Mișcarea ultra-conservatoare

Mișcarea ultra-conservatoare a urmat o traiectorie ascendentă în ultimul jumătate de secol, culminând, pentru moment, cu al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă. Nu este o mișcare uniformă, are fluctuații, dar și continuități. Se pot observa legături clare de la Reagan și Thatcher până în prezent. În fiecare etapă, un *think tank* și un document au jucat un rol esențial, construind, prin acumulare, doctrina acestui ultra-conservatorism neo-liberal.

La început a fost Institutul Britanic de Afaceri Economice, atât de apreciat de Thatcher; apoi "Contractul pentru America", condus de Newt Gingrich; mai târziu, sosirea la Casa Albă, odată cu Bush al II-lea, a lui Cheney, Rumsfeld, Wolfowitz și a altora, considerați adevărații neoconservatori, cu "Proiectul pentru un Nou Secol American". Iar acum, cei trei muschetari, care, la fel ca în romanul lui Dumas, sunt patru: Trump, Vance, Musk și Marco Rubio. Și, constant, Fundația Heritage, care guvernează în această conjunctură și care a elaborat un fel de program electoral numit "Proiectul 2025", ce urmărește implementarea, prin ordine și decrete, a viziunii locatarului de la Casa Albă. "Proiectul 2025" indică, în esență, cum să preia controlul asupra diferitelor instituții ale statului, să reducă drastic reglementările (cu un negaționism față de urgența climatică), să realizeze reduceri fiscale, protecționism, deportări masive de imigranți, diminuarea sistemului de asistență socială american (Medicaid și Medicare) etc.

Un aspect curios – și o slăbiciune umană – este că mulți dintre acești indivizi nu comunică între ei. Sunt ca niște călugări din mănăstiri diferite. În mod obișnuit, vicepreședinții SUA nu sunt foarte vizibili, cu excepția cazului în care președintelui i se întâmplă ceva (Johnson și Kennedy) sau trebuie să-și exercite votul decisiv ca președinți ai Senatului în cazul unui egalitate între democrați și republicani. Dick Cheney a avut multă putere cu Bush al II-lea și se pare că J. D. Vance o va avea cu Trump, judecând după primele sale acțiuni. Vance a fost cel care l-a însoțit pe Trump în Biroul Oval când au decis să-l umilească pe Zelenski. Tot el a fost cel care l-a atacat pe premierul britanic, Keir Starmer – laburist –, spunându-i că în Regatul Unit există încălcări ale libertății de exprimare care afectează nu numai britanicii (aceștia pot face ce vor în țara lor), ci și companiile tehnologice americane, "și, prin extensie, cetățenii americani".

Dar cea mai profundă intervenție a vicepreședintelui a avut loc la Conferința de Securitate de la München, orașul în care Chamberlain a cedat Cehoslovacia lui Hitler. Șeful său, Trump, a spus că Uniunea Europeană a fost creată pentru a "f***" SUA, iar în discursul său, J. D. Vance a inițiat un război cultural împotriva Europei, exprimându-și simpatiile pentru "diavol" (extrema dreaptă), cu un atac ideologic dur împotriva țărilor europene, până atunci aliații săi. "Amenințarea de care mă tem cel mai mult pentru Europa nu este Rusia, nici China, nici un alt factor extern. Este amenințarea internă". Adică, "retragerea unora dintre valorile sale fundamentale, valori împărtășite cu SUA". El susține că nu în SUA, ci în Europa s-ar produce o reacție antidemocratică ce caută să suprime idei (ideile extremei drepte) care sunt legitime și ar trebui considerate altfel în dezbaterea publică.

Ideologia vicepreședintelui seamănă cu cea exprimată de Alexander Dughin, principalul ideolog al lui Putin. J. D. Vance nu vede motive pentru a interzice propaganda fascistă, sub protecția libertății de exprimare. Trebuie să-i urmărim cu atenție traiectoria. Are 41 de ani, este al doilea după Trump, care are 78. Cineva a scris că președintele a fost "pilula roșie" a lui Vance, urmând secvența logică a filmului *Matrix*: în film există o alegere între dorința de a învăța un adevăr potențial tulburător și care schimbă viața (pilula roșie) sau de a rămâne în ignoranța mulțumită (pilula albastră). J. D. Vance ar putea conduce o nouă generație de ultra-conservatori în lume.