întâlni la următorul summit al G7 în iunie, la Kananaskis, după ce a vizitat marți Casa Albă la doar 48 de ore după o nouă provocare din partea republicanului. Pariul său pe multilateralism se naște totuși împovărat de câțiva factori, principalul fiind interdependența profundă de SUA, pe lângă un deceniu de încetinire economică.

Experții consultați cu privire la schimbarea de direcție a Canadei nuanțează posibilitatea unei schimbări drastice, conjuncturale, a rolului său în lume. «Canada și UE sunt parteneri naturali și există oportunități de aprofundare a cooperării economice, politice și de securitate. Acestea fiind spuse, Canada va acorda întotdeauna prioritate relațiilor sale cu SUA, cel mai mare partener comercial al său cu o marjă foarte largă, așa că nu prevăd o transformare fundamentală a rolului Canadei în lume sau în cadrul G7», subliniază Roland Paris, profesor de Relații Internaționale la Universitatea din Ottawa și fost consilier de politică externă al fostului prim-ministru Justin Trudeau. În ceea ce privește relațiile cu Europa, Matthew Levin, care a fost ambasador în Spania între 2016 și 2020, subliniază că «sunt deja foarte pozitive și s-au consolidat considerabil în ultimii zece ani, odată cu încheierea acordului nostru comercial, CETA. Cu toate acestea, oportunitatea reală pentru o schimbare a relațiilor nu este clară», nuanțează el, dat fiind că posibilitatea de a strânge legăturile în domenii precum securitatea ar trebui să depășească scepticismul tradițional al Ottawei «față de o capacitate de apărare a UE care ar putea reduce angajamentul față de NATO. Poate că, dacă SUA ar acționa pentru a submina NATO, opinia Canadei s-ar schimba, dar nu sunt sigur». Carney a promis să accelereze cheltuielile militare și să reducă dependența de SUA în achiziționarea de material, precum și să colaboreze cu fondul de apărare propus de UE.

În ceea ce privește comerțul, adaugă Levin, membru al Institutului pentru Pace și Diplomație, un centru de studii bimodal (SUA-Canada), «nu există nicio îndoială că ar putea exista o anumită substituție a comerțului cu SUA deviat de tarife, dar nu este clar în ce măsură ar putea fi semnificativă. Cred că este evident că nicio parte nu poate înlocui SUA cu cealaltă». La aceasta se adaugă mult timp care ar fi necesar pentru a reorienta «lanțurile de aprovizionare sau a crea o capacitate de apărare». «Gradul de integrare cu SUA este atât de profund și intens încât nu poate fi înlocuit nici ușor, nici rapid», conchide diplomatul. Jon Allen, care a fost ambasador în Spania între 2012 și 2016, nuanțează și el presupusa cotitură copernicană pe care Carney dorește să o imprime comerțului Canadei. «Acum, aproximativ 75% din comerțul nostru este cu SUA, în ciuda acordurilor cu UE, Asia și multiplelor pacte bilaterale din America Latină. Problema până în prezent a fost că, în ciuda acestor acorduri, companiile canadiene au avut prea ușor să vândă peste granița noastră către o piață de 350 de milioane de oameni unde se vorbește engleza și costurile de transport sunt minime. În plus, unele zone ale pieței sunt foarte integrate, cum ar fi fabricarea de piese auto. Așa că ar fi bine să diversificăm. Și ar fi minunat ca UE, Canada, Australia și Japonia să se unească pentru a lupta împotriva lui Trump. Din păcate, acest lucru este puțin probabil».

Din cauza încetinirii economiei în ultimul deceniu, pentru unii experți un deceniu pierdut, și a armatei sale discrete — atât în efective, cât și în buget —, Chris Hernandez-Roy, subdirector al programului pentru Americi la Centrul de Studii Strategice și Internaționale (CSIS, în siglele sale engleze), crede că este prea devreme pentru a ne întreba despre noul rol al Canadei în lume, pentru că «încă nu are un rol nou și pentru că Canada este deja aproape de Europa, deși ar putea fi mai aproape, desigur».

În fața retragerii SUA ca lider mondial, adaugă el, «o țară, sau un grup de țări, va trebui să umple acest gol, iar Canada va continua să facă parte dintr-un grup de idei similare care va încerca să mențină ordinea internațională bazată pe norme, sau cel puțin să o salveze în măsura posibilului pe măsură ce mișcările tectonice afectează geopolitica mondială». Dar dacă Canada vrea să fie o țară lider, fie în G7, fie cu principalii actori ai UE, «va trebui să își restabilească poziția mondială diminuată prin consolidarea economiei sale, cu performanțe scăzute [în ultimul deceniu] și consolidarea semnificativă a armatei sale, lucruri care nu se vor întâmpla peste noapte». Carney, este de părere expertul, «se va concentra pe prima dintre aceste două chestiuni», redresarea economiei sale, ca principal mod de a rezista tarifelor lui Trump. Pe termen mai lung, consolidarea armatei sale va fi esențială «pentru a proteja Arctica Canadei și a-l împăca pe SUA» în zonă, fără a ignora faptul că apărarea SUA implică salvgardarea granițelor sale, adică și a Canadei: 8.900 de kilometri, cea mai mare terestră împărțită de două țări.

Țara nord-americană, amintește expertul, are un acord de liber schimb cu UE, a contribuit cu aproape 20.000 de milioane de dolari în ajutor pentru Ucraina și contribuie la apărarea Europei prin NATO, în special în fruntea Brigăzii Multinaționale din Letonia, «așa că Canada este deja aproape de Europa, ceea ce trebuie să facă este să aprofundeze semnificativ relația sa comercială și de apărare cu Europa și alte țări afiliate, cum ar fi Regatul Unit, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă pentru a diminua, deși în opinia mea nu a înlocui, dependența de SUA». Cooperare internațională

În fruntea națiunii celei mai mici — în populație — din G7, Carney conduce astăzi informal opoziția frontală a unei părți a lumii față de Trump, dar cu precauția necesară pentru a evita un șoc direct, un echilibru dificil în care joacă puternic atât credibilitatea sa, cât și lista sa de contacte ca fost guvernator al băncilor centrale ale Canadei (2008-2013) și Angliei (2013-2020). «Într-o lume în care Canada nu mai poate conta pe SUA, o lume din ce în ce mai complicată și multipolară, relații mai strânse cu UE ar putea consolida rolul Canadei în lume, oferindu-i un partener puternic și influent cu care să promoveze interese și valori cheie pe care Canada nu le-ar putea urmări eficient de una singură», consideră Levin. Conținutul mesajului lui Carney către secretarul general al ONU coroborează profesiunea sa de credință multilaterală. «În aceste vremuri de conflict, Canada este pregătită să conducă. Vom construi coaliții, vom apăra democrația și ne vom apăra valorile pe scena mondială. În timp ce alții [SUA] dau înapoi în leadership-ul lor mondial, Canada face un pas înainte», a scris Carney pe rețeaua socială X (fostul Twitter) după ce a vorbit cu Guterres. Totuși, despre presupusa nouă aliniere a Canadei, Levin nuanțează: «Eu nu aș vorbi despre un rol nou, mi se pare că ceea ce este posibil este o întoarcere la un rol mai tradițional, mai independent, care a caracterizat politica externă canadiană până acum vreo 20 de ani, când am început să ne aliniem din ce în ce mai mult cu politica americană». Interdependența profundă de SUA, datele proaste ale economiei naționale din ultimul deceniu și armata sa discretă, care nu figurează nici măcar printre primele zece ca mărime din NATO, leagă mâinile și picioarele ambiției în momentul desprinderii de Washington a lui Carney, formulată în același timp ca o necesitate existențială — rezistența la brutalitatea lui Trump — și ca un deziderat. Din toate aceste motive, este de părere Levin, «va continua să existe o tendință de a încerca să-l împace pe Trump și de a evita acțiuni care ar putea provoca răspunsuri și mai punitive».

Înainte de a se lansa în a conduce lumea împotriva lui Trump, Canada va trebui să-și consolideze economia, «eliminând barierele interne [federale] din calea comerțului și dezlănțuind potențialul său energetic și mineral, construind noi conducte de petrol și infrastructuri de transport până la coastele sale pentru a ajunge la noi piețe europene și asiatice», amintește Hernandez-Roy. Nu va fi decât atunci, împuternicită nu doar de mândria națională arzătoare pe care amenințările lui Trump au stârnit-o, și de simpatia multora, când Canada va putea face față în practică SUA.