Meir Margalit, politician israeliano-argentinian, povestește că israelienii și-au creat o „ carapace” care îi protejează de orice informație ce le-ar destabiliza „cunoașterea arogantă”, o „înveliș ermetic” care îi izolează de ceea ce se întâmplă în jur, distorsionează adevărul și împiedică orice reflecție critică asupra ocupației Palestinei.

Din punct de vedere politic, una dintre consecințele directe este sprijinul social masiv pentru războiul din Gaza. Ceea ce Margalit nu spune este că această „nedorință de a ști” răspunde unei negări a istoriei și înscăunării, în locul ei, a mitologiei, ambele fiind fundamente ale colonizării sioniste a Palestinei. Acest lucru este esențial pentru a înțelege cum s-a ajuns la genocidul în curs din Gaza.

Mai multe informații: Chei culturale pentru înțelegerea războiului din Gaza.

Când, la sfârșitul secolului al XIX-lea, primii sioniști au proiectat colonizarea Palestinei, au apelat atât la Biblie și miturile sale, cât și la modelul coloniștilor din Vestul Sălbatic american. Dar dacă rezultatul în America de Nord a fost practic extincția populației indigene, în Palestina lucrurile nu au fost atât de simple, printre altele, pentru că a venit secolul XX și, după barbaria Primului Război Mondial, s-a promovat o nouă etică și o nouă politică: cele ale sistemului Societății Națiunilor. Deși nazismul și adepții săi au fost pe punctul de a distruge această ordine, ea s-a refăcut, cu corecții importante, după Al Doilea Război Mondial. Cu multe dificultăți și nu puțină violență, și-a croit drum ideea că egalitatea națiunilor, respectul pentru libertățile individuale și minorități, și demnitatea tuturor popoarelor erau fundamentul conviețuirii. Până la actualul război din Gaza: un uragan pentru judecățile despre bine și rău și o revenire a Occidentului la provocarea istoriei.

Israelienii au fost educați în ideea că palestinienii sunt violenți, neloiali, ranchiunoși, ignoranți, iar Israelul o lumină într-o mare de întuneric arabo-islamic.

Proiectul sionist de colonizare a Palestinei se bazează pe o fundație rasistă: majoritatea israelienilor au fost educați în ideea că palestinienii sunt violenți, neloiali, ranchiunoși, ignoranți, iar Israelul o lumină într-o mare de întuneric arabo-islamic. Și deși Margalit abordează această concepție, nu identifică cu toată cruzimea originea sistemică a problemei. Pentru că Hamas nu este problema în sine a Israelului, nici a Palestinei, ci problema sunt ocupația, apartheidul și curățarea etnică care, așa cum afirmă Margalit, generează „o violență ce generează mai multă violență”. Cu toate acestea, și în acest sens Enzo Traverso este la fel de lucid pe cât este de curajos să reamintească, necesarele politici memorialistice postcoloniale, centrate pe suferința victimelor și justiția cauzei lor, au mascat realitatea, evidentă până în anii șaptezeci, că oprimații se revoltă recurgând la violență, care „nu este frumoasă nici idilică, uneori chiar înspăimântătoare”.

De la fondarea sa în Prima Intifadă (1987) ca mișcare de rezistență armată până la „pacificarea” sa progresivă, expresie abilă a lui Tareq Raconi, traiectoria Hamas a fost orice, dar nu unidimensională. Acomodarea sa în guvernarea Fâșiei Gaza începând din 2007 a însemnat că această mișcare politico-social-militară a suferit uzura specifică exercitării guvernării. Carmen López Alonso subliniază că, dacă s-ar fi organizat alegeri prezidențiale în Palestina în 2021, așa cum s-a anunțat inițial, candidatul cel mai votat în Gaza, conform sondajelor, ar fi fost Marwan Barghuti (liderul Brigăzilor Martirilor al-Aqsa, legate de Fatah, închis în Israel), cu 32% intenție de vot față de 24% pentru Ismail Haniya (liderul politic al Hamas, asasinat la Teheran în 2024).

Astfel, indică López Alonso, pentru a înțelege motivele care au determinat Hamas și Jihadul Islamic să lanseze operațiunea împotriva Israelului, urmată de actualul război de exterminare din Gaza, nu trebuie pierdută din vedere violența crescândă a guvernului ultranaționalist al lui Netanyahu, care în cei doi ani anteriori atacului a alimentat confruntarea și nedreptatea în care Hamas prosperă. Ceea ce a urmat este confirmarea sfârșitului convențiilor etice, juridice și politice pe care le încarnează ONU.

Mai multe informații: Toate recenziile din „Babelia”

Pankaj Mishra și Enzo Traverso coincid în a lega această ruptură istorică, morală și epistemologică cu cea pe care a reprezentat-o la vremea sa Shoah. Mishra, eseist cu o mare capacitate de a crea idei, nu zboară atât de sus de data aceasta și subordonează logica a ceea ce se întâmplă în Gaza banalizării Holocaustului, în jurul căruia se învârte de fapt opera sa. La rândul său, Traverso discută despre utilizările trecutului care însoțesc războiul din Gaza, deși fără a reuși să înțeleagă Nakba ca o experiență activă palestiniană, nu doar pasivă; poate ignoră ceea ce au scris istorici palestinieni precum Nur Masalha. Nakba, resignificată, este o stare și un act: starea de deposedare, traumă și furie care articulează întreaga viață a palestinienilor de 77 de ani, și actul rezultat, sumud, rezistența/reziliența cu care se construiește viitorul. Mai mult decât să stabilească responsabilități sau să gândească căi de depășire, cartea lui Mishra ajută la înțelegerea profunzimii abisului în care s-a scufundat „moralitatea umană” în Gaza. Traverso reflectează, de asemenea, deși pe scurt, asupra unui unic și viitor Stat egalitar.

În cartea sa, Haidar Eid face apel la tragerea la răspundere a Israelului, pas prealabil unui „Stat laic și democratic pentru toți, indiferent de religie și etnie”.

Haidar Eid, profesor de literatură la Universitatea Al-Aqsa din Gaza, analizează cum nihilismul stângii globale, fetișismul statului-națiune liberal consacrat de ONU și însuși naționalismul palestinian au contribuit la colonizarea minții palestiniene în timp ce pământul Palestinei era înstrăinat. Este necesar ca poporul palestinian să imagineze căi politice alternative la ecuația hegemonică de până acum: aceea de a-l face custode al bantustanelor sale. Terminat de scris pe 31 octombrie 2023 în casa sa în ruine, cartea lui Eid face apel la tragerea la răspundere a Israelului, pas prealabil unui „Stat laic și democratic pentru toți, indiferent de religie și etnie”.

Decolonizând mintea palestiniană

Haidar Eid

Traducere de Lu Barcenilla

Verso, 2024

147 pagini. 12 euro

Eclipsa societății israeliene

Meir Margalit

Catarata, 2024

174 pagini. 16,90 euro

Lumea după Gaza

Pankaj Mishra

Traducere de Amelia Pérez de Villar Herranz

Galaxia Gutenberg, 2025

253 pagini. 19,50 euro

Gaza în fața istoriei

Enzo Traverso

Traducere de Valentina Olalla Salvador

Akal, 2024

110 pagini. 12 euro

Hamas. Ascensiunea și pacificarea rezistenței palestiniene

Tareq Raconi

Traducere de Gema Facal Lozano

Capitán Swing, 2024

438 pagini. 27 euro

Hamas. De la marșul spre putere la zborul lui Icar

Carmen López Alonso

Catarata, 2024

190 pagini. 17 euro