Tensiunea subterană din Biserică este evidentă

Tensiunea subterană din Biserică este evidentă. Au trecut doar patru zile de la moartea lui Francisc și taberele au început deja să se desfășoare la lumina zilei. Chiar înainte de funeraliile Pontifului, se conturează cele două mari curente care se vor înfrunta în conclav, în prima săptămână a lunii mai, la o dată încă nespecificată. Simplificând, pe de o parte, cardinalii care doresc să urmeze calea deschisă și a reformelor, a unei Biserici globalizate și non-eurocentrice, deschisă de Francisc; și pe de altă parte, cei care au trăit prost acest pontificat și doresc să tragă frâna. Cei care cred, în definitiv, că acesta este doar începutul unei călătorii încă foarte lungi, care este singurul viitor al Bisericii, și cei care cred contrariul, că s-a mers deja prea departe și trebuie trasă frâna pentru a corecta erorile, pentru ca acest ultim mandat să rămână o paranteză de uitat.

În contrast cu prudența care a precedat conclavurile din 2005 și 2013, de data aceasta unii cardinali fac deja declarații echivoce într-o dezbatere, de altfel, foarte aprinsă în acești 12 ani. De exemplu, a vorbit cardinalul hondurian Óscar Rodríguez Maradiaga, de 82 de ani, care, prin urmare, nu mai participă la conclav, având peste 80 de ani. În 2013, a fost unul dintre artizanii alegerii lui Francisc și rămâne o voce respectată în Biserica latino-americană, care are 21 de cardinali în conclav, majoritatea pe linia Pontifului decedat. «Cea mai mare speranță a mea este să putem continua treaba bună pe care a făcut-o Papa Francisc. Am citit multe comentarii în aceste zile, dar puțini vorbesc despre esența reformei acestui pontificat: sinodalitatea», a comentat el pentru La Stampa.

Tocmai această chestiune, un termen care poate suna arhaic pentru cei neinițiați și care înseamnă căutarea unei participări mai mari a tuturor credincioșilor la guvernarea Bisericii, inclusiv femei și laici, este văzută ca o absurditate de către sectorul cel mai conservator. O văd ca pe o derivă adunării, o democratizare periculoasă a Bisericii care nu face decât să destabilizeze instituția și să creeze haos. De asemenea, sunt îngroziți de lucruri precum ceea ce a spus cardinalul de Luxemburg, Jean Claude Hollerich, un alt apropiat al lui Jorge Mario Bergoglio, într-un alt interviu: trebuie să căutăm un Papă care să se uite la Netflix pentru a ști cum să comunice cu tinerii. «Sper că cardinalii înțeleg că lumea se mișcă cu o viteză siderală», avertizează el pe cei care vor să dea înapoi.

Cardinalul spaniol Aquilino Bocos Merino răspunde jurnaliștilor joi, înainte de a intra în congregațiile generale de la Vatican. Kevin Coombs (REUTERS)
Kevin Coombs (REUTERS)

De cealaltă parte, unul dintre liderii taberei mai conservatoare, cardinalul Gerard Ludwig Müller, fost prefect al Doctrinei Credinței, lichidat de Francisc în 2017, a fost foarte direct în declarații pentru La Repubblica: «Un capitol din istoria Bisericii s-a încheiat». Despre tema concretă a sinodalității, a spus deja că pentru el întâlnirile pe care le-a organizat Francisc în acești ani sunt simple «simpozioane». «Nu este un sinod, nu este o expresie a magisteriului Bisericii (…). Episcopii au o autoritate care nu poate fi confundată cu posibilitatea tuturor celor botezați de a vorbi». Cu diplomație, a spus că judecata oamenilor este a lui Dumnezeu, dar că se pot avea opinii despre pontificat, iar el și-a lăsat-o clară: Francisc a fost prea «ambiguu» cu privire la femei, homosexuali, relațiile cu islamul, cu China și slab în rigoare doctrinară. «Cu Benedict al XVI-lea am avut o claritate teologică perfectă, dar fiecare are harul și capacitățile sale și cred că Papa Francisc le avea mai mult în dimensiunea socială». Tradus, că Ratzinger era serios, iar Bergoglio patina în chestiunile delicate, o critică constantă a acestui sector în acești ani, cu un anumit dispreț erudit.

Critici de confuzie doctrinară

Ideea acestui domeniu al Bisericii, cu un focar puternic de influență în dreapta ultraconservatoare din SUA și cardinali precum Burke și Dolan, este că Francisc a fost eratic în guvernare ― a retrogradat Curia și aparatul diplomatic, mergând pe cont propriu ― și în normele canonice, cu episoade care au creat confuzie doctrinară. În acești ani, au existat mai multe confruntări deschise, neobișnuite în ultimele decenii, sub forma unor scrisori semnate de mai mulți cardinali pentru a face obiecții canonice Papei. Prima, internă, dar care s-a scurs, a fost în octombrie 2015 de 13 purpurați (au fost identificați 11, Caffarra, Collins, Dolan, Eijk, Müller, Fox Napier, Pell, Sarah, Urosa Savino, Di Nardo, Njue). Erau alarmați de modul în care se organiza sinodul, pentru că li se părea «configurat pentru a facilita rezultate predeterminate cu privire la chestiuni controversate importante».

În septembrie 2016, alți patru cardinali (Brandmüller, Burke, Caffarra, Meisner) au trimis întrebări cu îndoielile lor cu privire la decizia de a permite împărtășirea persoanelor divorțate care s-au recăsătorit și l-au îndemnat să răspundă. Francisc nici măcar nu a răspuns. În 2023, alți cinci au revenit (Brandmüller, Burke, Sandoval Íñiguez, Sarah și Zen Ze-kiun), punând la îndoială binecuvântarea cuplurilor homosexuale, sinodalitatea și posibilitatea de a hirotoni femei. De data aceasta, Papa a răspuns.

Se estimează că în jurul acestui grup, sectorul cel mai conservator care vede acum ocazia de a alege un papa care să rectifice cursul, se adună cel puțin douăzeci de cardinali. O minoritate față de cei mai fideli lui Francisc, care se estimează la aproximativ jumătate din cei 133 de electori, aproape toți numiți de el de-a lungul acestor ani, deoarece a desemnat 79%. Cu toate acestea, majoritatea necesară de două treimi, care echivalează cu 89 de voturi, cântărește greu și va fi necesar un compromis și sprijinul prelaților care sunt considerați moderați.

Acest tablou complex este motivul pentru care secretarul de stat, Pietro Parolin, un diplomat experimentat, considerat o figură la jumătatea drumului între Francisc și oponenții săi, este citat ca unul dintre favoriți, deoarece i-a fost fidel, este progresist, dar a păstrat distanța în unele chestiuni. Sau se vorbește și despre candidați mai conservatori, dar non-europeni, cu o viziune diferită de pe alt continent. În orice caz, deși există viziuni diferite, va prima dorința de unitate, o schismă fiind cea mai intimă teamă a ierarhiei ecleziastice.

Faptul că focul a fost deschis se deduce și din ceea ce s-a întâmplat joi la a treia reuniune a cardinalilor, așa-numitele congregații generale. Au participat 113 care sunt deja la Roma, dintr-un total de 252 între electori și non-electori. Dar pentru prima dată, Vaticanul a specificat că au avut loc 34 de intervenții. Înseamnă că dezbaterea a început deja. «Au început discuțiile despre Biserică și lume», a rezumat Sala de Presă a Vaticanului. Deși unii purpurați, precum episcopul emerit de Hong Kong, Joseph Zen Ze-kiun, 93 de ani, s-au plâns că adunările au început atât de repede, fără a aștepta ca toți să ajungă. Cel care va întârzia cel mai mult, probabil, este arhiepiscopul de Wellington, Noua Zeelandă, John Atcherley Dew, 77 de ani, care are aproape 40 de ore de zbor cu mai multe transferuri.