Ernesto Samper: «Trump a deschis o oportunitate pentru America Latină și mă îngrijorează faptul că nu știm cum să o valorificăm»

Ernesto Samper (Bogotá, 74 de ani) este considerat de mulți primul președinte de stânga pe care l-a avut Columbia în istoria sa recentă, o recunoaștere care acum este atribuită doar actualului președinte, Gustavo Petro. Președinția lui Samper, între 1994 și 1998, a fost marcată - și este foarte amintită - de acuzațiile că Cartelul Cali i-a susținut campania. Acest lucru nu l-a împiedicat să devină, cu timpul, unul dintre liderii politici care au lucrat cel mai mult pentru integrarea latino-americană - nu doar din Unasur, unde a fost secretar general între 2014 și 2017 - și să îmbrățișeze poziții mult mai progresiste decât atunci când guverna.

Samper a fost în vizită săptămâna aceasta în Mexic pentru a participa la un eveniment al Morena, partidul președintei Claudia Sheinbaum, cu care s-a și întâlnit. Fostul președinte se simte confortabil vorbind despre provocările stângii în regiune, despre avansul dreptei mai radicale și despre al doilea mandat al lui Trump, în timp ce evită orice declarație angajată despre Petro sau Venezuela. Ceea ce nu pierde niciodată este ocazia de a adăuga doze de umor în conversațiile sale: «Mi-a fost dat să fiu un președinte cu multe dificultăți, dar m-am bucurat foarte mult de funcția de fost președinte. Mă consider un fost președinte mai bun. Dacă cineva ar putea fi fost președinte fără a fi președinte, ar fi situația ideală». Ernesto Samper, în timpul interviului din Ciudad de México. Aggi Garduño

Întrebare. Acum doi ani, în ultimul interviu cu Джерело новини, ați spus că Lula va consolida avansul progresismului; că propunerile sectorului progresist din America Latină erau mai clare; că Petro a schimbat spectrul politic și că Nicolás Maduro este un negociator excelent. Mai gândiți la fel?

Răspuns. Cred că există câțiva factori noi care nu erau previzibili și amenințări pe care nu le vedeam acum doi ani asupra Americii Latine, care au început cu un proces de dreaptizare și care pot duce la un fel de nou fascism în America Latină.

Î. Ce lecții lasă aceste prime 100 de zile ale lui Trump în ceea ce privește America Latină?

R. Contrar a ceea ce cred mulți, Trump a deschis o oportunitate și mă îngrijorează faptul că nu știm cum să o valorificăm. În problema comerțului liber, există țări care ar putea reconsidera relația cu Statele Unite. În plus, expulzarea migranților în modul în care se face, trecând peste legi, va duce la o revizuire a sentimentului pro-american care exista în regiune. Faptul că o persoană este returnată cu picioarele și încătușată, fără a i se acorda dreptul de a se apăra și cu o familie dezintegrată, va genera un naționalism care ar putea fi valorificat pentru a reformula tratamentul migranților în interiorul Americii Latine. Există țări, nu vreau să menționez care, în care tratamentul migranților nu diferă mult de cel care li se acordă în Statele Unite.

Î. Credeți că discursul antiimperialist mai este valabil sau este o resursă retorică depășită în fața provocărilor reale din regiune?

R. Sentimentul anti-american a rămas anesteziat în ultimii ani. Acel «gringos y yanquis go home» nu se mai vedea pe pereți. Dar tratamentul care li se acordă migranților va fi sămânța unui nou sentiment anti-american în care s-ar putea structura, și o spun în sensul bun, un naționalism pe care l-am pierdut.

Î. Trump are trei ariete clare în America Latină: Javier Milei (Argentina), Daniel Noboa (Ecuador) și Nayib Bukele (El Salvador). Ce rol trebuie să joace stânga în fața acestor lideri?

R. Milei, Bolsonaro sau Bukele sunt zombi digitali, nu sunt lideri în stil latino-american, cu carismă și autoritate, cu capacitatea de a atrage mulțimi. Sunt pur și simplu produse digitale. Nici Bolsonaro, care a încercat o lovitură de stat, nici Bukele, care și-a transformat țara într-o închisoare, nu vor lăsa o urmă istorică pentru a se simți mândri de ei.

Î. Care credeți că vor fi axele politicii lui Trump față de America Latină?

R. Va fi o politică controversată, așa cum a fost prima. Noutatea este că începe să ventileze pretenții de hegemonie teritorială pe care nu le-am mai văzut de foarte mulți ani, nici în regiune, nici în lume. În ciuda tuturor acestor lucruri, nu cred că noi vom fi cei care îl vor bloca pe Trump. Pe Trump îl vor bloca în Statele Unite. Fenomenul Trump va imploda în Statele Unite. Atinge o serie de fibre care, în orice altă circumstanță, ar face pielea de găină unui gringo normal.

Î. Credeți că în stânga latino-americană există vreun proiect care să fie inclusiv, durabil și modern?

R. Stânga are niște axe de gravitație ideologică: este incluziunea socială, pe care uneori o confundăm cu antidiscriminarea. Wokismul ne face mult rău, încercarea de a compartimenta apărarea minorităților când, în fond, știm cu toții că ceea ce le unește este o diferență de clasă. Nu putem continua să vorbim împotriva modelului neoliberal fără a propune o alternativă. Avem nevoie de o arhitectură financiară regională diferită de ceea ce poate fi BID, Banca Mondială sau Fondul Monetar Internațional. Cred că există o bază ideologică de revendicări pe care încă o împărtășim, dar ceea ce greșim este modul de a face politică. Ne-am lăsat depășiți de rețele, pe care dreapta le gestionează cu mult mai multă eficiență pentru că are mai mulți bani și pentru că gestionează o materie primă care este mult mai eficientă: fricile, temerile, urile, ranchiunile. S-a demonstrat că aceste emoții negative convoacă mai mulți oameni decât vânzarea unei iluzii sau a unei utopii.

Î. Dar există vreun guvern care să iasă în evidență în mod special?

R. Eu acord o mare importanță capacității de a organiza rezistența socială, rezistența populară. Și nu o fac șovinist. Există niște puteri faptice care au ocupat spațiile pe care le ocupau înainte partidele progresiste: mass-media, monopoluri economice care și-au cumpărat mass-media și le-au pus în slujba intereselor lor. Judecători și procurori care sunt în slujba lawfare-ului împotriva liderilor progresiști. În timp ce toate acestea se întâmplă, doar acele partide sau proiecte guvernamentale care au reușit să creeze o bază de sprijin social și popular care să contracareze această dreaptizare a elitelor vor putea rezista. O văd în Mexic, fără îndoială, unde Morena a obținut o bază puternică de sprijin popular. Cred că Lula o mai are. Și, deși văd dificultăți în Columbia, nu se poate nega faptul că Petro, deși poate nu va fi capabil să pună un succesor, poate pune 25% sau 30% din sprijin pe un eventual candidat.

Î. Care este principala provocare ideologică a acestor stângi?

R. Wokismul ne-a redus la un fel de tribalism al minorităților. Inegalitatea este un fenomen structural care are rădăcini istorice, culturale, dar mai ales sociale și de proprietate. Este o problemă de decalaje, decalajul câmp și oraș, de gen, digital. Ceea ce trebuie făcut este să se închidă aceste decalaje și acolo este sarcina pe care stânga nu o poate pierde din vedere. Trebuie să închidem decalajele, nu doar prin măsuri legale sau recunoașteri culturale și cu atât mai puțin compartimentând pe toată lumea. Dacă ceva unește o femeie indigenă sau un afro din Pacific sunt condițiile de inegalitate în care se află toți.

Î. În ce măsură este nevoie de o reînnoire a liderilor de stânga din America Latină?

R. Noi, mă includ și pe mine, am căzut, din păcate, în tiparul caudillismului progresist latino-american. Dacă mă întrebați pe mine ce schimbare politică importantă ar trebui făcută în America Latină, v-aș spune să trecem de la vechiul prezidențialism la o formă de guvernare semi-parlamentară. Acest leadership caudillist a exaltat șefii de stat, dar a lăsat niște șefi de guvern proști. Pe colegii mei și pe mine înșine ne este greu să ieșim de pe scenele politice și ajungem să ne certăm cu persoanele care ne-au ajutat.

Î. Există spațiu real pentru autocritică în proiectele de stânga din America Latină?

R. Nu, polarizarea ideologică a amânat toate procesele de autocritică, de autoreflecție, inclusiv privirile în interior. Dar cred că, dacă stânga trebuie să revendice ceva, este că există încă posibilitatea de a vinde alternative. Dreapta vrea să ne bage într-un pragmatism care exclude crearea de noi căi de incluziune socială. Cred că oamenii rămân permeabili la aceste mesaje.

Î. Cum evaluați Guvernul lui Gustavo Petro în Columbia?

R. Eu am sprijinit mai mult proiectul lui Petro decât Guvernul, pentru că am diferențe cu Guvernul și coincidențe cu proiectul. Prima este că da, cred că este un proiect progresist care a sprijinit reforme sociale, integrarea latino-americană și pacea. Nu regret că l-am sprijinit pentru acești trei factori.

Î. Cum merg acești trei factori?

R. Toți rău. În problema integrării latino-americane, Columbia va avea în ultimul an al lui Petro, președinția pro tempore a CELAC, a Comunității Andine... Are ocazia să lase o urmă în materie de integrare. Nu va fi ușor, dar să spunem că acolo lăsăm un semn de întrebare. În ceea ce privește reformele sociale, a lăsat ca reforma sănătății să mănânce toate celelalte. În problema păcii, raționamentul inițial conform căruia nu poți avea casa cu zece incendii și să stingi doar unul a fost valabil. Va lăsa niște lucruri importante, cum ar fi faptul că pacea trebuie să fie teritorială, nu mai este națională. Și trebuie remarcate lucruri pozitive. Au ajuns la Guvern oameni care nu ar fi făcut-o niciodată dacă nu ar ajunge un proiect de stânga. În al doilea rând, a fost reiterată instituționalitatea țării, deoarece în Columbia există guvern, există parlament, există curți, există organisme de control, Forțele Armate nu se amestecă în aventuri de lovitură de stat. Și în al treilea rând, înainte reperele de politică internațională erau Brazilia și Mexic, iar acum Columbia este un punct de referință.

Î. Spuneți că au ajuns la Guvern oameni noi și au urmat și oameni care reprezintă tot ceea ce înțelegeți că un proiect de stânga nu ar trebui să aibă, cum ar fi Armando Benedetti. Cum explicați că încă mai are atâta putere în Guvern?

R. Pentru mine, explicația este că singurul capabil să articuleze electoral Pactul Istoric și să facă să valoreze capitalul politic al lui Petro este Armando Benedetti. Cred că el crede că este persoana care îi va permite să mențină proiectul politic și consideră că acest lucru este valabil.

Î. Guvernul lui Petro va fi un antecedent sau o excepție în care a guvernat stânga în Columbia?

R. Mulți dintre noi am fi vrut ca Guvernul să o ducă mai bine, dar într-un fel a renăscut o conștiință socială care era adormită în ultimele guverne. Cred că aceasta este amprenta pe care trebuie să o avem pentru a putea continua să credem că există opțiuni ca un proiect progresist să devină continuist în Columbia.