Joi, 13 martie 2025, nu a fost o zi obișnuită pentru popoarele indigene Tagaeri și Taromenane din Ecuador.

Joi, 13 martie 2025, nu a fost o zi obișnuită pentru popoarele indigene Tagaeri și Taromenane din Ecuador. La această dată, și după atâtea așteptări, a fost notificată în sfârșit hotărârea pronunțată de Curtea Interamericană a Drepturilor Omului (CIDO) la 4 septembrie 2024 cu privire la cazul acestor popoare care locuiesc în Amazonia occidentală ecuadoriană. Statul Ecuador autorizase două proiecte de exploatare minieră pe teritoriul acestor două popoare, dar CIDO l-a declarat vinovat de încălcarea drepturilor la proprietatea colectivă, prin urmare va trebui să repare daunele, pe lângă investigarea și judecarea celor implicați.

Popoarele Tagaeri și Taromenane se încadrează în categoria popoarelor indigene în izolare voluntară (PIAV), utilizată în ultimii ani de diferite organisme internaționale.

Popoarele Tagaeri și Taromenane se încadrează în categoria popoarelor indigene în izolare voluntară (PIAV), utilizată în ultimii ani de diferite organisme internaționale. Aceste popoare, datorită localizării și situației lor unice, încep să atragă atenția, în special în America Latină, atât în doctrină, politică, cât și în rândul sectoarelor cele mai angajate ale societății civile.

Termenul «izolare» este potrivit, deoarece corespunde cu situația lor reală.

Termenul «izolare» este potrivit, deoarece corespunde cu situația lor reală. Cu toate acestea, calificativul «voluntar» poate fi înșelător, deoarece majoritatea acestor popoare s-au îndepărtat de restul societății, obligați de circumstanțe, mai mult decât de voință proprie. Mulți dintre membrii săi, care se confruntă cu scenarii complexe, nici măcar nu știu că popoarele lor sunt numite astfel sau că au fost recunoscuți ca titulari ai dreptului la autodeterminare în diverse instrumente internaționale.

Cunoscuți și ca ecostistemici, necontactați, liberi, ascunși și chiar invizibili, ei au decis să se izoleze nu doar pentru a-și păstra cultura, identitatea și cosmogoniile, ci și pentru a-și proteja propria viață și supraviețuire ca popoare.

Cunoscuți și ca ecostistemici, necontactați, liberi, ascunși și chiar invizibili, ei au decis să se izoleze nu doar pentru a-și păstra cultura, identitatea și cosmogoniile, ci și pentru a-și proteja propria viață și supraviețuire ca popoare. Posesori de cunoștințe și înțelepciune care au transcens timpul și spațiul și protectori fervenți ai naturii pe care o respectă și o îngrijesc, se confruntă astăzi cu nenumărate provocări și provocări care vin din diverse direcții, plasându-i într-o stare constantă de vulnerabilitate evidentă.

Calificativul «voluntar» poate fi înșelător, deoarece majoritatea acestor popoare s-au îndepărtat de restul societății, obligați de circumstanțe.

Într-un context în care chiar statul, prin acțiuni sau omisiuni, le încalcă drepturile, motivele abundă pentru a decide excluderea de restul societății.

Într-un context în care chiar statul, prin acțiuni sau omisiuni, le încalcă drepturile, motivele abundă pentru a decide excluderea de restul societății. Ele sunt obiectul unor amenințări constante din partea crimei organizate (trafic de droguri), tăiere clandestină, exploatare excesivă a resurselor naturale de către companii extractive, conflicte între diverse popoare sau comunități cu un alt tip de identificare etnică și, ca și cum nu ar fi fost suficient, proliferarea de mega-proiecte de capital intern și extern pe teritoriile lor.

În fața acestei perspective deloc încurajatoare, ei au constatat că izolarea nu a fost suficientă.

În fața acestei perspective deloc încurajatoare, ei au constatat că izolarea nu a fost suficientă. Prin urmare, au decis să exploreze alte căi și strategii pentru protejarea culturilor și modurilor lor de viață tradiționale. Una dintre aceste măsuri este recursul la instanțe jurisdicționale. După cum era de așteptat, drumul nu este deloc ușor pentru aceste popoare. De fapt, s-au confruntat cu sisteme judiciare naționale puțin sensibile sau pregătite în domeniul drepturilor popoarelor indigene care nu le-au acordat protecție, astfel încât nu au avut de ales decât să apeleze la tribunale regionale în căutarea justiției mult dorite pe care nu au găsit-o în propriile state.

În această situație se aflau popoarele indigene Tagaeri și Taromenane, care, având în vedere presupusa responsabilitate a Ecuadorului, au apelat la Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului, care a supus cazul Curții Interamericane a Drepturilor Omului în 2020 pentru autorizarea a două proiecte de exploatare minieră pe teritoriile lor, presupuse a fi protejate de stat.

În această situație se aflau popoarele indigene Tagaeri și Taromenane, care, având în vedere presupusa responsabilitate a Ecuadorului, au apelat la Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului, care a supus cazul Curții Interamericane a Drepturilor Omului în 2020 pentru autorizarea a două proiecte de exploatare minieră pe teritoriile lor, presupuse a fi protejate de stat. Adică, deși se află în Zona Intangibilă Tagaeri Taromenane (ZITT), astfel denumită în Decretul Executiv 552 din 1999, care prevede că «orice tip de activitate extractivă este interzisă perpetuu, deoarece constituie un teritoriu de locuire și dezvoltare a grupurilor indigene în izolare Tagaeri-Taromenane», acest lucru nu a garantat că nu vor fi obiectul deposedării, deoarece, după cum spun tribunalele ecuadoriene, o astfel de măsură nu constituie în sine un titlu de proprietate care protejează juridic aceste teritorii.

Dar lucrurile nu se opresc aici, legislația ecuadoriană la cel mai înalt nivel este contradictorie în ceea ce privește protecția acestor popoare.

Dar lucrurile nu se opresc aici, legislația ecuadoriană la cel mai înalt nivel este contradictorie în ceea ce privește protecția acestor popoare. Pe de o parte, Constituția Ecuadorului, care dintr-o perspectivă comparată este una dintre cele mai avansate în recunoașterea drepturilor popoarelor indigene, prevede în articolul 57 că «teritoriile popoarelor în izolare voluntară sunt de posesie ancestrală ireductibilă și intangibilă și în ele va fi interzis orice tip de activitate extractivă». Dar, pe de altă parte, în articolul 407 din același text constituțional, cu caracter general, indică posibilitatea ca «în mod excepțional» să poată fi exploatate resurse în zone protejate și declarate intangibile, la cererea președinției Republicii și după o declarație de interes național din partea Adunării Naționale.

Adică, în ciuda protecțiilor pe care Constituția le stabilește în principiu, soarta acestor popoare este supusă a ceea ce puterea legislativă convine asupra chestiunilor de interes național și, în ultimă instanță, președintele în funcție consideră convenabil.

Adică, în ciuda protecțiilor pe care Constituția le stabilește în principiu, soarta acestor popoare este supusă a ceea ce puterea legislativă convine asupra chestiunilor de interes național și, în ultimă instanță, președintele în funcție consideră convenabil. Dar dincolo de reglementările incongruente ecuadoriene, cert este că, la nivel internațional și regional, drepturile popoarelor indigene, inclusiv a celor în izolare voluntară, sunt protejate de diferite instrumente juridice. Printre altele, prin Convenția 169 a Organizației Internaționale a Muncii din 1989 (tratat de drept internațional de referință în materie și din care Ecuador face parte), Declarația Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene din 2007 și Declarația Americană privind Drepturile Popoarelor Indigene din 2016, adoptată în cadrul Organizației Statelor Americane.

În plus, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului și chiar Curtea Africană a Drepturilor Omului și a Popoarelor (aceasta din urmă mai recent) au deja jurisprudență în materie care a venit să consolideze, pe scară largă, statutul internațional de protecție a popoarelor indigene.

În plus, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului și chiar Curtea Africană a Drepturilor Omului și a Popoarelor (aceasta din urmă mai recent) au deja jurisprudență în materie care a venit să consolideze, pe scară largă, statutul internațional de protecție a popoarelor indigene.

De decizia finală a CIDH depindea protecția efectivă a drepturilor acestor popoare nu doar în Ecuador, ci și în alte țări din America Latină, datorită influenței, prestigiului, proiecției indirecte și recunoașterii pe care le au sentințele.

De decizia finală a CIDH depindea protecția efectivă a drepturilor acestor popoare nu doar în Ecuador, ci și în alte țări din America Latină, datorită influenței, prestigiului, proiecției indirecte și recunoașterii pe care le au sentințele.

Așadar, și după o lungă călătorie care nu a fost lipsită de nenorociri, deoarece în 2003, în 2006 și în 2013 o serie de morți violente au avut loc din cauza lipsei de acțiune din partea statului ecuadorian de a proteja membrii acestor popoare, a venit ziua mult așteptată.

Așadar, și după o lungă călătorie care nu a fost lipsită de nenorociri, deoarece în 2003, în 2006 și în 2013 o serie de morți violente au avut loc din cauza lipsei de acțiune din partea statului ecuadorian de a proteja membrii acestor popoare, a venit ziua mult așteptată. La 26 de zile pentru a se împlini cinci ani de când problema a fost supusă Curții Interamericane a Drepturilor Omului, în jurul datei de 30 septembrie 2020, a fost pronunțată sentința. Cu toate acestea, au trebuit să mai aștepte 170 de zile pentru a li se face cunoscută hotărârea.

Cu toate acestea, a meritat așteptarea, după cum spune expresia colocvială, deoarece CIDH, într-un fapt care va stabili fără îndoială un precedent în regiune în ceea ce privește protecția drepturilor popoarelor indigene în izolare voluntară, a condamnat statul ecuadorian.

Cu toate acestea, a meritat așteptarea, după cum spune expresia colocvială, deoarece CIDH, într-un fapt care va stabili fără îndoială un precedent în regiune în ceea ce privește protecția drepturilor popoarelor indigene în izolare voluntară, a condamnat statul ecuadorian.

Cu cinci voturi pentru și două împotrivă, CIDH a stabilit că statul Ecuador este responsabil pentru încălcarea drepturilor la proprietatea colectivă, la autodeterminare, la o viață demnă, la sănătate, la alimentație, la locuință, la un mediu sănătos, la cultură, la protecția familiei și la demnitate, printre altele.

Cu cinci voturi pentru și două împotrivă, CIDH a stabilit că statul Ecuador este responsabil pentru încălcarea drepturilor la proprietatea colectivă, la autodeterminare, la o viață demnă, la sănătate, la alimentație, la locuință, la un mediu sănătos, la cultură, la protecția familiei și la demnitate, printre altele.

Așteptata rezoluție a CIDH în cazul Popoarelor Indigene Tagaeri și Taromenane vs. Ecuador a constituit o adevărată provocare, nu doar pentru propriul tribunal, ci și pentru un stat care în prezent trece printr-o serie de probleme interne, cum ar fi incertitudinea politică, criza economică, instabilitatea energetică și o creștere accelerată a insecurității la toate nivelurile.

Așteptata rezoluție a CIDH în cazul Popoarelor Indigene Tagaeri și Taromenane vs. Ecuador a constituit o adevărată provocare, nu doar pentru propriul tribunal, ci și pentru un stat care în prezent trece printr-o serie de probleme interne, cum ar fi incertitudinea politică, criza economică, instabilitatea energetică și o creștere accelerată a insecurității la toate nivelurile. În această conjunctură, supraviețuirea popoarelor Tagaeri și Taromenane, sau chiar riscul de a dispărea, era în mâinile CIDH. De decizia sa finală depindea protecția efectivă a drepturilor acestor popoare nu doar în Ecuador, ci și în alte țări din America Latină, datorită influenței, prestigiului, proiecției indirecte și recunoașterii pe care le au sentințele curții.

Statul ecuadorian va trebui, datorită acestei rezoluții care va transcende granițele, nu doar să îi judece penal pe cei responsabili de morțile din 2003, 2006 și 2014, ci și să ia măsurile legislative, administrative sau judiciare necesare în materie de luare a deciziilor, protocoale de protecție, de acordare sau reînnoire a licențelor către companii, monitorizare și protecție a Zonei de Intangibilitate Tagaeri Taromenane, de reparație a daunelor materiale și imateriale și de acces efectiv la justiție pentru PIAV, printre altele.

Statul ecuadorian va trebui, datorită acestei rezoluții care va transcende granițele, nu doar să îi judece penal pe cei responsabili de morțile din 2003, 2006 și 2014, ci și să ia măsurile legislative, administrative sau judiciare necesare în materie de luare a deciziilor, protocoale de protecție, de acordare sau reînnoire a licențelor către companii, monitorizare și protecție a Zonei de Intangibilitate Tagaeri Taromenane, de reparație a daunelor materiale și imateriale și de acces efectiv la justiție pentru PIAV, printre altele. În cele din urmă, s-a convenit asupra plății anumitor sume pentru cheltuieli și costuri, deoarece despăgubirea compensatorie nu se aplică. De la notificarea sentinței, Ecuador are un an pentru a da curs celor indicate în ea. După ce a făcut acest lucru, CIDH, odată ce va supraveghea respectarea integrală a hotărârii, va încheia cazul.

Până în prezent, de la sentința din cazul Awas Tingni vs. Nicaragua în 2001, CIDH s-a caracterizat prin interpretarea și aplicarea drepturilor acestor popoare într-un mod larg, progresiv și în favoarea drepturilor colective într-un cadru în care dreptul și interculturalitatea se împletesc pentru a da naștere unei administrări a justiției atașate realității latino-americane.

Până în prezent, de la sentința din cazul Awas Tingni vs. Nicaragua în 2001, CIDH s-a caracterizat prin interpretarea și aplicarea drepturilor acestor popoare într-un mod larg, progresiv și în favoarea drepturilor colective într-un cadru în care dreptul și interculturalitatea se împletesc pentru a da naștere unei administrări a justiției atașate realității latino-americane. Prin urmare, și fiind în prezent ultima cale judiciară pentru a face valabile aceste drepturi, așteptările au fost și mai mari, deoarece în state precum Brazilia, Columbia, Bolivia, Peru, Venezuela și Paraguay există popoare indigene în izolare voluntară care trăiesc o situație similară. De aici și importanța acestei sentințe, care înseamnă o lumină la capătul tunelului pentru popoarele indigene dintr-o regiune atât de plină de contraste culturale.

Juan Daniel Oliva Martínez este expert în popoare indigene și director al Catedrei de Sustenabilitate, Incluziune, Diversitate și Drepturile Omului, subdirector al masterului în Acțiune Solidară Internațională, codirector al Diplomei de Expert în Popoare Indigene, Drepturile Omului și Cooperare Internațională și director al Cursului Afro-descendenți în America Latină și Caraibe la Universitatea Carlos III din Madrid.

Juan Daniel Oliva Martínez este expert în popoare indigene și director al Catedrei de Sustenabilitate, Incluziune, Diversitate și Drepturile Omului, subdirector al masterului în Acțiune Solidară Internațională, codirector al Diplomei de Expert în Popoare Indigene, Drepturile Omului și Cooperare Internațională și director al Cursului Afro-descendenți în America Latină și Caraibe la Universitatea Carlos III din Madrid. Elías Ángeles-Hernández este profesor și cercetător la Catedra de Sustenabilitate, Incluziune, Diversitate și Drepturile Omului la Universitatea Carlos III din Madrid, profesor de Drept Indigen și Control de convenționalitate și Jurisprudență la Universitatea Națională Autonomă din Mexic și cercetător în Drept și Studii Avansate în Drepturile Omului.