În câteva cuvinte
Articolul explorează modul în care lobby-ul sionist influențează elitele politice și intelectuale pentru a susține interesele Israelului, evidențiind eforturile de control al narațiunii și suprimare a criticilor. Autorul Ilan Pappe argumentează că, deși Israelul are o poziție economică solidă, legitimitatea sa morală este subminată de politicile sale, iar lobby-ul se concentrează pe combaterea oricărei forme de delegitimare.
Mai multe informații
Elitele pot fi cumpărate, tentate și intimidate. Începând cu anul 1900, de ambele părți ale Atlanticului, lobby-ul a vizat literați, oameni de afaceri și politicieni. Metoda folosită este dublă: alimentarea politicienilor de la început ca apărători ai cauzei și slăbirea celor care exprimau scrupule morale care i-ar fi putut determina să se opună sionismului sau, mai târziu, să critice Israelul. Până în acest secol, eforturile sale principale, de ambele părți ale Atlanticului, s-au îndreptat către elitele politice din Occident și din Nordul Global, care, așa cum este firesc în politică, se preocupau mai puțin de chestiuni de justiție sau istorie legate de Sudul Global și de viitorul acestuia. Ceea ce lipsea aici era bani, influență politică și o mașinărie propagandistică bine unsă, validarea etică neavând importanță.
Ilan Pappé, istoric israelian: «Guvernul Israelului crede că are oportunitatea de a extermina ideea de Palestina»
Lobby-ul este compus dintr-o rețea enormă de personal remunerat și voluntari care lucrează pentru acest proiect 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, deși nu are prea mult de lucru în ceea ce privește politica de alto nivel. Lobiștii au motive întemeiate să fie mulțumiți în ceea ce privește influența lor asupra guvernelor de-a lungul anilor. Atât în Statele Unite, cât și în Marea Britanie, președinții și prim-miniștrii știu ce așteaptă și tolerează Israelul. Din 1948, această autocenzură și subordonare față de dorințele Israelului a triumfat asupra oricărei disensiuni din motive de principii. Parlamentul și Congresul se comportă în mod similar, la fel ca mass-media și academicienii convenționali. Dar în era internetului și a mass-mediei alternative, nu mai este posibil să se controleze societatea civilă. Lobby-ul se simte obligat să elimine din rădăcină orice simpatie crescândă față de Palestina, fie sub forma unor apeluri la boicot, fie sub forma unor flotile umanitare cu destinația Gaza. De asemenea, trebuie suprimată producția de cunoștințe care susțin cerințele palestinienilor. Așa va continua apărarea Israelului până când actorii locali, regionali și internaționali vor avea curajul să se confrunte cu aceste torente de suprimare prin acțiuni civile și judiciare. Și asta se întâmplă deja.
În anii 1980, atât în Regatul Unit, cât și în Statele Unite, lobby-ul și-a asumat obiective mult mai ambițioase. Ceea ce se urmărea era controlul, unde și când se dădea, al oricărei relatări care o punea la îndoială pe cea a sioniștilor. Lobby-ul este obsedat de controlul conversației despre Israel și Palestina, iar orice eșec în această întreprindere i se pare o amenințare existențială pentru Israel.
În ciuda incapacității sale evidente de a influența opinia publică și politica de bază, cu toate acestea, lobby-ul pare să aplice toată forța sa în locuri în care a pierdut deja bătălia, cum ar fi biserici, centre comunitare, guverne municipale și universități, deoarece urăște să piardă puterea. Principalul obiectiv al lobby-ului în multe cazuri era garantarea propriei sale supraviețuiri, nu a Israelului. Depășind a doua jumătate a secolului trecut și ajungând în secolul XXI, se pare că lobby-ul caută puterea de dragul puterii în sine.
Având în vedere că lobby-ul, de ambele părți ale Atlanticului, avea nevoie de putere pentru a influența acele elite ale căror politici ar fi nocive pentru viitorul sionismului și Israelului, a acumulat un asemenea mușchi politic încât conservarea acestuia a devenit ceva la fel de prețios ca și cauza pe care trebuia să o protejeze. Setea de putere este o temă asociată de obicei cu lumea afacerilor și a politicii cinice. Nu vorbesc aici despre lobby în termeni absoluți, dar când ai putere și-i cerți în birourile tale pe congresmani ca pe niște copii răi, pentru că nu urmează cu fidelitate directivele pe care le-ai dat, făcându-i să se teamă că cariera lor ar putea avea de suferit, vrei să menții acea putere pentru ea însăși, nu doar pentru că ai nevoie de ea pentru o cauză concretă. Așa cum spune O'Brien al lui George Orwell, liderul partidului în 1984: «Partidul caută puterea complet de dragul puterii în sine... Ne interesează doar puterea», și îi explică lui Winston, protagonistul romanului, că este prima dată în umanitate când acești oameni, existenți și în trecut, sunt pe deplin conștienți de ceea ce fac și nu le este rușine de asta. Această viziune sumbră orwelliană amintește de lordul Acton, când a avertizat că «puterea tinde să corupă și puterea absolută corupe absolut». Desigur, lobby-ul nu este un regim autoritar, dar acționează decisiv pentru a conserva puterea pe care o are, indiferent dacă este în interesul cauzei mai generale.
Așa cum am văzut, au existat multiple exemple în care Israelul nu i-a cerut să atace pe cineva care punea la îndoială relatarea sionistă, și totuși lobby-ul a folosit foarte adesea toată forța și furia sa pentru a controla sau a reduce la tăcere solidaritatea cu palestinienii.
Viabilitatea Israelului, existența sa însăși de fapt, se bazează pe doi piloni: cel material și cel moral. Primul este foarte solid, iar comportamentul exemplar al Israelului în timpul crizei financiare din 2008 este un exemplu al solidității sale. Este o țară cu o înaltă tehnologie, cu industrii de export prolifice, atât militare, cât și civile. De mai bine de zece ani, face parte din OCDE, un simbol al dezvoltării sale și al prosperității sale generale. Pilonul moral, dimpotrivă, s-a erodat constant de-a lungul anilor. Criticile au fost îndreptate în principal împotriva politicilor statului, nu împotriva existenței sale. Guvernul israelian, cu toate acestea, le considera ca pe o încercare de a delegitima statul evreu. În consecință, activitatea lobistă în secolul XXI nu s-a axat pe apărarea politicilor aplicate în prezent de Israel în Palestina istorică, ci s-a îndreptat împotriva oricărui indiciu imaginar sau real că statul și ideologia sa se confruntă cu o condamnare internațională. Israelienii o numesc lupta împotriva delegitimării.
În acest secol, bătălia pentru legitimitate internațională se axează pe apărare și argumentare. Se manifestă cel mai bine în problema dacă Israelul este un stat care se conduce după un sistem de apartheid, așa cum afirmă Amnesty International, sau o democrație liberală. Capacitatea palestinienilor și a celor care îi susțin de a convinge societăți și guverne deopotrivă de validitatea argumentului apartheidului va afecta politica internațională față de Palestina și palestinieni în viitor. În mod similar, dacă lobby-ul pro-israelian reușește să convingă aceleași guverne concrete că argumentul respectiv este lipsit de temei, Israelul va continua să se bucure de imunitate internațională pentru politicile pe care le aplică pe teren în Palestina istorică.
Ilan Pappe (Haifa, Israel, 1954) este istoric și predă la Universitatea din Exeter (Regatul Unit). Acest text este un avans editorial din «Lobby-ul sionist. O istorie de ambele părți ale Atlanticului», de la editura Akal, care se publică pe 14 aprilie.
