Modul de a trata o extremă dreaptă în ascensiune în întreaga Europă

Modul de a trata o extremă dreaptă în ascensiune în întreaga Europă, care în Germania este deja a doua forță parlamentară, devine o enigmă – și un potențial punct de rupere – în noua coaliție de guvernare germană chiar înainte de a începe. O tensiune care amenință, de asemenea, să se extindă la Bruxelles, unde partenerul minoritar, SPD, susține că pactul de guvernare de la Berlin cere ca CDU/CSU a viitorului cancelar conservator, Friedrich Merz, să mențină un cordon sanitar strict față de forțele cele mai extremiste și în Parlamentul European.

Acest lucru ar obliga o schimbare de strategie a Partidului Popular European (PPE) care, de la ascensiunea ultra în alegerile europene din iunie trecut, s-a sprijinit în mod repetat pe grupurile mai din dreapta sa, în loc de alianța tradițională cu forțele pro-europene.

Fraza care poate face scântei

Fraza care poate face scântei, atât la Berlin, cât și la Bruxelles, este aproape ascunsă în ultimele pagini ale acordului de coaliție pentru a guverna Germania între creștin-democrații din CDU/CSU și social-democrații din SPD: «Partenerii de coaliție exclud orice cooperare cu partide anticonstituționale, antidemocratice și de extremă dreapta la toate nivelurile politice», se arată în pactul pentru a-l face pe Merz următorul șef al Guvernului german. «La toate nivelurile», afirmă europarlamentarul social-democrat René Repasi, înseamnă peste tot. «Și în Parlamentul European», subliniază președintele social-democraților germani de la Bruxelles și unul dintre negociatorii de la Berlin.

În vizorul acestui punct al acordului se află, în primul rând, partidul ultra Alternativa pentru Germania (AfD). Ascensiunea sa în alegerile din februarie, unde și-a dublat forța și s-a situat ca a doua formațiune cea mai votată (20,8%), a provocat o fisură în cadrul creștin-democraților cu privire la cât de departe ar trebui să ajungă paravanul sau cordonul sanitar la care îl supun celelalte formațiuni. A deschis-o deputatul CDU Jens Spahn, în favoarea tratării formațiunii ultra în Bundestag – unde deputații trebuie să aleagă acum președinții comisiilor parlamentare pe care le solicită AfD – ca pe orice alt partid din opoziție. Politica, a spus Spahn pentru ziarul Bild, trebuie să recunoască «pe milioanele de germani care au votat AfD», motiv pentru care a apărat evitarea «trucurilor parlamentare» care permit partidului să adopte un «rol de victimă». De asemenea, vicepreședintele fracțiunii conservatoare din Bundestag, Johann Wadephul, s-a arătat deschis să le ofere președinții parlamentare, atâta timp cât candidații AfD «nu au atras atenția negativ în trecut». Negarea acestor posturi, a argumentat el, permite partidului să-și mențină «statutul de martir».

Declarații care au declanșat imediat critici puternice, în special din partea social-democraților. Pentru ministrul de Interne în funcție, Nancy Faeser, «normalizarea» AfD, un partid aflat sub supravegherea serviciilor de informații ca «suspect de extremism de dreapta», ar fi «iresponsabilă și ar presupune uitarea istoriei». A-l trata ca pe un partid ca oricare altul ar presupune o «greșeală gravă».

Cum să tratăm AfD?

Dar atunci, cum să tratăm AfD? «Normalizarea și cooperarea cu partidele de extremă dreapta le întărește, deoarece le legitimează în ochii cetățenilor și le face mai puternice», explică analista politică Thu Nguyen, director adjunct al Centrului Jacques Delors. Prin urmare, susține ea, paravanul trebuie menținut indiferent de forța electorală a AfD.

La Bruxelles, AfD militează în grupul Suveraniști (ESN), de al cărui sprijin implicit s-a folosit deja în mai multe ocazii PPE, condus de creștin-democratul german Manfred Weber. Europarlamentarul ultra René Aust se lăuda în octombrie că a «demontat și mai mult paravanul în Parlamentul European», după ce mai mulți europarlamentari conservatori, inclusiv Weber, au susținut o serie de amendamente la buget prezentate de ESN care îndemnau UE să finanțeze garduri pentru a opri intrarea imigranților și a crea tabere de deportare pentru solicitanții de azil în afara Europei, așa cum a subliniat Politico.

Alegerile europene din 2024 au confirmat ascensiunea extremei drepte în Europa, care a ajuns împărțită în trei grupuri: Conservatorii și Reformiștii (ECR) ai prim-ministrului italian, ultra Giorgia Meloni; Patrioții maghiarului Viktor Orbán și liderul de extremă dreapta franceză, Marine Le Pen, care sunt deja a treia forță a Parlamentului European cu 84 de locuri, și Suveraniștii AfD. Împreună, și aceasta este cheia, adună suficiente voturi pentru ca PPE, condus de CDU/CSU și unde este integrat Partidul Popular spaniol, să poată forma majorități cu ei, în loc să parieze pe alianța, așa cum făcea, cu forțele tradiționale pro-europene: Socialiștii și Democrații (S&D, unde militează SPD) și liberalii din Renew, susținuți de obicei și de Verzi.

«Principala noastră provocare nu este atât să concurăm în centrul politic, ci împotriva populiștilor și autocraților din Europa, trebuie să combatem acest val autoritar în Europa», afirma Weber recent la Bruxelles, însoțit de liderul PP, Alberto Núñez-Feijóo. Popularii europeni sărbătoresc săptămâna viitoare congresul lor la Valencia, una dintre regiunile în care PP guvernează sprijinindu-se pe Vox, care la Bruxelles militează în Patrioți.

În ciuda afirmațiilor sale, Weber a permis, de asemenea, grupului său să avanseze inițiative datorită sprijinului acestor forțe ultra. Ceea ce îi reproșează foștii săi aliați nu este atât căutarea sprijinului ECR al lui Meloni, pe care, deși cu părere de rău, o consimt deja implicit majoritatea forțelor pro-europene. Este faptul că PPE și ECR nu adună împreună suficiente voturi pentru a se impune, motiv pentru care au contat, în repetate ocazii, pe sprijinul celorlalte grupuri mai ultra. Este cunoscută sub numele de majoritatea Venezuela, deoarece în timpul prezentării unei rezoluții privind candidatul prezidențial venezuelean Edmundo González Urrutia a fost activată această alianță a conservatorilor cu forțele ultra, care a fost utilizată mai mult sau mai puțin explicit în multiple ocazii.

«Din păcate, această majoritate se produce acum mai frecvent decât era de așteptat și consolidează statutul antieuropenilor ca responsabili politici în Parlamentul European. De aceea trebuie să luăm contramăsuri», susține Repasi. Pentru europarlamentarul german, acordul de la Berlin ar trebui să frâneze această tendință. «Perpetuarea majorității PPE și a tuturor grupurilor de extremă dreapta la dreapta liberalilor ar fi, fără îndoială, o provocare inacceptabilă pentru coaliția» germană, susține el. «Merz nu își poate permite ca un grup parlamentar al PPE condus de CDU/CSU să atingă majorități în plen care pot fi obținute doar cu Patrioții și Suveraniștii», insistă el.

Cererile ca PPE să decidă o dată pentru totdeauna pe cine vrea de aliat, dacă dreapta sau forțele pro-europene, vin din toate părțile. Chiar și din extrema dreaptă se manifestă o oboseală față de un «joc» pe care, indică mai multe surse, popularii europeni nu îl vor putea menține în cei cinci ani de legislatură.

«CDU/CSU a lui Merz de la Berlin are clară poziția sa politică de a interzice orice înțelegere cu extrema dreaptă la orice nivel și a transformat-o într-o piatră de temelie a acordului de coaliție. În consecință, și mai ales în actualele vremuri perturbatoare, CDU/CSU din cadrul PPE trebuie să își asume responsabilitatea democratică la nivel european și să avanseze obiectivele politice exclusiv cu centrul democratic. Politicile de extremă dreapta nu sunt o opțiune pentru Germania sau pentru UE», spune președinta Renew, Valérie Hayer.

«Majoritatea pro-europeană și democratică, cea care a susținut cu votul său actuala Comisie Europeană, este singura majoritate posibilă și fiabilă pentru a da stabilitate proiectului european și statelor», adaugă președinta S&D, Iratxe García, care consideră acordul de coaliție german o dovadă a acestui lucru. Spaniola sărbătorește recentul prim acord de cooperare semnat de cei patru lideri ai forțelor pro-europene și democratice, în timpul așa-numitelor negocieri omnibus pentru a reduce sarcina administrativă a unor legi de mediu. «Este un semnal bun, dar nu reprezintă o carte albă, nu ne lăsăm garda jos. Încrederea în PPE este foarte afectată din cauza dublei alianțe la care joacă de la începutul acestei legislaturi», avertizează ea.

Analista Nguyen vede, de asemenea, o fisură de care s-ar putea agăța conservatorii germani. Una dintre probleme este «interpretarea cuvântului cooperare», subliniază ea. «S-ar putea argumenta, dacă s-ar dori, că o majoritate ocazională cu AfD sau grupul ESN în Parlament nu constituie cooperare. Așa că cred că există o anumită marjă ca voturile să poată continua dacă se argumentează că asta nu este încă cooperare».