Într-o lume instabilă

Într-o lume instabilă care generează insecuritate, neliniște și frică, figura Papei Francisc a fost un reper moral pentru o mare parte a stângii. El a reprezentat un anumit contrapunct la lectura represivă și exclusivă pe care dreapta a făcut-o cu privire la locurile sigure, în special familia și bisericile. O bătălie culturală care s-a acutizat în zilele noastre și pe care stânga abia a reușit să o conteste. În acest nou ciclu istoric, combaterea derivei neoliberale cu politici sociale și apărarea democrației în fața tentațiilor autocratice nu par a fi suficiente. Deși este frustrant, există certitudini care nu pot fi atinse doar cu justiție socială, rezultate macroeconomice și angajamente politice. Senzația generalizată de insecuritate are o dimensiune psihosocială care necesită, de asemenea, un răspuns cu adevărat valoric, spiritual și transcendent, dacă se dorește, pe care stânga l-a ignorat adesea.

Filosoful Michael Sandel spune că justiția nu se referă doar la modul corect de a distribui lucrurile, ci și la modul corect de a le valoriza. Și aceste evaluări, care sunt, de asemenea, morale și religioase, nu pot fi eludate și nici externalizate. Ele nu sunt un negociu al bisericii, ci trebuie luate în considerare și în politica instituțională. Poate că nu este atât de clar ce este al lui Dumnezeu și ce este al Cezarului. Stânga a asumat principiul neutralității statului față de diferitele credințe religioase în versiunea sa liberală. Aceasta constă în evitarea dezbaterii publice despre ele și în garantarea libertății de conștiință și de alegere individuală fără interferențe. Cu toate acestea, această construcție este total falsă, cel puțin din două motive.

În primul rând, pentru că se poate întreba întotdeauna care sunt lucrurile față de care statul trebuie să fie neutru sau cum se realizează o astfel de sarcină de non-interferență. Ar trebui să garantăm prezența simbolurilor religioase în școli și spitale publice? Ar trebui să se predea religia în școala primară? Trebuie ca primăriile să sprijine confreriile în locurile în care sunt reprezentative? Suntem în favoarea unei legi care interzice niqabul pe străzi? Exercitarea libertății religioase presupune garantarea prozelitismului? La nimic din toate acestea nu se poate răspunde cu un da sau cu un nu la toate. Oricare ar fi răspunsul pe care îl dăm la aceste întrebări, va necesita luarea de poziție cu privire la subiectele considerate relevante din punct de vedere moral și modul în care se dorește tratarea lor. Astfel, neutralitatea statului ca abținere nu garantează absența criteriilor, ci ajunge să înlocuiască, subreptice, deliberarea publică asupra chestiunilor morale cu decizia privată a elitelor de la putere. Un stat cu adevărat neutru, laic sau aconfesional nu este cel care se abține în mod fals de la evaluarea credințelor cetățenilor, ci cel care asigură o dezbatere deschisă și plurală asupra tuturor conduitelor și practicilor pe care le considerăm valoroase. Principiile justiției care ne guvernează ar trebui să fie permeabile la convingerile morale și religioase divergente care există în societatea noastră. Catolici, musulmani, evanghelici, budiști, protestanți... toate credințele cu care conviețuim trebuie să aibă locul lor în definirea materială a justiției și a drepturilor.

În al doilea rând, această construcție este falsă, deoarece pleacă de la o antropologie individualistă care are o componentă ideologică clară. Nu suntem monade. Cu toții suntem rodul unei anumite învățări morale și nimeni nu decide asupra credințelor sale religioase în singurătatea strâmtă a conștiinței sale. Deși comunitatea nu ne determină pozițiile, relevanța sa este incontestabilă și există întotdeauna interferențe. Există loialități și convingeri fără de care nu ne putem înțelege pe noi înșine ca persoanele particulare care suntem. Pretinsul solipsism liberal nu este decât o ficțiune.

În fine, pentru a ajunge la o societate justă, în care oamenii să se simtă în siguranță, nu este suficient să se garanteze libertatea individuală sau egalitatea materială. Este necesară consolidarea unui spațiu politic și comunitar în care să fie posibilă explicitarea și dialogul asupra pozițiilor noastre morale și religioase. Astfel, stânga, departe de a evita acest dialog sub o aparență de neutralitate cu tentă liberală, ar trebui, mai degrabă, să-l garanteze. Orice definiție pe care o facem libertății religioase trece prin filtrul unei evaluări morale și trebuie să cerem ca acest filtru să fie democratic, incluziv și plural. Nu ca statul să se abțină, ci să intervină pentru a crea cadrul cel mai favorabil pluralismului religios. Adică, departe de a asigura absența religiei în politică, trebuie să o includem pe agendă și să o expunem criticii multilaterale a tuturor sensibilităților noastre. Statul neutru nu există. Este timpul să vorbim despre religie, mai ales într-o lume nesigură în care drepturile deja o fac.

Maria Eugenia Rodríguez Palop este profesor titular de Filosofie a Dreptului la Universitatea Carlos III din Madrid și fost europarlamentar al Unidas Podemos (independent).