Pragmatismul și calmul Bruxelles-ului în fața lui Trump

Pragmatismul și calmul Bruxelles-ului în fața unei a doua administrații Donald Trump au trecut de la a fi o strategie înțeleaptă de a nu provoca o spirală de panică, la a deveni o pasivitate timidă în fața atacurilor furibunde ale Casei Albe împotriva ordinii internaționale și, în special, împotriva aliaților săi europeni istorici.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, repetă obsesiv disponibilitatea sa de a negocia cu Trump, deși această simplă ofertă acordă o carte de normalitate a ceea ce nu este decât un șantaj și o încălcare a normelor convenite la nivel global.

Tarife reciproce și atacul unilateral

Numitele «tarife reciproce» ale lui Trump, care pot supune UE unui impozit general de 20%, reprezintă un atac unilateral și neprovocat împotriva restului planetei. Și, în special, împotriva spațiului comercial transatlantic, care este cel mai mare din lume, cu un schimb anual de bunuri și servicii în valoare de 1,6 trilioane de euro în 2023, plus 5,2 trilioane de euro în investiții totale de pe un mal pe altul al oceanului (jumătate în fiecare sens).

Negocierea sub sabie

Negocierea sub această sabie a lui Damocles înseamnă acceptarea parametrilor pe care Trump vrea să-i stabilească, adică faptul că o țară puternică își arogă dreptul de a cere unilateral compensații partenerilor săi comerciali pe baza unor agravări inventate și de a pedepsi țările care adoptă legislații incomode pentru multinaționalele sale.

UE și ordinea internațională

UE nu se poate supune acestui punct de plecare și, în același timp, să se prezinte ca apărătoare a ordinii internaționale. A permite lui Trump să scape nepedepsit echivalează cu a lăsa impună încălcarea normelor convenite, un precedent periculos atât la nivel internațional, cu o superputere precum China foarte atentă la atitudinea Occidentului, cât și la nivel european, unde numeroase partide și mai multe guverne susțin tezele americanului în favoarea impunerii legii celui mai puternic, chiar cu prețul spargerii cusăturilor statului de drept.

Răspunsul slab al UE

Răspunsul UE la un astfel de atac a mers din rău în mai rău. Bruxelles-ul s-a înmuiat deja de două ori la începutul bătăliei comerciale. Mai întâi, prin reducerea represaliilor sale comerciale împotriva tarifelor pentru oțelul și aluminiul european pentru a nu provoca mânia lui Trump, care amenințase cu un impozit de 200% pe vinurile europene (aproape 1% din exporturile europene de cealaltă parte a Atlanticului). Și în al doilea rând, prin suspendarea aplicării acestei represalii, în ciuda faptului că Washingtonul menține tarifele care au provocat-o (20% pentru oțel și aluminiu).

Gesturile de bunăvoință ale lui Von der Leyen au fost imediat interpretate de administrația Trump ca un semn de slăbiciune și neputință a UE, incapabilă, în opinia sa, să îndrăznească să mențină pulsul așa cum face China, singura țară care a răspuns cu fermitate la atacul Casei Albe și a denunțat termenii săi în fața OMC.

Vulnerabilitatea Europei

Prudența UE este de înțeles, deoarece nu dispune de aceeași capacitate de rezistență ca și China pentru a egala pariul magnatului de la Casa Albă. Spre deosebire de gigantul asiatic, Europa este foarte vulnerabilă din cauza dependenței sale tehnologice și militare de SUA, ceea ce expune securitatea Bătrânului Continent, începând cu Ucraina, la izbucnirile unui lider imprevizibil și iresponsabil precum Trump.

Dar între precauție și supunere există un teren intermediar care permite Europei să înfrunte agresiunile comerciale ale americanului fără a pune în pericol toate legăturile relației transatlantice. UE nu merită să se alăture listei țărilor care, potrivit lui Trump, au mers să-i sărute fundul pentru a implora clemență.

Strategii pentru UE

Tobias Gehrke, analist al ECFR, a indicat domeniile în care Europa ar putea deveni puternică și ar putea returna loviturile. Printre cărțile pe care le poate juca UE, Gehrke indică restricționarea accesului companiilor americane la infrastructuri nevralgice, servicii financiare și contracte publice; reducerea deținerii de obligațiuni americane (statele europene acumulează 1,55 trilioane de dolari, de două ori mai mult decât China și mai mult decât Japonia) sau încurajarea unei scăderi a fluxului de turiști europeni (peste 10 milioane pe an) către destinații din SUA.

Forța economică a Europei

Europa, de asemenea, este cel mai mare bloc comercial de pe planetă, prima destinație mondială ca volum de investiții atât de intrare, cât și de ieșire, cel mai mare partener comercial pentru 80 de țări, de patru ori mai mult decât SUA, și una dintre economiile cele mai deschise, cu 70% din importuri beneficiind de tarife foarte mici sau zero.

Poziția sa de forță comercială în relație cu țara lui Trump este, de asemenea, semnificativă. 44% din excedentul comercial mondial al SUA în sectorul serviciilor, brațul său forte, depinde de piața europeană. Companiile americane profită cu totală libertate de servicii care variază de la sistemele de operare la tranzacțiile financiare, de la distribuția audiovizuală la vânzarea prin e-mail sau rețelele sociale.

Reacția Europei la tehnologii americane

Von der Leyen a invocat, tocmai, posibilitatea de a pedepsi fiscal tehnologiile americane dacă Casa Albă continuă cu atacul său tarifar. Dar gesturile recente de slăbiciune ale germanei au pus la îndoială faptul că UE are curajul de a pedepsi unii tecno-oligarhi care beneficiază de sprijinul lui Trump.

Europa nu iese de obicei bine când reacționează cu teamă și defensivitate în fața dificultăților. Așa i s-a întâmplat în timpul crizei financiare. În schimb, răspunsul său decis în timpul pandemiei sau al crizei energetice provocate de Vladimir Putin a permis clubului să depășească ambele cataclisme cu mai multă lejeritate decât alte țări. Haosul economic provocat de Trump pare să merite, de asemenea, o reacție măsurată, dar puternică, care să arate Casei Albe că Europa nu negociază cu un revolver tarifar la ceafă.

Scopul, până la urmă, nu este de a înfrânge gigantul american, ci de a demonstra unui personaj precum Trump, care nici măcar nu cunoaște originea UE, că dependența este asimetrică în favoarea sa, dar mai reciprocă decât crede. Și că ruperea cărților la întâmplare îl poate costa mai scump decât se aștepta.