Recent, mai mulți creatori de renume au refuzat Premiul Național

Motivul invocat a fost nemulțumirea față de politica guvernului, care la momentul respectiv era condus de Partidul Popular (PP). Totuși, Premiile Naționale nu sunt acordate de guvern, ci de Stat, iar juriul este format dintr-un grup divers și incontrolabil de persoane numite de diferite instituții ale Statului.

Această confuzie între Guvern – care aparține unui partid sau altuia – și Stat – care este al tuturor – constituie o eroare, dar și o problemă fundamentală a democrației spaniole.

Istoric vorbind, aceasta a fost o slăbiciune care a afectat grav a II-a Republică. În acei ani, când stânga ajungea la putere, dreapta se răscula împotriva sistemului și organiza o lovitură de stat (cea a lui Sanjurjo, în 1932); dar, când dreapta ajungea la putere, cei antisistem erau stânga, care organiza o revoluție (cea din 1934).

Problema este că sistemul era democrația – atunci, în Spania, republica era sinonimă cu democrația; monarhia, cu dictatura – și că, după cinci ani de subminare a sistemului și de discreditare a instituțiilor sale, în 1936, democrația rămăsese aproape fără democrați; rezultatul: trei ani de război și patruzeci de ani de dictatură.

O Tendință Irezistibilă

Este adevărat că, în perioadele democratice sau parademocratice din ultimele două secole, guvernele spaniole au avut o tendință irezistibilă de a coloniza Statul.

De asemenea, este adevărat că acum lucrurile s-au îmbunătățit, deoarece democrația actuală este mult mai bună decât cea din a II-a Republică; dar nu s-au îmbunătățit suficient: dovada este că confuzia dintre Guvern și Stat persistă.

Exemple Concrete

În toamna anului 2017, un ministru din al doilea guvern al lui Pedro Sánchez și primarul de atunci al Barcelonei au votat la referendumul fraudulos de secesiune organizat în Catalonia, argumentând că au făcut-o pentru a-l îndepărta pe Mariano Rajoy de la guvernare; dar, evident, acea consultare nu a fost organizată împotriva PP, ci împotriva Statului: pentru a-l îndepărta pe Rajoy erau suficiente alegeri (de fapt, nici măcar atât: a fost suficientă o moțiune de cenzură); nu era nevoie să se atace democrația și să ne plasăm în pragul confruntării civile.

Dar eroarea ministrului și a primarului era previzibilă: atunci, cu un guvern de dreapta, stânga (sau o anumită stângă) era antisistem, în timp ce, acum, cu un guvern de stânga, cei care sunt antisistem sunt dreapta (sau o anumită dreaptă). Indignarea și-a schimbat tabăra.

Se spune că Podemos nu era atunci la fel de antisistem ca Vox acum; nu știu: Podemos a fost cel care a inventat expresia „regimul din '78” pentru a se referi la democrația actuală și, dat fiind faptul că cuvântul „regim” nu se poate referi decât la Regimul prin excelență – franchismul – expresia sus-menționată nu poate însemna decât că această democrație nu este o democrație adevărată, ci doar o prelungire a franchismului prin alte mijloace, ceea ce explică de ce scopul declarat al lui Podemos a fost „să pună capăt regimului din '78” (adică: democrației noastre).

Este adevărat că, ajungând la guvernare, Podemos s-a civilizat puțin, la fel ca ERC în Generalitat; este același lucru pe care unii spun că s-ar întâmpla dacă Vox ajunge la guvernare (Doamne ferește, pentru că celebrul cordon sanitar nu o va face; singurul lucru care ne-ar putea salva ar fi să demontăm escrocheriile lui Vox, dar nu văd niciun partid făcând asta serios).

În asta constă înșelătoria: în a fi pro-sistem doar atunci când ești la putere; când nu ești, devii antisistem.

O voi mai spune o dată: nu există democrație perfectă; democrația perfectă este o dictatură: democrația organică a lui Franco, vechile democrații populare din sfera sovietică. Ceea ce definește democrația adevărată este natura sa perfectibilă, infinit perfectibilă.

Dar, pentru ca o democrație să se poată perfecționa, este indispensabil să acceptăm regulile pe care le stabilim cu toții, indiferent dacă ne avantajează sau nu. Fără un minim de fair-play, democrația este moartă sau pe cale de dispariție.