Leila Guerriero a făcut în acest ziar o recapitulare a tuturor ocaziilor în care Papa a manifestat o față diferită de cea transmisă de propaganda eficientă a regimului teocratic pe care îl prezida și cu care a fost uns de unele mass-media.

Când au anunțat moartea lui Francisc, mi-am amintit de una dintre declarațiile sale, culeasă tot de Guerriero, când într-un avion plin de jurnaliști a venit să justifice atentatele de la Charlie Hebdo și asasinarea celor care au ofensat sentimentele religioase. Era acesta cel mai progresist pontif din istorie? Atunci ceilalți trebuie să fie la nivelul genocidarilor exterminatori. În acel parlament exista o înțelegere nemaivăzută a violenței din motive religioase care distila o anumită nostalgie pentru un trecut în care Vaticanul putea să-i pedepsească pe eretici fără a fi contestat de ordinea democratică supărătoare.

Este de neînțeles că atâtea figuri presupuse critice față de putere se așază în genunchi în fața șefului micuțului stat roman și mai ales dacă ținem cont de indicii de secularizare ai societăților noastre. Nici nu par să-și dea seama de ipocrizia pe care o presupune predicarea în favoarea imigranților și a săracilor în timp ce se păstrează un capital astronomic acumulat prin extorcare, abuzuri și pacte nedrepte.

Papa ar fi foarte solidar cu bătrânica neajutorată și abandonată în apartamentul ei minuscul și mizerabil, dar nu pentru asta a decis să plătească impozitul pe proprietate ca ea și orice sărac care are în proprietate acoperișul sub care trăiește. Și în ceea ce privește imigranții, această umanitate de cuvânt este emoționantă dacă nu ar fi pentru că, din câte știm, nu a fost niciodată însoțită de mari cheltuieli pentru a-i ajuta pe naufragiați și pe cei abandonați.

Și trebuie să ne amintim, de asemenea, că Biserica are în țările emergente un teren vast pentru a semăna și apoi a culege viitorii credincioși, având în vedere că există mai mulți cetățeni care încă nu au viziunea critică a religiei care abundă atât de mult în Vechiul Continent păgân și nici cultura democratică, nici feminismul nu au infectat mințile celor mai nenorociți. Este întotdeauna mai ușor să convertești la catolicism pe cineva care crede deja într-un alt Dumnezeu decât să seduci atei și necredincioși care cunosc istoria unei organizații care pretinde să continue să perpetueze o putere indecentă. Iar vorbăria despre caritate și milă, golită de acțiuni concrete și fără buget, nu este decât o formă de prozelitism, o investiție pe termen lung.