
În câteva cuvinte
Articolul prezintă un omagiu adus Papei Francisc, subliniind moștenirea sa morală și implicarea în probleme sociale precum migrația, sărăcia și justiția socială. Se menționează preocuparea sa pentru cei marginalizați și eforturile de promovare a dialogului și a fraternității.
Astăzi se celebrează funeraliile Papei Francisc
Astăzi se celebrează funeraliile Papei Francisc pentru a-l omagia cu dragoste și recunoștință, pentru a-i aduce un omagiu și a-i aminti de moștenirea sa imensă, un reper moral pentru milioane de oameni, catolici sau nu. Fără îndoială, traiectoria sa biografică explică în mare măsură cine este Papa Francisc și interesul său de a se concentra pe chestiuni sociale care sunt în același timp profund politice: imigrația, sărăcia, justiția socială, schimbările climatice sau dialogul ca instrument de rezolvare a conflictelor. Pontiful obișnuia să spună că istoria sa a început cu un naufragiu. Familia sa, care plănuia să călătorească cu vaporul de la Genova la Buenos Aires, a amânat plecarea pentru că nu a reușit să vândă mobilierul casei în care locuiau. Nava cu care ar fi trebuit să călătorească familia Bergoglio s-a scufundat, lăsând în urmă cel puțin 300 de morți. Doi ani mai târziu, tatăl său a ajuns la Buenos Aires, unde a fost înregistrat ca «imigrant de peste mări». Papa Francisc recunoștea astfel că istoria sa este similară cu cea a miilor de migranți care, înainte și acum, sunt obligați să-și abandoneze țările pentru a încerca să găsească condiții de viață mai bune. Prima sa călătorie oficială în afara Vaticanului a fost tocmai Lampedusa, insula siciliană de unde a aruncat flori în «cimitirul în aer liber» în care s-a transformat Marea Mediterană. Dacă acea imagine a fost iconică, la fel a fost și să-l vezi spălând și sărutând picioarele tinerilor deținuți dintr-o închisoare, printre care se aflau două femei. Papa Francisc a fost un om mișcat de ceea ce se întâmplă la margini, la periferie, unde locuiesc cei excluși și invizibili, cei aruncați dintr-o lume complexă, care face să prevaleze interesele individuale, slăbind dimensiunea comunitară, așa cum a denunțat în celebra sa Enciclică Fratelli tutti, un mesaj frumos despre ceea ce înseamnă fraternitatea și prietenia. Acolo ne-a amintit parabola Bunului Samaritean pentru a ne avertiza că atunci când întâlnim un străin rănit, există două atitudini posibile: să mergem mai departe sau să-l ajutăm. Potrivit afirmațiilor sale, alegerea definea «tipul de persoană sau proiect politic, social și religios pe care îl reprezentăm», deoarece nu există «alții», nici «ei», «ci doar noi». Un avertisment pe care avea să continue să-l repete de-a lungul vieții, chiar și în ultimele zile, când a trimis o scrisoare episcopilor americani deplângând faptul că deportările în masă ale Administrației Trump «rănesc demnitatea umană» și invitând «toți oamenii și femeile de bună-credință să nu cedeze în fața narativelor care discriminează și îi fac să sufere inutil pe frații noștri migranți și refugiați».
Pentru toate acestea, Papa Francisc a fost un reper și va fi întotdeauna o sursă de inspirație pentru cei care ne considerăm creștini și progresiști, care suntem mult mai mulți decât cred unii și mai mulți decât ar dori alții. Papa Francisc a ridicat întotdeauna vocea pentru a-i apăra pe cei care nu au nimic, în fața a ceea ce el considera o societate din ce în ce mai indiferentă, ocupată și distrasă. Discursul său a mers dincolo de a semnala consecințele inegalităților, pentru a cere soluții din partea guvernelor. A revendicat locuri de muncă decente, care să acopere nevoile de bază ale fiecărei persoane, sau importanța plății impozitelor ca «semn de legalitate și justiție». A apărat fără încetare necesitatea de a practica cea mai bună politică, cea care urmărește binele comun și universal, unde «toți au pământ, acoperiș, loc de muncă, un salariu corect și drepturile sociale adecvate». Formarea sa iezuită într-o America Latină unde sărăcia, nedreptățile și opresiunile politice erau adânc înrădăcinate l-a determinat să se acordeze cu Conciliul Vatican II și cu teologia poporului, de unde și intenția sa de a deschide porțile Bisericii și de a o pregăti să iasă din «blestemul lui întotdeauna s-a făcut așa». Necrologurile din aceste zile reflectă marea sa moștenire, cu luminile sale enorme și, de asemenea, cu unele umbre, pentru că nimeni nu este infailibil, nici măcar un Papă cu o umanitate pur și simplu extraordinară.
María Jesús Montero este vicepreședintele prim-ministru al Guvernului spaniol și ministru de Finanțe