Trump-iștii nu-l vor ierta niciodată lui Volodimir Zelenski

Trump-iștii nu-i vor ierta niciodată lui Volodimir Zelenski că a devenit un simbol al rezistenței Ucrainei. Ei promovau o rezolvare ușoară a conflictului, până când președintele ucrainean a evidențiat la Casa Albă lipsa garanțiilor de securitate care ar împiedica o altă invazie rusească în câțiva ani. Rusia, la rândul său, a văzut asediul Kievului din 2022 eșuând, deoarece Zelenski a decis să rămână. Zelenski a contribuit la schimbarea cursului războiului și este acum mai incomod în fața ideii unei păci incerte.

Nu trebuie decât să observăm animozitatea pe care o provoacă în Administrația Trump: de la a-l numi „dictator” până la a-l umili în public, încercând să-l prezinte pe președintele ucrainean ca fiind vinovat că nu dorește o încetare a focului. Nimic nu pare întâmplător. Rusiei i-ar conveni organizarea de alegeri în plin război — cu mii de persoane strămutate — în cazul în care ar ajunge la guvernare un regim mai prietenos, printr-un vot care ar servi doar la legitimarea de facto a anexării zonelor ocupate. Pentru adepții MAGA, îndepărtarea lui Zelenski ar face, cu siguranță, mai puțin evident pentru opinia publică măsura în care SUA pare deja un subaltern al politicii externe rusești. Trump va avea capacitatea de a exercita presiuni asupra Ucrainei după paralizarea ajutorului militar și, prin urmare, este probabil ca Zelenski să ajungă să se întoarcă la masa negocierilor. Ceea ce Trump nu controlează este impactul său asupra imaginii. Vicepreședintele J. D. Vance știe acest lucru, deoarece unii cetățeni l-au întâmpinat în Vermont cu pancarte pe care scria „trădător”, într-o Americă unde generații întregi au crescut vizionând filme despre Războiul Rece.

Așadar, nu-i vor ierta niciodată lui Zelenski — un comediant cu un succes modest, conform lui Trump — că a luptat pentru a obține suveranitatea unui stat condamnat decenii la rând să stea în umbra Kremlinului. Până la urmă, Ucraina s-a folosit în primele zile ale invaziei de capacitatea de comunicare a președintelui său pentru a obține sprijin internațional și a schimba percepția globală asupra conflictului: videoclipuri pe rețelele sociale, îmbrăcăminte militară — amintind de Winston Churchill în timpul celui de-al Doilea Război Mondial — și apariții în parlamentele din întreaga lume. Timp de trei ani, mulți lideri democrați s-au grăbit să facă o fotografie cu liderul ucrainean pentru a se impregna de această epopee atât de râvnită.

Cu toate acestea, importanța comunicării în cazul lui Zelenski s-a dovedit a fi, de asemenea, o armă cu două tăișuri. Criticile interne la adresa conducerii sale se referă la decizii militare axate mai mult pe menținerea imaginii internaționale decât pe obținerea unor succese mai mari pe teren. De exemplu, faptul că nu a implicat întreaga țară în nevoile războiului, sau chiar că nu a mobilizat mai mulți soldați în anumite momente, deoarece ar fi fost o decizie nepopulară. În plus, demiterea lui Valeri Zalujnîi, comandantul-șef al Forțelor Armate Ucrainene, continuă să dea naștere la diverse interpretări. Unii au văzut-o ca pe o manevră de îndepărtare a unei figuri foarte populare care i-ar fi putut eclipsa conducerea politică. Alții au considerat-o un nou impuls pentru război, prin promovarea lui Oleksandr Sîrski, un militar care ar putea fi mai flexibil în echilibrarea strategiei politice și militare, spre deosebire de Zalujnîi, care se remarca prin independența și concentrarea sa asupra apărării.

Cu toate acestea, figura lui Zelenski continuă să mobilizeze sprijin în momente dificile. Cei care s-ar putea confrunta cu el la alegeri, precum Zalujnîi sau Petro Poroșenko, l-au susținut fără rezerve după disputa cu liderii americani. Iată întorsătura de situație din Ucraina: cei care o acuzau de ani de zile că este o marionetă a Casei Albe au rămas fără argumente când l-au văzut pe Zelenski luptând în direct pentru a câștiga autonomie față de Statele Unite. În ciuda represaliilor, acel moment a servit la introducerea pe agendă a necesității unor garanții de securitate și la obligarea aliaților să le ofere, astfel încât Rusia să nu mai repete greșelile în câțiva ani.

În Europa, unii nu-i vor ierta, de asemenea, președintelui ucrainean că le-a demascat impostura. Zelenski a creat suficiente alianțe în cadrul UE pentru a o scoate din imobilismul său obișnuit și a face presiuni pentru integrarea țării sale pe termen mediu. Chiar a scos în evidență o anumită stângă care spune că luptă zilnic împotriva fascismului, dar care de trei ani cere să nu se ajute țara invadată, invocând o presupusă „neutralitate”, care nu ar face decât să deschidă calea puterii agresoare. În cele din urmă, a făcut ca extrema dreaptă să apară ca aplaudaci ai unor lideri capabili să se îmbărbăteze cu cei slabi, în ciuda atâtor retorici despre omul puternic.

În concluzie, Statele Unite par mai degrabă dedicate să vândă o încheiere a războiului cât mai curând posibil, sau să despăgubească Rusia pentru ceea ce nu a reușit pe câmpul de luptă, decât să obțină o pace durabilă și justă. Chiar și așa, Zelenski va rămâne vestigiul care amintește de rezistența ucraineană. Acesta este riscul: ca această cauză să se dilueze la nivel internațional odată ce țara își schimbă liderul. Dar încercarea de a-l umili sau de a-l îndepărta este deja dovada măsurii în care nu-i vor putea ierta niciodată că a făcut atâția ucraineni să viseze la a fi o națiune independentă și suverană.