În câteva cuvinte
Articolul analizează planurile de reînarmare ale Europei, subliniind că acestea sunt mai degrabă axate pe interesele naționale decât pe o abordare europeană unitară. Se critică lipsa de coordonare și duplicarea eforturilor, precum și importanța redusă acordată unei forțe militare omogene la nivelul UE. SAFE, deși bine intenționat, este considerat insuficient ca dimensiune și guvernanță.
Planurile de consolidare a apărării europene
„Reînarmare”, în termeni populari, demonstrează o densitate europeană scăzută și o dimensiune națională copleșitoare. Cel mai ambițios proiect este Regulamentul numărul 122, Acțiunea pentru Securitatea Europeană, SAFE („sigur”, în engleză), propus de Comisie și bine primit de Consiliul European de joi.
Este pachetul de 150 de miliarde de euro cel mai paneuropean: Comisia îi va obține printr-un împrumut garantat de bugetul comun și îi va distribui statelor membre în tranșe, în funcție de cereri. Asemănător fondurilor Next Generation, dar fără alocări prealabile.
Propunerea este bine gândită. Urmărește să promoveze achiziții comune de armament și să îmbunătățească eficiența producției interne, încercând să o coordoneze. Cum? Încurajând colaborările între cele 27 de state membre și supunându-le unor comparații pentru a promova cele mai bune soluții. Și stabilind – așa cum s-a făcut cu Agenda Verde și pactul digital – priorități clare și necesare, cu un accent tehnologic puternic: rachete, drone, apărare antiaeriană, securitate cibernetică, inteligență artificială aplicată, război electronic…
Veriga sa slabă este guvernanța acestui plan, axată pe Comisie, care va aproba proiectele naționale. Dar într-o materie atât de delicată și în care Bruxelles-ului îi lipsește experiența, ar fi necesară o consolidare tehnică importantă, cel puțin consultanța unui proiect de lanț de comandă sau schemă de Stat Major militar, chiar dacă ar fi în stadiu incipient.
Problema SAFE nu este soliditatea sa, ci dimensiunea sa comparativ slabă. Reprezintă doar o cincime din investiția de securitate de 800 de miliarde de euro estimată ca necesară de Bruxelles. Cea mai mare parte, 650 de miliarde, ar finanța cheltuieli guvernamentale într-o schemă interguvernamentală, facilitate de suspendarea parțială a Pactului de Stabilitate (politica de austeritate în îndatorarea comunitară).
Eventual, atenuată de un vernis de schimburi voluntare de intenții.
Un alt document oficial
Tonul puțin european este perceput într-un alt document oficial, noua Carte Albă privind viitorul apărării europene. Conține analize și propuneri foarte sensibile: completarea deficitelor de aprovizionare, prioritizarea achiziționării de produse europene sigure față de altele terțe, o listă de priorități, un mecanism de coordonare… Dar și un accent puternic în favoarea priorității rolului guvernamental deasupra abordării comune europene.
Prioritatea este națională, nu comunitară.
Probleme cheie
Triplă problemă a acestor cheltuieli este duplicarea (toți fabrică același lucru și nimeni nu face noul necesar), interoperabilitatea (aceeași problemă, la scară largă, ca și diversitatea încărcătoarelor de telefoane mobile sau a prizelor electrice continentale și britanice) și includerea sa nulă într-o schemă de forță militară omogenă.
