Într-o atmosferă de optimism, creştin-democraţii şi social-democraţii germani au abordat vineri a doua fază decisivă a negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernamânt. Este o negociere neobişnuită, fără drame sau suspans, cu excepţia datei definitive la care Friedrich Merz va putea fi învestit cancelar. Deşi rămân puncte de fricţiune, precum politica migratorie sau fiscalitatea, este cert că se va ajunge la un acord. Dar rămâne cel puţin o întrebare: cum se va numi coaliţia?

Numele care vine primul în minte, şi care a fost folosit de la alegerile din 23 februarie, este "marea coaliţie". Aşa au fost denumite cele patru coaliţii anterioare între, pe de o parte, CDU şi partenera sa bavareză, CSU, şi, pe de altă parte, SPD. S-a întâmplat între 1966 şi 1969. Şi, din nou, între 2005 şi 2009, şi, timp de două legislaturi consecutive, între 2013 şi 2021. Era "Grosse Koalition", "GroKo", conform acronimului său german. Două partide hegemonice, cele care, în vremurile lor bune, depăşeau 90% din voturi la alegeri şi 96% din mandate.

Dar, se poate numi "mare coaliţie" o alianţă între două partide care, împreună, astăzi adună 45% din voturi şi 52% din mandate? Este o "GroKo" cea care reuneşte o CDU/CSU diminuată şi sub 30% şi un SPD la 16%, pe locul trei şi în spatele extremei drepte AfD? Sau, în realitate, nu este mai mult decât o "KleiKo", o "Kleine Koalition", mică coaliţie în germană?

Acum câteva zile, creştin-democratul Merz a lansat dezbaterea în paginile ziarului Bild: "Cu aceste majorităţi atât de strânse în Parlament nu se poate numi GroKo coaliţia pe care o prevedem". Merz sugera "coaliţia negru-roşie de lucru". O modalitate de a reflecta culorile componentelor sale (negrii sunt creştin-democraţii şi roşii, social-democraţii) şi de a trimite un mesaj: partenerii nu se vor pierde în dispute interne precum coaliţia anterioară şi se vor concentra pe ceea ce este important. O altă opţiune este "coaliţia trezirii şi reînnoirii".

"Este o mică mare coaliţie care trebuie să îşi demonstreze valoarea", contribuie telefonic deputatul social-democrat Nils Schmid. "Ideea este că această coaliţie va trebui să facă o treabă foarte bună pentru a merita adjectivul 'mare'", adaugă Schmid, care a participat la prima fază a negocierilor cu creştin-democraţii, 17 grupuri de lucru care au pregătit documentele pentru faza final&abrave; care începe acum.

Viitoarea opoziţie şi-a făcut, de asemenea, propunerile. Liberalii din FDP, indignaţi de planul de îndatorare adoptat săptămâna trecută în Bundestag, numesc guvernul creştin-democraţilor şi social-democraţilor "coaliţia datoriilor", sau "Schuldenkoalition". În acronimul său german, "SchuKo". Verzii îi numesc "BlackRot". "Black" este negru în engleză, culoarea CDU/CSU. "Rot", roşu în germană. "BlackRot" sună ca Blackrock, cel mai mare fond de investiţii din lume, pentru care Merz a lucrat şi în care s-a îmbogăţit când s-a retras din politică.

Dacă este dificil de botezat această nouă coaliţie, nu este pentru că germanilor le lipseşte creativitatea, aşa cum demonstrează invenţii precum "BlackRot". Coaliţia care a guvernat între 2021 şi noiembrie 2024 era "semaforul", datorită culorilor celor trei partide: roşul SPD, galbenul liberal şi Verzii. Când se speculează asupra posibilelor combinaţii de partide după fiecare scrutin, apar nume care reflectă steagurile diferitelor ţări. Există coaliţia "Jamaica", între negri, galbeni şi verzi. Sau coaliţia "Kenya", între negri, roşii şi verzi. Chiar şi coaliţia "Germania": negri, galbeni şi roşii.

În viitorul apropiat, Merz şi SPD trebuie să convină asupra aşa-numitului "contract de coaliţie", şi asta vor face în sesiuni alternate între sediul SPD, cel al CDU şi ambasada Bavariei la Berlin, land guvernat de CSU. Aceasta este misiunea celor 19 lideri care vineri au început să negocieze detaliile în chestiuni fundamentale precum ce impozite cresc sau scad, politicile pentru reducerea numărului de solicitanţi de azil sau reforma constituţională pentru a investi până la un trilion de euro în apărare, infrastructură şi mediu.

Adoptarea reformei constituţionale în Bundestag "a facilitat lucrurile [pentru negociere], deoarece a creat marjă de manevră bugetară", spune deputatul Schmid. "Este o binecuvântare pentru viitorul ministru de Finanţe". În acelaşi timp, planul de îndatorare subminează credibilitatea viitorului cancelar, care până în ziua alegerilor a negat că acesta ar fi proiectul său. Este acuzat, în principal printre conservatori, că şi-a încălcat cuvântul şi că alimentează astfel — şi acesta este un reproş care se aude în stânga — neîncrederea în politică şi stimulează votul extremist. "Are o problemă strategică", comenta acum câteva zile o veterană deputată ecologistă pe holurile Bundestagului. "Nu gândeşte lucrurile până la capăt".