Sâmbătă, la ora zece dimineața

Sâmbătă, la ora zece dimineața, după ce ultimii demnitari și angajați ai Vaticanului și-au luat rămas bun de la sicriul deja închis unde se odihnește pentru totdeauna corpul argentinianului Jorge María Bergoglio, episcop de Roma și ultimul Papă al Bisericii Catolice, sicriul simplu din lemn și zinc a fost transportat în exteriorul bazilicii Sfântul Petru pentru a începe funeraliile. Acolo, îl așteptau zeci de mii de credincioși. Dar, mai presus de toate, Giovanni Battista Re, decanul cardinalilor, cu 91 de ani și o sănătate de fier, pentru a glosa viața sa într-o omilie simplă și concisă. Dincolo de inevitabila pompă papală, Francisc a lăsat scris că nu vrea filigrană sau poleială. Și relatarea vieții sale, așa cum probabil i-ar fi plăcut, a fost directă și simplă în misiunea sa de a glosa operele și pontificatul defunctului. O relatare care a început, tocmai, cu sfârșitul zilelor sale, când duminica trecută, în ciuda faptului că se afla deja într-o stare de dificultate și fragilitate evidentă, «din cauza problemelor grave de sănătate» care nu au trecut neobservate de nimeni, a decis să coboare în piață pentru a împărți binecuvântări credincioșilor. «În ciuda fragilității și suferinței sale finale, Papa Francisc a ales să parcurgă această cale de dăruire până în ultima zi a vieții sale pământești», a început cardinalul Re, fără a economisi energie.

La 13 martie 2013

La 13 martie 2013, venit de la capătul lumii, așa cum el însuși a proclamat pentru a se referi la anomalia ca un argentinian să ocupe scaunul lui Petru, Bergoglio a fost ales într-un conclav care a durat doar cinci voturi. «Decizia de a lua numele Francisc a părut imediat o alegere programatică și de stil cu care a dorit să-și proiecteze pontificatul, căutând să se inspire din spiritul Sfântului Francisc de Assisi. Și-a păstrat temperamentul și modul de ghidare pastorală și a dat imediat amprenta personalității sale puternice în guvernarea Bisericii, stabilind un contact direct cu oamenii și cu popoarele, dorind să fie aproape de toți, cu o atenție specială pentru persoanele aflate în dificultate, dăruindu-se fără măsură, în special pentru cei din urmă ai pământului, marginalizați», a reamintit Re, a cărui voce străbătea tăcerea radicală impusă de ocazie în tot centrul Romei.

Cuvintele decanului erau banalități despre viața lui Francisc. Dar, rostite acum, de cel mai în vârstă dintre purpurați, capătă o semnificație oarecum diferită. Mai ales în lumina diviziunilor pe care personalitatea și spiritul său deschis le-au provocat într-un grup de cardinali unde a apărut în mod neobișnuit o concentrare de ultraconservatori care și-au propus să-l doboare în timpul pontificatului său și care astăzi asistau în discreție obedientă la plecarea sa, poate cerându-i lui Dumnezeu ca următorul pontif să reîntoarcă ușile unei Biserici în care, dintr-o dată, au intrat ca un vârtej homosexuali, transsexuali, deținuți, imigranți, nevoiași și reprezentanți ai tuturor periferiilor sociale și geografice ale lumii. Un curent de aer pe care următorul conclav va determina dacă a fost doar o briză matinală sau începutul unei revoluții într-o Biserică care a decis că totul trebuie să se schimbe pentru ca totul să continue la fel.

Și Re, în fața a zeci de mii de credincioși, glosând călătorii și aventuri, cu o voce deja ușor obosită, și-a continuat omilia în fața sicriului. «A fost un Papă în mijlocul oamenilor, cu inima deschisă către toți. Atent la noutățile care apăreau în societate și la ceea ce Duhul Sfânt trezea în Biserică. Cu vocabularul care îi era caracteristic și cu limbajul său bogat în imagini și metafore, a căutat întotdeauna să lumineze cu înțelepciunea Evangheliei problemele timpului nostru. [...] Avea o mare spontaneitate și un mod informal de a se adresa tuturor, chiar și persoanelor îndepărtate de Biserică», a reamintit el, poate gândindu-se la acea melodie de fundal care l-a însoțit întotdeauna pe Bergoglio, aceea de a fi primul Papă care plăcea mai mult ateilor decât catolicilor.

Zecile de mii de oameni care continuau să asculte în tăcere în piață, totuși, invitau la dezmințirea acestei idei. Sau cel puțin la a o evalua. De asemenea, să ne imaginăm greutatea pe care o va putea avea această afluire masivă în decizia pe care cardinalii o vor lua în câteva zile cu privire la necesitatea de a găsi o schimbare care să continue reformele pe care Francisc le-a promovat - și pe care Re a continuat să le gloseze în omilia sa - sau să le anuleze dând înapoi. «Plin de căldură umană și profund sensibil la dramele actuale, Papa Francisc a împărtășit cu adevărat preocupările, suferințele și speranțele timpului nostru de globalizare. […]. Nenumărate sunt gesturile și îndemnurile sale în favoarea refugiaților și a persoanelor strămutate. De asemenea, a fost constantă insistența sa de a acționa în favoarea săracilor. Este semnificativ faptul că prima călătorie a Papei Francisc a fost la Lampedusa, insula simbol al dramei emigrației cu mii de oameni înecați în mare», a menționat el, amintind de începutul obsesiei lui Bergoglio de a-i situa pe imigranți drept principalele victime ale timpului nostru, al acelui capitalism feroce și exclusivist pe care l-a denunțat întotdeauna, câștigând disprețul și insultele sectoarelor mai conservatoare.

Papa, și asta are și un anumit merit în vremurile de frică și teamă pe care le induc anumite guverne, a reușit să-i enerveze și pe liderii politici hotărâți să ridice ziduri. În aceeași linie, a reamintit Re, a fost și călătoria la Lesbos, «precum și celebrarea unei liturghii la granița dintre Mexic și Statele Unite». Ridicarea de ziduri nu este creștină, i-a spus el lui Trump în primul mandat al actualului președinte al SUA. Actualul lider asculta atent la cuvintele lui Re, deloc de acord, ca jumătate din Biserica Catolică din țara sa, cu postulatele lui Francisc.

Dialogul interreligios, apropierea de lumea musulmană pentru a coase răni și a contribui la dezamorsarea valului de atacuri care a devastat lumea. De asemenea, angajamentul său față de ecologie a derutat o mare parte a Bisericii. «În fața izbucnirii atâtor războaie în acești ani, cu orori inumane și nenumărate morți și distrugeri, Papa Francisc și-a ridicat neîncetat vocea implorând pacea și invitând la înțelepciune, la negocieri cinstite pentru a găsi soluții posibile». Francisc - mult mai abil să se miște pe stradă decât în ​​sălile puterii - nu a obținut rezultate grozave în acest sens; și a scufundat diplomația vaticană legendară într-o perioadă sterilă și, uneori, contraproductivă, ca în cazurile războiului din Ucraina sau a negocierii Vaticanului cu China. Aceasta este ultima dată când Francisc va călca în Piața Sfântul Petru. Cortegiul funerar îl va duce apoi la Santa Maria Maggiore, în afara zidurilor Vaticanului. Dar în fiecare duminică, Papa se uita aici la balconul biroului său și rostea obișnuita rugăciune Angelus. O făcea într-un limbaj simplu, își amintea într-un mod neobișnuit de cazuri concrete de oameni care aveau nevoie de ajutor și, mai ales, în acel mod al său de a normaliza Biserica, își dorea ca oamenii să aibă o masă bună în ziua respectivă și cerea să nu uite să se roage pentru el. «Dragă Papa Francisc, acum vă cerem dumneavoastră să vă rugați pentru noi și ca din ceruri să binecuvântați Biserica, să binecuvântați Roma, să binecuvântați întreaga lume, așa cum ați făcut duminica trecută de la balconul acestei bazilici», a încheiat Re.