Friedrich Merz se adresa presei în Parlamentul german, pe 14 februarie, la Berlin. HANNIBAL HANSCHKE (EFE)

Nici nu a trecut o lună de la alegeri și, în multe privințe, învingătorul, Friedrich Merz, a transformat deja Germania mai mult decât actualul cancelar, social-democratul Olaf Scholz, în cei trei ani și jumătate ai ultimei legislaturi. Fără a ocupa încă funcția de cancelar, creștin-democratul Merz a promovat un plan de îndatorare masivă pentru a investi în apărare și infrastructură, punând astfel capăt dogmei deficitului zero. A declarat "independența" față de Statele Unite, o poziție care până de curând ar fi sunat ca o erezie pentru germani. A deschis un dialog cu președintele francez, Emmanuel Macron, pentru a extinde umbrela nucleară a Franței în fața ipotezei unei retrageri a Washingtonului.

Toate acestea s-au întâmplat cu o viteză uimitoare, neobișnuită pentru o țară în care deciziile majore sunt de obicei elaborate prin negocieri lungi și compromisuri dificile. Și aceasta este una dintre aceste decizii. Pentru că presupune abandonarea credinței atlantiste de către liderul celui mai atlantist dintre partidele germane, CDU. Și ruperea de austeritatea pe care această formațiune a promovat-o până în campania electorală pentru alegerile din 23 februarie.

Schimbarea de direcție a fost promovată de Merz fără a fi măcar cancelar, lucru care nu se va întâmpla, dacă se respectă termenele negocierilor de coaliție dintre social-democrați și creștin-democrați, până la mijlocul sau sfârșitul lunii aprilie. A făcut-o jucând la limită, deoarece a supus planul său de investiții în infrastructură, mediu și apărare vechiului Bundestag, și nu celui care tocmai a ieșit din recentele alegeri și care se va constitui la sfârșitul lunii. Nu a vrut să aștepte niciun minut. În vechiul Parlament avea, împreună cu social-democrații din SPD și Verzii, majoritatea de două treimi necesară pentru reforma constituțională necesară planului, pe care în noul parlament ar fi putut-o bloca extrema dreaptă a AfD și post-comuniștii de la Die Linke. Marți va vota Bundestagul și vineri, Bundesratul, camera regiunilor.

"Trădarea", a titrat un editorial ziarul conservator *Die Welt* după ce Merz a anunțat fondul special de 500 de miliarde de euro pentru infrastructură și relaxarea așa-numitei frâne a datoriei pentru a crește cheltuielile militare. În dreapta, liderul său este acuzat că a cedat ușor cerințelor SPD și că a renunțat la principiile sale: austeritatea și conturile echilibrate. Îl acuză că face ceea ce el, reprezentantul aripii celei mai conservatoare, îi reproșa rivalei sale din partid, fosta cancelar Angela Merkel: căderea sub influența social-democraților și ecologiștilor. Și, mai rău, că nu și-a respectat cuvântul, iar acesta nu este un păcat minor în Germania. În campanie, afirma că frâna datoriei, ancorată în Constituție, nu se atinge. Acum face contrariul.

"Este o întoarcere de 180 de grade", constată economistul keynesian Gustav Horn, profesor la Universitatea Duisburg-Essen și membru al SPD. "S-a demonstrat că frâna datoriei nu era funcțională și dăuna economiei noastre".

"În partidul său există nemulțumire, pentru că și-a încălcat propriile promisiuni", rezumă Volker Resing, autorul biografiei *Friedrich Merz. Sein Weg zur Macht* (Drumul său către putere). Problema, pentru creștin-democrați, nu este atât cheltuielile pentru apărare, care sunt justificate de amenințarea Rusiei și de posibila pierdere a SUA ca putere protectoare. Problema este îndatorarea pentru fondul special de infrastructură și mediu. "Să investești atât de mult fără să spui unde se va putea economisi... Aceasta nu era ideea originală a lui Merz", spune Resing.

Merz susține că, încă din campanie, a deschis ușa reformei frânei datoriei, deși nu era opțiunea sa preferată. Într-un interviu acordat duminică ziarului *Bild*, el adaugă că "schimbările dramatice din situația internațională" necesită "noi răspunsuri".

Două momente

Două momente marchează schimbarea lui Merz. Primul a fost discursul vicepreședintelui SUA, J. D. Vance, în fața Conferinței de Securitate de la München, pe 14 februarie, și sprijinul său pentru extrema dreaptă germană în campanie. În aceeași noapte electorală, liderul creștin-democrat a declarat: "Prioritatea mea absolută este să consolidez Europa cât mai repede posibil, astfel încât, pas cu pas, să atingem independența față de Statele Unite". Al doilea moment a fost umilința publică la care Trump l-a supus în Biroul Oval, pe 28 februarie, pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Patru zile mai târziu, la prezentarea planului de investiții, Merz a proclamat: "Având în vedere amenințările la adresa libertății și păcii pe continentul nostru, trebuie să aplicăm apărării noastre principiul *whatever it takes*". Orice este necesar, a spus el cu expresia engleză pe care, în timpul crizei euro, a popularizat-o Mario Draghi, pe atunci președinte al Băncii Centrale Europene, pentru a se asigura că va face tot ce este necesar pentru a evita ruperea uniunii monetare.

"Conform standardelor politicii germane, ceea ce a făcut Merz este impresionant", spune la Berlin Jeremy Shapiro, director de cercetare la think tank-ul Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR). Dar adaugă: "Este clar că nu este suficient. Și, ca întotdeauna în cazul inițiativelor germane, este important să ne concentrăm asupra modului în care este pus în aplicare și asupra detaliilor".

Shapiro consideră că primii pași ai lui Merz, la fel ca și inițiativa UE de reînarmare, răspund de fapt unei probleme anterioare lui Trump: cea a împărțirii sarcinilor între aliați în NATO. Dar aceasta nu mai este problema, în criza actuală. Problema acum este "că SUA nu își vor mai asuma în niciun fel responsabilitatea pentru securitatea Europei", a scris expertul într-un raport al ECFR. "Europenii nu se pot limita la a face mai mult; trebuie să facă totul". În acest sens, inițiativa lui Merz s-ar putea dovedi insuficientă... Așa cum s-a dovedit insuficientă așa-numita *Zeitenwende*, "schimbarea epocii" decretată de cancelarul Scholz după invazia rusă a Ucrainei în 2022, și care includea deja un fond special de 100 de miliarde de euro pentru cheltuieli militare.

Planul lui Merz trebuie să depășească obstacolele din Bundestag și Bundesrat. Apoi, să negocieze coaliția guvernamentală cu social-democrații. Odată învestit cancelar, va dispune de un arsenal financiar incomparabil cu cel al altor țări din jur pentru a moderniza Forțele Armate, a repara infrastructura, a accelera transformarea ecologică și a relansa o economie stagnantă din 2019.

Deocamdată, și în câteva zile, Merz a schimbat poziția Germaniei în Europa după ani de absență. O face în felul său. Trăgând mai întâi și întrebând apoi. Și deranjând. Pe ai săi: confuzia unor creștin-democrați este monumentală. Și pe ceilalți: afrontul adus Verzilor, anunțând pactul în urmă cu o săptămână fără a-i consulta, a ajuns să le pună în pericol planurile.

"S-au întâmplat multe lucruri în aceste zile, pentru că trebuiau să se întâmple multe lucruri", comentează economistul Horn. "Orice alt candidat al CDU ar fi făcut același lucru, dar ar fi făcut-o într-un mod mai elegant".

Resing, jurnalist la revista *Cicero*, amintește în biografia lui Merz că acesta a fost "un elev slab... cu reputația de scandalagiu" și, într-un fel, nu s-a schimbat. "Este ca elevul care face scandal din fundul clasei fără să-i pese ce se spune despre el", explică biograful. "Întrebarea este dacă această calitate îl ajută să-și impună voința".