Relațiile comerciale UE-China în contextul războiului tarifar

India, Mexic, Elveția, Indonezia, Thailanda, Coreea de Sud, Chile, Africa de Sud, Mercosur... Lista țărilor și regiunilor cu care Uniunea Europeană caută să-și strângă relațiile comerciale în contextul războiului tarifar inițiat de SUA crește săptămână de săptămână. Dar în ea există o absență notabilă: China.

Notabilă deoarece piața europeană și cea chineză sunt cele mai mari două din lume, cu permisiunea Statelor Unite; deoarece între ele există deja un volum imens de vânzări-cumpărări, 731,1 miliarde de euro în 2024; și deoarece există un acord global de investiții între cele două părți, în așteptarea ratificării din 2020.

Poziția Chinei

Peking, fără îndoială, vrea să se alăture acestei liste. Are nevoie de piața europeană bogată pentru exporturile sale, acum că cea americană i se închide. Curtea este evidentă: «China și UE trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile internaționale, să protejeze împreună tendința globalizării economice și mediul comercial internațional echitabil și să reziste împreună intimidării unilaterale», a subliniat președintele chinez, Xi Jinping, vinerea trecută, în timpul vizitei președintelui Guvernului spaniol, Pedro Sánchez.

Precauția Bruxelles-ului

Bruxelles, în schimb, rămâne precaut. Ieșirea tarifelor lui Donald Trump a schimbat, desigur, scenariul. Nu se mai aude cuvântul englezesc „de-risking”, care face aluzie la necesitatea de a reduce marile dependențe pe care Europa le are față de gigantul asiatic. Dar voința se menține: «Trebuie să lucrăm cu urgență și determinare pentru a găsi soluții structurale care să poată reechilibra relația comercială dintre UE și China», rezumă David McAllister, președintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European.

Explorarea unei înțelegeri

O sursă diplomatică europeană cu sediul la Peking recunoaște dorința de a explora o înțelegere mai bună, de a recalibra o relație care a fost foarte rece în ultimii ani. Summitul pe care ambele părți îl vor organiza în iulie reprezintă o ocazie de aur. Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, și-a anunțat la Davos ghidurile în noua geopolitică: «Vrem mai multă cooperare cu toți cei care sunt deschiși la ea. [...] Trebuie să ne schimbăm modul de a acționa. Trebuie să căutăm noi oportunități oriunde ar apărea. Acesta este momentul să ne angajăm dincolo de blocuri și tabuuri», a afirmat ea. Adică, mai mult pragmatism atunci când interesele converg, chiar dacă persistă discrepanțe profunde în probleme precum respectul pentru drepturile omului sau sistemele politice, elemente de fricțiune constantă cu China și cu alte țări.

Necesitatea faptelor

Dar trebuie văzut dacă interesele converg, încep să convergă sau există voință ca acestea să convergă. Deoarece nevoia de întâlnire există între două zone care au nevoie de comerț cu cele mai puține obstacole posibile. Aceeași sursă care pledează pentru mai multă înțelegere expune, imediat, că Bruxelles-ul trebuie să vadă fapte și nu vorbe din partea Chinei, care nu a soluționat până în prezent nicio preocupare comercială a Uniunii. Menționează supracapacitatea producătoare a marii puteri orientale, barierele la accesul pe piața chineză pentru companiile europene sau dezechilibrul balanței comerciale (300.000 de milioane de euro în favoarea părții asiatice).

Abordare pragmatică

«China este un partener, un concurent economic și un rival sistemic. Gestionarea acestei relații complexe necesită o abordare pragmatică, dar bazată pe principii: cooperarea atunci când este posibil, concurența atunci când este necesar și confruntarea când este necesar», sintetizează McAllister, eurodeputat conservator german veteran, foarte apropiat de compatrioata sa Von der Leyen.

Probleme pendinte

Numere, argumente și dorințe vor fi expuse la summitul din iulie, care va coincide cu 50 de ani de relații diplomatice între cele două părți. Dacă în lunile care urmează Peking și Bruxelles au rezolvat contenciosul mașinilor electrice care a determinat Bruxelles-ul să impună tarife suplimentare acestor vehicule chinezești, s-ar face un pas important. Comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, și omologul său chinez, Wang Wentao, au discutat despre această problemă săptămâna aceasta prin telefon. Dar există mai multe probleme pendinte: numai în 2025, Comisia a aplicat măsuri împotriva importurilor chineze de fibră de carbon, biciclete electrice, eritritol (un înlocuitor al zahărului), biodiesel sau dioxid de titan.

Perspective economice

Va trebui să așteptăm vara pentru a afla dacă propunerea lansată de prestigiosul economist american Jeffrey Sachs în urmă cu trei săptămâni are succes. La mijlocul lunii martie, Trump lovise cu primele sale măsuri protecționiste, dar nu detonase bomba așa-numitelor „tarife reciproce”. Sachs se afla la ușa uneia dintre clădirile din Diaoyutai, complexul rezidențial unde autoritățile chineze găzduiesc de obicei vizitele oficiale și organizează întâlniri relaxate la nivel înalt. Printre zarva academicienilor și a directorilor invitați la Forumul de Dezvoltare, unul dintre principalele evenimente economice din China, el comenta incendiile globale: «Statele Unite sunt în retragere; China deschide porțile către lume...».

Sachs este cunoscut (și uneori criticat) pentru viziunile sale conciliante cu Peking: «Statele Unite nu se vor apropia de Europa. Asta nu se va întâmpla. Lumea, în următorii ani, va deveni foarte haotică», spune el pentru această publicație. «Europa trebuie să fie inteligentă pentru a naviga, deoarece a fost foarte incompetentă timp de câțiva ani: a urmat orbește Statele Unite. Este o abordare foarte greșită. Întrebarea este dacă Europa poate avea o poziție independentă de asociere și de comerț cu China».

Reacții și perspective europene

Cuvintele lui Sachs au rezonat într-un moment de panică și răni deschise în relația transatlantică. Președintele ucrainean, Volodímir Zelenski, tocmai fusese zdruncinat în Biroul Oval; zidul comercial american începea să se ridice. Iar forumul chinez oferea un scenariu în care să se sondeze șocurile tectonice pe care le-a provocat Trump în geopolitică și în economie. O posibilă apropiere între UE și China era o chestiune recurentă în discuții. La aceasta au contribuit prezența numeroasă a directorilor de companii europene de prim rang și mesajele politice de curtare de la Peking.

«Am fost în China 60 de ani și intenționăm să mai stăm încă 60», a comentat Jon Abrahamsson Ring, directorul general al Inter Ikea Group, gigantul suedez al mobilei. Oliver Zipse, în fruntea BMW, a vorbit în fața microfoanelor despre producția liniei sale de mașini electrice în cooperare cu companii locale: «Lumea este conectată prin lanțuri de aprovizionare globale și apreciem stabilitatea pe care o avem aici, în China. Totul este conectat».

Michele Geraci, profesor adjunct de Finanțe la filiala pe care Universitatea din New York o are în Shanghai, a sugerat în acel forum că UE ar trebui să-și reducă narațiunea despre China ca «rival sistemic» și a apărat un model precum cel pe care l-a construit Spania, de a atrage investiții chineze legate de tranziția energetică, criticat de pozițiile cele mai dure ale UE pentru apropierea excesivă de țara comunistă. Geraci a propus să se privească asociațiile comerciale în termeni pur economici: «Dacă China construiește o centrală eoliană în sudul Spaniei și angajează 3.000 de ingineri din Sevilla, în ce sens este rău pentru economia spaniolă?», a pus el ca ipoteză.

A lui Pedro Sánchez a fost a treia vizită în China în doi ani. Sincronizarea sa cu Xi este evidentă. Joi, Peking a ieșit chiar în apărarea sa după cuvintele dure ale secretarului Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent, care a criticat apropierea spaniolă de China: «Ar fi ca și cum și-ar tăia propria gât», a spus el. Președintele spaniol a asigurat că «Spania vede China ca pe un partener al UE». El uită de celelalte două părți ale definiției oficiale a Uniunii: concurent și rival sistemic.

Celelalte țări mari ale UE au fost mai discrete în aceste săptămâni de dispută comercială. Germania a avut un alibi irevocabil: un Guvern în funcție și negocieri în curs de desfășurare pentru a forma unul nou, care au dat roade săptămâna aceasta. Trebuie căutat în declarațiile anterioare ale probabilului viitor cancelar, conservatorul Friedrich Merz, pentru a intui că poziția sa va fi mai exigentă cu Peking decât cea pe care a avut-o compatrioata sa Angela Merkel. În Italia, prim-ministra Giorgia Meloni și-a început mandatul fugind de orice apropiere de China și a rupt acordul ca țara sa să facă parte din Noul Drum al Mătăsii, megaprogramul de investiții și infrastructură cu care Peking își extinde influența globală. Dar anul trecut au călătorit în China ea și președintele italian, Sergio Matarella, fiecare pe cont propriu, pentru a calma spiritele. Și Franța? Își ține respirația pentru ca investigația deschisă la Peking asupra coniacului ca răspuns la pedeapsa asupra vehiculelor electrice să nu se concretizeze.

În Europa, analizele cercetătorilor față de gigantul asiatic se îndepărtează de cea făcută de italianul Geraci. Cercetătorul de la Institutul Bruegel, cel mai mare centru de analiză de la Bruxelles, Ignacio García Bercero, propune un mic manual despre cum ar trebui să se descurce UE în aceste vremuri de tribulații vamale: «Uniunea ar trebui să ceară Chinei să acționeze responsabil și să-și modereze exporturile. În schimb, ar trebui să se asigure că orice răspuns la creșterea importurilor se va baza pe normele OMC și nu va merge mai departe de strictul necesar, pentru a evita ca devierea fluxurilor comerciale să cauzeze prejudicii industriei europene».

«Nu este vorba de a ne întoarce la „ceea ce a fost întotdeauna” cu China, ci de a încerca să rescriem regulile de angajament cu Peking în acest moment strategic și crucial. Bruxelles încearcă să obțină unele concesii de la China, mai ales în ceea ce privește garantarea transferului de tehnologie», analizează Alicja Bachulska, de la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR). «Rămâne de văzut voința Pekingului de a se angaja cu adevărat în aceste cerințe».

Jens Eskelund, președintele Camerei de Comerț a UE în China, crede că o înțelegere este «eminent posibilă» în măsura în care autoritățile de la Peking «sunt dispuse să asculte unele dintre aceste preocupări și să colaboreze cu Europa pentru a găsi soluții». «Lucrurile nu pot continua ca până acum», a adăugat el de la Forumul de Dezvoltare. «Se văd dezechilibre, în special în relațiile comerciale, care continuă să crească și care vor trebui abordate la un moment dat».

Eskelund consideră că trebuie ținut cont, în orice caz, de relația dintre UE și China în sine, și nu în funcție de fluctuațiile Statelor Unite. Și crede în ultimă instanță că există o mare piatră de poticnire în legăturile dintre Bruxelles și Peking: «Întotdeauna există [războiul din] Ucraina în fundal», susține el. «Pentru mine, probabil, cea mai dificilă problemă de rezolvat».

Eskelund a fost confirmat chiar săptămâna aceasta de înaltul reprezentant pentru politica externă a UE, Kaja Kallas: «China este principalul facilitator al războiului Rusiei. Fără sprijinul chinez, Rusia nu ar fi capabilă să ducă războiul în măsura în care o face», a subliniat ea. Naționalitatea lui Kallas, estoniană; confruntarea deja veche a Lituaniei cu Peking; sau marea dependență în materie de securitate și apărare a statelor membre cele mai estice ale UE de Washington indică un alt element, non-comercial, care îngreunează apropierea.

Bachulska, de la Consiliul European pentru Relații Externe, nu crede că China își va schimba poziția față de Moscova și asta, subliniază ea, «reprezintă o amenințare serioasă la adresa securității europene».