În câteva cuvinte
Articolul analizează gândirea politică și economică revoluționară a Papei Francisc, evidențiind criticile sale la adresa capitalismului neoliberal și propunerile sale alternative bazate pe binele comun, ecologie și fraternitate. Papa Francisc a fost un lider moral important, criticând inegalitățile și nedreptățile sociale și pledând pentru o lume mai echitabilă și durabilă.
În cei 12 ani de pontificat, Papa Francisc s-a dovedit a fi un lider moral internațional
În cei 12 ani de pontificat, Papa Francisc s-a dovedit a fi un lider moral internațional într-o epocă în care nu abundăm în astfel de lideri, atât pe plan politic și economic, cât și pe plan religios și social. A realizat una dintre cele mai importante transformări ale catolicismului în doctrina socială a Bisericii, care s-a caracterizat printr-o gândire socio-economică, politică și ecologică revoluționară, depășind social-democrația și fiind în deplină armonie cu partidele de stânga radicală și cu economiștii care propun modele economice alternative.
Francisc a fost o frână importantă pentru grupurile fundamentaliste și integriste din cadrul creștinismului, pentru tendințele sociale și culturale reacționare, pentru organizațiile politice ultraneoliberale și pentru partidele politice de extremă dreapta. De aceea, liderii acestor organizații lansează împotriva lui tot felul de insulte și injurii.
Încerc să demonstrez acest lucru prin lectura celor trei enciclice cele mai originale și care rup cu pontificatele anterioare: Bucuria Evangheliei, din 2013; Laudato Si’. Despre grija pentru casa comună, din 2015, și Fratelli tutti. Despre fraternitate și caritate socială, din 2020.
Bucuria Evangheliei
Bucuria Evangheliei este una dintre cele mai severe critici la adresa capitalismului în versiunea sa neoliberală, pe care o califică drept nedreaptă în esența sa. În ea denunță «globalizarea indiferenței», care ne face «incapabili să ne compătimim cu strigătele celorlalți» și să plângem în fața «dramei celorlalți», și «anestezia» pe care o provoacă «cultura bunăstării». Critică cu severitate cultura rebuturilor care consideră persoanele și grupurile excluse drept deșeuri și populație excedentară, pe care le lasă să moară în mod nemilos.
În această evaluare, coincide cu politologul camerunez Achille Mbembe, care vorbește despre necropolitică înțeleasă ca capacitatea tuturor puterilor coalizate de a decide cine trebuie să trăiască și cine trebuie să moară. Interpretează criza ca rezultat al unui capitalism sălbatic dominat de logica profitului cu orice preț și pronunță patru «nu» care ar trebui să facă să tremure fundamentele sistemului capitalist prin radicalismul lor: nu unei economii a excluderii și a inechității care folosește ființa umană ca pe un bun de consum, de folosit și aruncat, și ucide, nu metaforic, ci real; nu noii idolatrii a banilor, care se manifestă în fetișizarea proprietății și în dictatura economiei fără chip uman, neagă primatul ființei umane și ne supune «intereselor pieței divinizate, transformate în regulă absolută»; nu unui ban care guvernează lumea în loc să servească și consideră etica drept contraproductivă; nu inechității care este rădăcina relelor sociale, generează violență și are un potențial puternic de moarte.
Dar criticile sale la adresa neoliberalismului nu duc la înfrângere, ci la propuneri economice și politice alternative. Modelul său economic este ghidat de binele comun. Înțelege politica ca pe capacitatea de a reforma instituțiile, de a depăși presiunile plutocratice și de a genera bune practici de justiție și echitate. În acest sens, acordul său cu mișcările populare este total. A avut mai multe întâlniri cu ele în diferite scenarii și și-a însușit revendicările celor trei T: «Acoperiș, Pământ și Muncă».
Laudato Si’
Ecologia a fost de la început o altă opțiune fundamentală. A fost primul Papă din istoria creștinismului care a scris o enciclică despre criza ecologică și răspunsurile sale: Laudato Si’. Despre grija pentru casa comună. În ea critică antropocentrismul modern, care consideră ființa umană drept stăpân și domn absolut al naturii. Critica se extinde la antropologia creștină pentru transmiterea «unui vis prometeic despre lume care a provocat impresia că grija pentru natură este o treabă de oameni slabi». Și nu numai că a provocat impresia, ci a contribuit la depredarea naturii. Grijă pentru cetățenie și cetățenie merg mână în mână. Grijă pentru cetățenie, trebuie să se traducă în grija pentru natură și recunoașterea demnității și drepturilor sale. Cetățenia constă în recunoașterea acelorași drepturi și a aceleiași demnități pentru toți oamenii, indiferent de originea, clasa socială, etnia, cultura, religia, genul, identitatea sexuală etc.
Francisc propune ca alternativă un nou mod de viață eco-umană și un model de dezvoltare durabilă și integrală și subliniază relația inseparabilă dintre ecologie și antropologie: «Nu există ecologie fără antropologie», scrie el. Degradarea mediului și degradarea umană merg în unison, iar lupta împotriva lor este inseparabilă.
Fratelli tutti
Enciclica Fratelli tutti este, în opinia mea, una dintre cele mai bune analize critice ale umbrelor dense care se abat asupra lumii noastre, pe care Francisc o definește ca pe o «lume închisă», fără un proiect eliberator pentru toate ființele umane și natură, cu «o globalizare și un progres fără o direcție comună», «fără demnitate umană la frontiere». Această lume se caracterizează prin supunerea popoarelor și pierderea stimei de sine din cauza noilor forme de colonialism, printr-o mentalitate xenofobă față de imigranți, printr-o cultură în slujba celor puternici, o febră consumistă și speculațiile financiare și jaful, «unde săracii sunt cei care pierd întotdeauna» (n. 53).
Realizează o critică a neoliberalismului cu mare rigoare argumentativă și punere sub semnul întrebării a raționalității economice ortodoxe. Francisc demască falsa credință care se vrea impusă umanității că piața rezolvă totul singură. Nimic mai departe de realitate. Piața creează mai multe probleme decât rezolvă, cea mai importantă fiind creșterea inegalităților.
Recurgând la limbajul religios, numește această credință «dogmă a credinței neoliberale» și o califică drept gândire săracă și repetitivă, deoarece propune mereu aceleași rețete, oricare ar fi situația. Subliniază îngustimea anumitor viziuni economiciste și monocromatice, atrage atenția asupra falibilității rețetelor dogmatice ale teoriei economice neoliberale și critică ravagiile pe care le produce speculația financiară al cărei scop fundamental este câștigul ușor.
Juan José Tamayo este teolog și profesor emerit onorific al Universității Carlos III din Madrid. Ultima sa carte este Creștinismul radical (Trotta).
