Curtea Supremă din Spania a schimbat interpretarea legii aplicată până acum privind primirea minorilor care fug singuri din conflicte armate, precum cel din Mali, şi cer protecţie internaţională în Spania. În hotărârea emisă miercurea trecută ca răspuns la un recurs formulat de Guvernul Insulelor Canare, Curtea Supremă atrage atenţia în special asupra a cel puţin 1.200 de minori fugiţi de război, care se numără printre cei aproape 6.000 înghesuiţi în facilităţile din Canare, şi stabileşte că în termen de 10 zile trebuie să li se ofere un răspuns.

Cel puţin în cazul acestor minori, aflaţi într-o situaţie de vulnerabilitate specială, Guvernul central trebuie să îşi asume responsabilitatea, afirmă înalta instanţă, aşa cum o face şi pentru adulţii care cer azil pe teritoriul spaniol. Până acum, administraţia centrală considera că statutul de minor prevalează asupra celui de solicitant de azil şi, prin urmare, tutela nu era de competenţa sa, ci a comunităţilor autonome.

Decizia Curţii Supreme vine după ce Guvernul Insulelor Canare a reclamat că, în cadrul serviciilor sale de primire – suprasolicitate de luni de zile – 1.221 de minori neînsoţiţi necesită protecţie internaţională, incluzând atât pe cei 546 care au solicitat-o deja, cât şi pe alţi 675 care aşteaptă formalizarea cererii. De la sfârşitul anului 2023, s-a înregistrat o schimbare în profilul minorilor care ajung singuri în Canare, observându-se o creştere a tinerilor malieni care în ţara lor riscau încălcări ale drepturilor omului. Situaţia din Mali este de aşa natură încât, în prezent, orice adult malian care cere protecţie în Spania o obţine, rata de recunoaştere pentru cetăţenii din Mali fiind de 99%. Cifrele Ministerului de Interne – care gestionează aceste cereri – confirmă creşterea: în 2024, cel puţin 400 de minori neînsoţiţi au cerut azil în Spania, cifră care nu atinsese niciodată suta anterior.

Avocatul Poporului (Defensor del Pueblo) atrăsese deja atenţia în iulie 2024 asupra situaţiei acestor minori solicitanţi de azil şi ceruse statului să intervină, considerând că are şi competenţe asupra lor. Mai exact, Ángel Gabilondo susţinea că este urgent ca Ministerul Migraţiei să pună la dispoziţia Canarelor resursele de primire necesare pentru aceşti tineri malieni. De fapt, i-a recomandat explicit să înfiinţeze un centru de atenţie specific pentru minorii neînsoţiţi solicitanţi de azil – în care, printre altele, să îşi poată formaliza cererile – similar centrelor create pentru refugiaţii ucraineni la începutul războiului. Ministerul Migraţiei, în schimb, considera că aceşti minori, la fel ca toţi minorii neînsoţiţi, trebuiau primiţi de administraţiile autonome.

Pentru José Luis Rodríguez Candela, vicepreşedinte al Extranjeristas en Red, hotărârea pune punctul pe i şi clarifică faptul că primirea solicitanţilor de protecţie internaţională este competenţa Guvernului central şi, prin urmare, minorii care au cerut această protecţie trebuie să intre în centre destinate lor. De altfel, chiar şi directiva europeană care reglementează subiectul prevede că tinerii peste 16 ani pot merge în centrele pentru solicitanţii adulţi dacă acolo ar fi mai bine pentru ei.

Potrivit Extranjeristas en Red, calea adecvată, în linie cu Avocatul Poporului, este înfiinţarea acestor centre diferenţiate care să le poată oferi îngrijire corespunzătoare, aşa cum s-a făcut pentru cei 200.000 de refugiaţi din Ucraina, pentru care organizarea s-a făcut în timp record. În prezent, sistemul de primire pentru solicitanţii de protecţie internaţională găzduieşte 32.189 de persoane, printre care 8.594 de minori aflaţi acolo cu familiile lor.

Aceeaşi perspectivă este susţinută şi de Lourdes Reyzábal, fondatoare şi preşedintă a Fundaţiei Raíces, care lucrează de 25 de ani cu minori migranţi. Pentru ea, hotărârea evidenţiază eşecurile statului atât în protecţia copilului, cât şi în sistemul de azil. Şi, în special, eşecurile faţă de aceşti 1.200 de refugiaţi care, pe lângă faptul că sunt copii, migranţi şi singuri, au fugit din ţările lor pentru că viaţa le era în pericol. Curtea Supremă o spune clar: în faţa incapacităţii de a ajunge la un acord şi în faţa lipsei de solidaritate a comunităţilor autonome, cel puţin Administraţia Generală a Statului să se ocupe de protecţia celor mai vulnerabili dintre cei mai vulnerabili, spune ea, având în vedere că azilul este o competenţă a statului.

Nu toţi cei implicaţi în apărarea drepturilor migranţilor sunt de acord cu această interpretare a hotărârii Curţii Supreme. José Miguel Morales, director al Andalucía Acoge, susţine că criteriul utilizat de înalta instanţă este discutabil, deoarece până acum a primat condiţia de minor înaintea situaţiei sale documentare în ţara de sosire. Sunt minori înainte de a fi migranţi, apără el, şi, prin urmare, trebuie protejaţi de comunitatea autonomă în care se află, deoarece minorii neînsoţiţi sunt o competenţă regională. Nu putem crea un sistem paralel pentru minorii refugiaţi, susţine el.

Morales afirmă că decizia Curţii Supreme lasă câteva întrebări fără răspuns. Ce s-ar întâmpla când acel minor împlineşte 18 ani? Dacă acelui minor solicitant i se refuză protecţia internaţională, atunci ar trebui să treacă în centrele de primire ale comunităţii autonome?

Elena Muñoz, directoare juridică a Comisiei Spaniole de Ajutor pentru Refugiaţi (CEAR), afirmă că, deocamdată, hotărârea Curţii Supreme, ca măsură asigurătorie, afectează specific doar acei 1.221 de copii solicitanţi de protecţie aflaţi acum în Canare. Ea adaugă că, totuşi, aici ar putea exista o cale: Trebuie evaluat interesul superior al minorului faţă de situaţia sa legală; dar dacă în Canare sunt înghesuiţi, în supraocupare, trebuie analizat ce ar fi cel mai bine pentru ei, conchide ea.