«Când au venit naziştii, mai întâi au venit după socialişti. Nu am spus nimic pentru că nu sunt socialist. Apoi au venit după sindicalişti şi nu am protestat pentru că nu sunt sindicalist. Apoi după evrei şi nu am protestat pentru că nu sunt evreu. Acum vin după mine şi nu mai este nimeni să protesteze».

Uneori, acest text îi este atribuit eronat lui Bertolt Brecht; ar fi fost normal ca un marxist ca el să fi scris împotriva naziştilor şi să sprijine socialiştii, sindicaliştii şi minorităţile etnice. Realitatea este mai interesantă: sunt cuvintele lui Martin Niemöller, un pastor creştin provenit din dreapta naţionalistă, care a trecut de la a-l sprijini pe Hitler la a face parte din rezistenţa împotriva lui, alături de socialişti, sindicalişti şi minorităţi. Şi-a menţinut mereu ideile conservatoare, dar nu s-a sfiit niciodată să se întâlnească cu comunistul Ho Chi Minh pentru a denunţa războiul din Vietnam, nici să primească în URSS Premiul Lenin pentru opoziţia sa faţă de escaladarea nucleară a NATO. Poemul său nu este o simplă lozincă antifascistă, ci o îndemnare la solidaritate cu cei de ideologii diferite şi chiar contrare atunci când ne confruntăm cu un rău mai mare.

Astăzi am putea spune «mai întâi au venit după candidata prezidenţială franceză Marine Le Pen», care a fost condamnată şi inabilitată pentru deturnarea de fonduri europene pentru partidul său din Franţa, un truc tipic partitocraţiei. În contrast, Tribunalul General al UE a anulat, din cauza unor nereguli, deciziile opace ale Ursulei Von der Leyen privind achiziţionarea de vaccinuri împotriva coronavirusului în plină pandemie, iar aceasta a fost repusă în fruntea Comisiei Europene. Christine Lagarde, la rândul ei, prezidează Banca Centrală Europeană, deşi justiţia franceză a declarat-o vinovată în 2016 de neglijenţă într-un caz de deturnare de fonduri publice de care a beneficiat omul de afaceri Bernard Tapie.

Am putea spune, de asemenea, «mai întâi au venit după candidatul prezidenţial român Călin Georgescu», inabilitat sub suspiciunea de a fi primit finanţare electorală rusă pentru campania sa pe TikTok (acuzaţie pe care reţeaua socială însăşi o neagă). Nu se produce acelaşi scandal atunci când Uniunea Europeană încearcă să influenţeze Georgia sau Moldova, nici nu se aplică aceeaşi măsură împotriva personalităţilor publice europene finanţate cu bani de la USAID din Statele Unite.

Am adăuga «şi eu nu am protestat», plini de dreptate, «pentru că eu nu sunt fascist, nici conspiraţionist, nici pro-rus», niciunul dintre calificativele denigratoare lansate împotriva lui Georgescu şi Le Pen, cu mai mult sau mai puţin adevăr. Dar există un grup de curajoşi în stânga europeană care, fără a împărtăşi ideile ambilor candidaţi ultradereptişti, îndrăznesc să regrete şi să condamne inabilitarea lor: sunt Mélenchon în Franţa, Mick Wallace în Irlanda, Manu Pineda în Spania sau Varoufakis în Grecia, care nu uită că înainte de actuala persecuţie împotriva dreptei populiste, comisarii europeni din 2015 au venit mai întâi după populiştii de stânga (Syriza, Podemos, 5Stelle). Există alţi stângişti care nu sunt de acord: «astăzi, naziştii împotriva cărora trebuie să luptăm sunt Le Pen şi Georgescu», şi, prin urmare, inabilitarea lor ar fi o veste excelentă pentru socialişti, sindicalişti şi minorităţi.

Dar Varoufakis şi compania ştiu că Le Pen şi Georgescu nu sunt inabilitaţi pentru că sunt fascişti, ci pentru că se opun unui duşman pe care îl împărtăşesc: imperiul germano-bruxellez, care vine după socialişti pentru a direcţiona cheltuielile publice către panzere, după sindicaliştii din transporturi şi agricultură şi după minorităţi, luându-le vocea şi votul palestinienilor în Germania sau ruşilor în Estonia. Dar de data aceasta unii protestează. Fie ca Niemöller să îi binecuvânteze.