Declararea a trei zile de doliu oficial în Spania

Declararea a trei zile de doliu oficial în Spania de către Guvern în urma decesului Papei a ridicat problema în ce măsură un stat care se declară în Constituția sa ca fiind aconfesional ar trebui să adopte o astfel de măsură în fața morții unui lider religios.

Pentru profesorul de Drept Roman de la Universitatea din Navarra, Rafael Domingo Oslé, decizia Guvernului întărește aconfesionalitatea statului, protejând în același timp libertatea religioasă. La rândul său, Mariola Urrea, profesor de Drept Internațional și al Uniunii Europene la Universitatea din La Rioja, consideră că este o măsură care nu mai este aliniată cu sentimentul unei societăți foarte diferite de cea descrisă în Constituția din 1978.

Doliu oficial și intoleranță religioasă

În Spania, ca și în multe alte țări, s-a stabilit tradiția declarării doliului oficial național pentru decesul unor personalități publice străine care au lăsat o amprentă semnificativă asupra societății noastre. A fost declarat doliu oficial pentru moartea socialistului și fostului președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors (2024), a președintelui polonez Lech Kaczynski (2010), a regelui Fahd Bin Abdulaziz Al-Saud al Arabiei Saudite (2005) și a regelui Balduin al Belgiei (1993). De asemenea, a fost declarat doliu pentru decesul ultimilor papi: Paul al VI-lea și Ioan Paul I în 1978, Ioan Paul al II-lea în 2005 și, recent, Papa Francisc. Nu s-a întâmplat, în schimb, în opinia mea în mod greșit, după moartea lui Benedict al XVI-lea pentru că a renunțat la pontificat. Cu toate acestea, a fost declarat un doliu oficial la nivel regional sau local în multe localități.

Recenta declarație de doliu oficial pentru moartea Papei Francisc a reflectat o încercare a autorităților spaniole de a se uni cu durerea a milioane de oameni din întreaga lume care, indiferent de sensibilitățile lor religioase, au găsit în pontiful argentinian un lider spiritual care le-a oferit scop, bucurie și speranță. Această autoritate morală a lui Francisc a fost semnificativă nu numai în domeniul religios, ci și în sectoarele social, politic și cultural. Este incontestabil, de exemplu, impactul pe care l-a avut asupra consolidării limbii spaniole ca limbă globală.

Conducerea Papei Francisc a depășit granițele prin abordarea unor probleme fundamentale care afectează umanitatea, cum ar fi pacea, justiția socială, situația migranților, apărarea mediului sau lupta împotriva pedepsei cu moartea. Cincizeci de șefi de stat și zece suverani domnitori au participat la funeraliile sale. Prin urmare, declarația de doliu oficial trebuie interpretată nu ca un act religios în sens strict, nepotrivit unui stat aconfesional, ci ca un semn de respect și solidaritate față de cei care au beneficiat de conducerea sa spirituală și socială. Pur și simplu, puterea politică a știut să asculte și să interpreteze corect strigătul cetățenilor.

Comoția provocată de moartea lui Francisc a ținut în suspans mii de comunicatori din aproape toate mass-media, indiferent de ideologia lor. Acest fapt evidențiază faptul că interesul pentru religie a cunoscut o creștere notabilă în sfera publică în acest sezon, din cauza, în primul rând, a multiplelor evenimente din Săptămâna Mare și acum a viitorului conclav papal. În acest context, se înțelege că mulți oameni care consideră religia ca fiind inutilă și nepotrivită epocii noastre seculare se întreabă, așa cum a făcut-o colegul meu Brian Leiter în provocatoarea sa carte Why Tolerate Religion?, justificarea acceptării unui doliu oficial pentru a onora un lider religios. Apreciez răbdarea celor care, în aceste zile atât de ceremonioase, nu împărtășesc o anumită sensibilitate religioasă, la fel cum îi admir pe cei care nu sunt fani ai fotbalului în timpul săptămânilor de competiții sportive majore. Dar este o chestiune care nu ar trebui să depășească sfera emoțională și în niciun caz să nu se ancoreze în dimensiunea juridică.

Conform articolului 16 din Constituția noastră, Spania nu are o religie oficială, dar puterile publice trebuie să țină cont de credințele religioase ale societății spaniole. Aceasta implică faptul că, deși nicio confesiune religioasă nu are caracter de stat, statul trebuie să recunoască și să respecte diversitatea credințelor care coexistă în țara noastră. Aconfesionalitatea nu este indiferență, pasotism, excludere, intoleranță față de religie, ci respect pentru religie, cooperare, deoarece religia ca atare este considerată un bun în sine cu o valoare constituțională recunoscută.

Decizia politică de a exclude o personalitate relevantă dintr-un posibil doliu oficial pe motiv că este un lider spiritual ar constitui o discriminare pe motive religioase și, prin urmare, ar contraveni principiului libertății religioase protejat de constituția noastră. Ar trebui categorisită mai mult ca o manifestare insolidară de intoleranță religioasă decât ca o expresie de respect solidar față de necredincioși.

Declararea doliului pentru un lider spiritual de renume mondial precum Francisc este o reamintire a valorii dialogului interreligios și a necesității de respect, recunoaștere și toleranță în sfera publică, mai presus de ideile fiecăruia. Prin urmare, acest doliu oficial nu delegitimează, ci întărește aconfesionalitatea statului, protejează libertatea religioasă a credincioșilor și necredincioșilor și subliniază valoarea supremă a respectului într-o Spanie din ce în ce mai diversă și globală. Rafael Domingo Oslé este profesor de Drept Roman la Universitatea din Navarra și autor al El sentido del cristianismo (La Esfera de los Libros)

O ocazie pierdută

Pe 22 aprilie, BOE a publicat Decretul Regal prin care se declară doliu oficial de trei zile cu ocazia decesului Sanctității Sale Papa Francisc în semn de condoleanțe. Ca urmare, drapelul național a fost arborat în bernă în toate clădirile publice și navele marinei. Același lucru s-a întâmplat și cu moartea Papei Ioan Paul al II-lea, deși în acea ocazie doliul decretat de Guvernul lui José Luis Rodríguez Zapatero a fost de doar o zi. Și asta pentru că pontificatul lui Ioan Paul al II-lea s-a întins pe 26 de ani, față de cei 12 ai lui Francisc. Realitatea descrisă impune întrebarea ce semnificație are în Spania declarația oficială de doliu sau dacă Guvernul este obligat din punct de vedere juridic să o decreteze pentru moartea unui Papă.

Doliul oficial este o atribuție pe care instituțiile și-o rezervă pentru a onora și a aduce un omagiu celor decedați. În Spania nu există o legislație națională care să reglementeze expres această practică. Unele comunități autonome, cum ar fi Asturia, Cantabria sau La Rioja, iau în considerare această posibilitate în legislația lor privind onorurile și distincțiile cu referiri concrete pentru cazul decesului membrilor parlamentelor sau consiliilor lor guvernamentale. Din aceasta se deduce cu claritate că nu există o obligație juridică pentru Guvernul de a decreta doliu oficial național pentru un Papă, nici pentru nicio altă autoritate. O astfel de declarație și termenii în care se materializează constituie o decizie cu caracter pur politic și discreționar. Doliul convenit pentru decesele provocate de covid (2020) sau cel decretat în comun de Spania și Portugalia pentru Jacques Delors (2024) sunt exemple bune. Din această perspectivă, merită să ne întrebăm care sunt motivele care explică declarația de doliu pentru decesul lui Francisc.

După cum se știe, Spania este un stat aconfesional. Acest lucru reiese din chiar textul articolului 16 din Constituția spaniolă, a cărui redactare a fost măsurată în mod convenabil ("nicio confesiune nu va avea caracter de stat"). Aconfesionalitatea este un fel de laicitate pozitivă în termenii Curții Constituționale. De fapt, prevederea menționată indică deja că puterile publice "vor ține cont de credințele societății spaniole" și, prin urmare, vor menține relații de cooperare cu Biserica Catolică și cu "celelalte confesiuni". Pare, prin urmare, evident că Constituția nu numai că recunoaște fenomenul religios, dar a vrut să privilegieze relația cu o religie din cauza implantării sale sociale. În acest sens, numai dacă acceptăm ca fiind certă existența în Spania anului 2025 a unei societăți cu credințe profunde în credința catolică, așa cum ar fi putut exista în 1978, ar avea sens ca Guvernul să adopte doliu oficial pentru moartea Papei. Dar nu este nevoie să apelăm la prea multe studii sociologice pentru a constata că o astfel de realitate nu mai există. Societatea spaniolă este, de fapt, o societate puternic secularizată, cu o relație de detașare și indiferență față de religia catolică. Biserica Catolică însăși recunoaște această realitate cu consecințe în multiple domenii, de la numărul redus de enoriași interesați de practica religioasă, până la criza vocațiilor. Și atunci, ce determină un Guvern de coaliție progresist să ia o decizie precum cea descrisă? Interpretarea cea mai plauzibilă poate fi în simplul automatism. Guvernul decretează doliu oficial pentru Francisc, deoarece așa s-a făcut în cazul lui Ioan Paul al II-lea. Acest tip de argumente, în sine, au puțină forță pentru a justifica o decizie care nu are obligativitate juridică și care nu mai este aliniată cu sentimentul unei societăți foarte diferite în ceea ce privește practica credinței. A vrut Guvernul, prin decizia sa, să evite supărarea conducerii Bisericii Catolice din Spania? Nu este de neglijat și nu ar fi un argument de disprețuit, dar nu este ceea ce se așteaptă de la un Guvern de coaliție reformist și progresist. Moartea lui Francisc constituie o ocazie pierdută de a fi ajustat practicile care au determinat în mod tradițional răspunsul politic la un eveniment excepțional precum cel descris și de a le adapta astfel la adevăratele credințe ale societății actuale. Mariola Urrea Corres este profesor titular de Drept Internațional și al Uniunii Europene la Universitatea din La Rioja