Interdicția politică fulgerătoare impusă lui Marine Le Pen pentru deturnarea de fonduri publice ale Parlamentului European a provocat un val de indignare printre liderii de extremă dreapta din Europa și nu numai. De la Viktor Orbán sau Santiago Abascal, la Rusia lui Vladimir Putin sau Statele Unite ale lui Donald Trump, toți par să fi găsit în liderul Adunării Naționale (AN) o martiră ideală a «stângii radicale» din Europa, așa cum a calificat-o magnatul X, Elon Musk, un alt personaj care s-a grăbit să denunțe condamnarea ei.

Faptele care au dus la pedeapsa severă pentru Le Pen, plata asistenților parlamentari la Bruxelles care, în realitate, lucrau pentru mașinăria de partid a Adunării Naționale (AN) în Franța, nu reprezintă o practică frauduloasă exclusivă a unui anumit spectru politic sau a unei țări. De ani de zile, politicieni de toate culorile și din diverse state membre au fost anchetați — și condamnați — pentru deturnarea fondurilor europene în scopul utilizării lor în campanii naționale.

«Acuzația că se investighează doar un anumit spectru politic nu este adevărată», subliniază surse din cadrul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), organismul care, odată primită o plângere privind o fraudă cu fonduri europene, inițiază investigațiile și decide dacă există un caz, pe care îl transferă apoi justiției naționale a persoanei investigate.

În Franța, criticile, deși mai moderate, nu au venit doar din partea forțelor de dreapta sau de extremă dreapta: atât actualul prim-ministru, centristul François Bayrou, cât și liderul stângii radicale Franța Nesupusă, Jean-Luc Mélenchon, au pus sub semnul întrebării severitatea unei pedepse care oprește brusc, cel puțin pentru moment, cariera prezidențială a politicienei de extremă dreapta, favorită până acum în sondaje pentru alegerile din 2027.

Criticile lui Bayrou și Mélenchon

Ambii sunt sau au fost, de asemenea, sub lupa justiției pentru fapte similare celor imputate lui Le Pen. Bayrou a plătit deja un preț politic ridicat pentru același scandal care zguduie acum fundațiile AN: în primăvara anului 2017, liderul formațiunii moderate MoDem a intrat în primul cabinet al lui Emmanuel Macron ca ministru al Justiției. Câteva săptămâni mai târziu, a fost nevoit să demisioneze, la fel ca alte două ministre din formațiunea sa, Sylvie Goulard (Apărare) și Marielle de Sarnez (Afaceri Europene, decedată în 2021), după ce Parchetul din Paris a anunțat o anchetă împotriva lor pentru presupusa plată a colaboratorilor partidului centrist în Franța din fondurile Parlamentului European destinate asistenților eurodeputaților.

Această suspiciune i-a costat în cele din urmă pe Goulard postul de comisar european pentru care a candidat în 2019. Anul trecut, justiția franceză l-a achitat în final pe Bayrou, la ani după ce clasase cazul Goulard. Dar rănile rămân deschise. După aflarea condamnării lui Le Pen, actualul prim-ministru s-a declarat îngrijorat. Mélenchon este încă investigat.

Și este că fraudele cu fonduri europene — pe lângă scandalurile de plăți pentru lobby, cum ar fi Qatargate sau ancheta deschisă acum împotriva Huawei, și un nepotism flagrant la aproape toate nivelurile hemiciclului — sunt mai răspândite decât îi place să admită unui Parlament European incapabil, până acum, să pună capăt acestor practici.

Mai ales pentru partidele mici cu probleme mai mari de finanțare (sau, ca în cazul AN, cu dificultăți în a găsi o bancă care să le acorde credite, ceea ce a făcut-o la un moment dat să se uite spre Rusia), fondurile europene, cu mii de euro puse la dispoziția eurodeputaților — dincolo de salariul lor generos — pentru diurne și pentru contractarea de birouri și personal asistent, printre altele, pot reprezenta o tentație pentru a echilibra finanțele interne precare sau pentru a-și impulsiona campaniile pe teritoriul național.

Singura diferență în acest caz, subliniază Nick Aiossa, de la biroul din Bruxelles al Transparency International, este «amploarea flagrantă a schemei de deturnare» — tribunalul care a condamnat-o pe Le Pen și alți 23 de membri ai partidului său a estimat prejudiciul total la 4,1 milioane de euro — și că, de data aceasta, «la finalul procesului a existat justiție și tragere la răspundere». Diverse surse coincid că cazul AN al lui Le Pen este cel mai grav caz de fraudă din istoria Parlamentului European. Deși, insistă ele, nu este singurul.

Având în vedere că acest tip de investigații pot dura ani de zile — Le Pen a fost investigată mai mult de un deceniu, iar anchetele privind Mélenchon, începute în 2017, sunt încă deschise — este dificil de calculat numărul de cazuri aflate sub vizorul justiției. Dar există dovezi ale unor investigații similare desfășurate, pe lângă Franța, în Italia, Polonia și Regatul Unit înainte de Brexit. Una dintre cele mai dure condamnări până la cea primită acum de Le Pen — care, pe lângă cinci ani de interdicție politică, a primit patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare — este cea a fostului eurodeputat britanic Ashley Mote. Politicianul, din fostul partid UKIP al populistului Nigel Farage, un altul dintre cei care s-au grăbit acum să o susțină pe politiciana franceză de extremă dreapta, a fost găsit vinovat de a fi solicitat fraudulos aproape 500.000 de lire sterline (588.000 de euro) în cheltuieli de la Parlamentul European.

Aceste cazuri nu se termină întotdeauna cu închisoarea. În Spania, unul dintre cele mai notorii este cel al fostului eurodeputat (1999-2004) al Batasuna, Koldo Gorostiaga. În martie 2002, poliția franceză i-a arestat pe trezorierul și informaticianul Batasuna într-o localitate apropiată de granița dintre Franța și Belgia, având asupra lor peste 200.000 de euro în numerar. Bani care, potrivit declarațiilor lor, fuseseră furnizați de Gorostiaga cu scopul de a finanța activitățile obișnuite ale partidului său politic. În 2009, Curtea de Justiție a UE (CJUE) l-a obligat pe fostul eurodeputat să returneze Parlamentului European 118.360 de euro reprezentând cheltuieli și diurne parlamentare nejustificate.